Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a fost prins cu a treia minciună referitoare la faptul că nu a vorbit şi nici nu s-a văzut cu Preşedintele României Traian Băsescu din 2008. Într-un interviu acordat agenţiei de presă Agerpres, în 2010, Iohannis afirmă că a discutat cu Băsescu.
În contextul apariţiei unor imagini, la începutul acestei săptămâni, cu maşina lui Klaus Iohannis intrând la reşedinţa Preşedintelui României de la Vila Lac 3, preşedintele PNL a negat că s-a văzut cu Traian Băsescu. Mai mult, acesta a spus că nu a mai vorbit şi nici nu s-a mai văzut cu Preşedintele Băsescu din 2008: „Nu am fost nici sunat, nici contactat, ultima întâlnire cu președintele Băsescu a fost, dacă îmi amintesc bine, la începutul lui 2008, de atunci nu ne-am mai întâlnit și nu ne-am mai căutat”.
Însă liderul PNL a fost prins cu minciuna. Mai întâi, un site a prezentat o serie de fotografii în care cei edilul din Sibiu şi Preşedintele României s-au văzut în 2011 la Sibiu, la canonizarea lui Andrei Şaguna. Tot în 2011, Preşedintele României l-a decorat pe Iohannis, oferindu-i Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, într-o ceremonie care a avut loc la Cotroceni.
Astăzi, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a atras atenţia în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la un interviu acordat de Iohannis agenţiei de presă Agerpres, în 2010. Firea a punctat că primarul Sibiului se lăuda la acea dată că a vorbit la telefon cu Traian Băsescu „chestiuni legate de proiecte comune”, inclusiv chestiuni comune de „ordin politic”. Acum, Klaus Iohannis în loc să iasă public şi să explice situaţia, se ascunde, sperând că acest scandal se va evapora.
Agerpres: Cu președintele Traian Băsescu ați mai vorbit?
Klaus Iohannis: Da. Am mai vorbit.
Agerpres: Ați discutat chestiuni legate de administrație?
Klaus Iohannis: Am discutat chestiuni legate de proiecte comune.
Agerpres: Politic vorbind?
Klaus Iohannis: Și politic vorbind.
Agerpres: Să ne așteptăm la o surpriză?
Klaus Iohannis: Depinde cum definim surprizele. Nu se întâmplă nimic senzațional. Am avut o discuție telefonică acum câteva săptămâni.
Gabriela Firea a adăugat că unui candidat în alegerile prezidențiale i se solicită să fie "un om onest, demn și să nu mintă", astfel că liderul PNL şi co-preşedintele ACL are posibilitatea să revină asupra declarațiilor făcute anterior, prin care sublinia că, din 2008 până în prezent, nu a mai avut întâlniri cu șeful statului.