Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat azi Parlamentului reexaminarea Legii pentru conferirea titlului de "Erou al Naţiunii Române" lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc, informează Administraţia Prezidenţială.
În cererea adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şeful statului arată că legea are ca obiect de reglementare conferirea titlului de "Erou al Naţiunii Române" lui Avram Iancu. Astfel, pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, potrivit articolului unic al legii transmise la promulgare se conferă fostului conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania titlul de "Erou al Naţiunii Române", informează Agerpres.
"Cu respectul cuvenit pentru tot ce a reprezentat Avram Iancu pentru naţiunea română, considerăm că, atât pentru cinstirea memoriei acestui mare erou, cât şi pentru realizarea într-o modalitate adecvată tehnic-legislativ a intenţiei avute în vedere de legiuitor, se impune reexaminarea de către Parlament a legii menţionate", se arată în cererea de reexaminare.
Preşedintele Iohannis arată că, prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, al cărei conţinut este determinat de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, este expresia exclusivă a voinţei legiuitorului.
El precizează că, în conformitate cu prevederile constituţionale referitoare la lege ca act al Parlamentului şi având în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale din 2005 şi până în prezent (Decizia nr. 600/ 2005, Decizia nr. 970/ 2007, Decizia nr. 494/ 2013), chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind însă uneori dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale.
"Aşadar, considerăm că recunoştinţa şi respectul pe care le impun o personalitate de amplitudinea celei a lui Avram Iancu nu pot fi convertite juridic, şi cu atât mai puţin politic, în argumente de natură să impună şi să justifice instituirea unui regim juridic intuitu personae, consacrat prin lege întrucât, într-o asemenea situaţie, legea şi-ar pierde raţiunea, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc", a adăugat preşedintele Iohannis.