Iohannis, costum personalizat la cel mai scump designer român

Iohannis, costum personalizat la cel mai scump designer român

Președintele României, îmbrăcat cu un costum ce-i poartă numele, croit manual și cu stofă de la cele mai cunoscute țesătorii

La costumele ce vor fi purtate de Klaus Iohannis se lucrează între 80 și 100 de ore. Îmbrăcămintea este croită integral manual, iar materialele provin de la țesătorii vestite. La final, fiecare costum este personalizat cu numele întreg al clientului. Costumul Ciucu ajunge astfel să fie cel mai scump făcut în România.

„Costumul Alexandru Ciucu trebuie privit ca o investiție. Majoritatea costumelor oscilează între 1.200 și 1.700 de euro. Sunt și excepții care pot ajunge până la 8.000 -10.000 de euro, dar acest lucru se datorează invariabil prețului țesăturii. Legat de manoperă, trebuie să ținem cont că un costum Alexandru Ciucu este croit integral manual și că fiecare detaliu este tratat cu atenție, așa cum se făcea odată, ținând însă cont de tendințele actuale în materie de țesături și modele. Este nevoie de aproximativ 80- 100 de ore de muncă de înaltă calificare. Materialele selecționate pentru un astfel de costum provin de la cele mai vestite țesătorii din lume, aceleași pe care le găsim, spre exemplu, și pe Savile Raw în Londra. La toate acestea se adaugă faptul că fiecare costum este personalizat cu numele întreg al clientului. Costumul Ciucu este, într-adevăr, cel mai scump costum făcut în România, dar consider că prețul este corect, ținând cont de calitățile pe care le înglobează”, explică Alexandru Ciucu.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Creația realizată de Alexandru Ciucu și purtată de Carmen Iohannis în vizita de la Vatican, printre cele mai reușite

Pe lângă președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, Ciucu mai are în portofoliu personalități precum Regele Mihai și Principele Radu, Casa Regală a României, Principele Albert de Monaco sau Regele Simeon al bulgarilor. Cu toate acestea, designerul spune că nu refuză niciun client. „Toți cei amintiți mai sus, și nu doar ei, sunt pentru mine garanția faptului că în Atelierul Ciucu facem lucruri de înaltă calitate. Sunt însă un artist cu picioarele pe pământ și știu că fiecare client care ne trece pragul este important pentru noi și, tocmai de aceea, încercăm să îl tratăm «regește». Am o vorbă, „Oricine îți poate trece pragul, dar, de când a devenit clientul tău, nu mai este Oricine”, spune Ciucu.

FOTO: Carmen Iohannis la Roma, în ținută semnată de Alexandru Ciucu