Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în această seară, întrebat despre demisia lui Victor Ponta, că nu şi-a schimbat părerea şi că se aşteaptă ”să se întâmple la un moment dat”, el precizând însă că există un dialog ”mai instituţional, mai rar cu premierul” şi că au discutat chestiunile importante.
Preşedintele a fost întrebat de un jurnalist dacă îşi menţine declaraţia din 5 iunie, când îi cerea demisia premierului Victor Ponta, şi cum este relaţia cu acesta în prezent.
”Mă aştept să se întâmple la un moment dat (demisia premierului - n.r.). Nu mi-am schimbat părerea, dar există un dialog, mai instituţional, mai rar, dar am discutat chestiunile importante”, a afirmat şeful statului în conferinţa de presă susţinută luni seară la Palatul Cotroceni.