Editura Evenimentul si Capital

UPDATE. Iohannis vs. Ciorbea. Sunt MULŢI BANI ÎN JOC, dar şi orgolii. Câştigă şeful statului? Alertă

Autor: | | 0 Comentarii | 3816 Vizualizari

UPDATE. Curtea Constituţională ar putea pronunţa miercuri o decizie în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia, printre care şi pensie specială.

UPDATE. Curtea Constituţională a amânat miercuri, pentru 30 ianuarie, pronunţarea asupra sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia, printre care şi pensie specială.

Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. "Apreciem că această lege a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum şi cu cele ale art. 147 alin. (4), iar prin conţinutul său actul normativ are prevederi care sunt contrare dispoziţiilor constituţionale consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), precum şi prin art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1)", se arată în sesizarea transmisă CCR.

Potrivit preşedintelui, legea încalcă prevederile constituţionale fiind dezbătută şi adoptată de prima Cameră sesizată, respectiv Camera Deputaţilor, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de Legea fundamentală. El adaugă că Guvernul a transmis punctul de vedere cu privire la această iniţiativă pe 18 mai, deşi termenul stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor era 26 februarie.

Klaus Iohannis precizează că prin acest act normativ legiuitorul a instituit o pensie specială pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, fără să se refere şi la cei care au exercitat în trecut această funcţie. Conform sursei citate, actul normativ criticat prevede că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor CCR şi se impozitează conform legii.

"Analizând aceste dispoziţii în coroborare cu cele prevăzute la art. I pct. 8 referitoare la stabilirea şi calculul pensiei de serviciu al Avocatului Poporului, considerăm că textele sunt neclare în ceea ce priveşte cuantumul pensiei rezultate, întrucât nu reiese dacă aceasta se va stabili şi se va actualiza în raport cu indemnizaţia Avocatului Poporului sau cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale. În atare condiţii, rezultă că art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea criticată sunt neclare în ceea ce priveşte condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei Avocatului Poporului prin raportare la condiţiile şi procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale şi, prin urmare, contravin cerinţelor de claritate şi previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituţie", susţine şeful statului.

Preşedintele consideră că acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi constituie un privilegiu nejustificat faţă de ceilalţi demnitari cu acelaşi rang. "În cadrul aceleiaşi categorii de demnitari, legiuitorul nu poate face nicio diferenţiere cu privire la îndreptăţirea unora sau altora de a beneficia de dreptul la pensie specială decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Ce s-a intamplat intre ministrul Eugen Teodorovici si o jurnalista TVR! Telespectatorii, stupefiati!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”