Pentru ca un candidat să fie validat la alegerile prezidențiale sunt necesare 200 000 de semnături, iar PNL, prin vocea șefului de partid, Ludovic Orban, a spus că se așteaptă la peste 2 milioane.

Dintre toți candidații se pare că președintele Iohannis va avea cel mai mare număr de semnături. A fost o adevărată competiție între organizațiile liberale din țară, de la București la Sibiu, orașul de baștină al președintelui.

Procedura de strângere de semnături nu este doar una mecanică, făcută de voluntari, ci și un prilej de a face cunoscute obiectivele candidatului, dar și echipa cu care lucrează. De aceea, liderii liberali au fost cap de pluton pe străzi, la corturile de campanie. Au discutat cu cetățenii pe care îi rugau să semneze și au adunat o mulțime de opinii de la oameni.

Iohannis, liderul care schimbă instituțiile

Există diverse motive invocate de oamenii care au fost întrebați de ce semnează și spun că votează Klaus Iohannis. Cea mai mare așteptare pe care o au românii, fie că trăiesc în țară sau străinătate, este normalitatea. Ei vor ca munca să le fie respectată, să dispară sistemul discreționar, să nu mai fie în prim plan hoții și viclenii.

Chiar dacă nu toți s-ar întoarce acasă, românii din străinătate vor și ei schimbări în țară. Pentru că au aici familii, au prieteni și aici s-au născut.

Oamenii și-au arătat susținerea pentru Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte pentru că este cel mai serios candidat care vine după cinci ani de lupte grele cu PSD, care a vrut să pună stăpânire pe România.

Nici prestația de primar al Sibiului nu a fost uitată de cetățeni. Ilie Popescu din Bucuresti spune că atunci când Iohannis era primar în Sibiu se întreba cum, deși existau aceleași principii de funcționare, acolo rezultatele erau diferite.

El lucrează de 17 ani în administrația publică și este de părere că în acest sistem există două variante: instituția schimbă liderul sau liderul schimbă instituția. „Un lider onest, harnic și cu viziune va impune valorile sale. Așa s-a întâmplat la Sibiu, așa s-a întâmplat și la Cotroceni”, a afirmat el când a semnat pentru Iohannis. De la egal la egal cu liderii lumii.

Cine vrea să fie președinte, trebuie să se poarte ca un președinte

În ceea ce privește reprezentarea pe plan extern, cei care au semnat pentru Iohannis i-au dat o bilă albă. Pentru deschiderea cu SUA, dar și cu marile state europene, pentru Summit-ul de la Sibiu sau vizita Papei. O bună parte dintre cei care au semnat pentru Iohannis pentru al doilea mandat au spus că acesta „are statură de președinte” și „ești mândru când îl vezi că vorbește de la egal la egal cu Merkel sau cu Trump”.

„Mi-a plăcut să îl văd că este respectat la nivel de șefi de stat și că vorbește în germană și cu Merkel, majoritatea politcienilor de la noi de-abia vorbesc corect în limba română”, a spus un cetățean din București aflat la strângere de semnături în zona Horoscop-Unirii.

Ioan Popa din Turda crede că de problemele serioase trebuie să se ocupe oamenii serioși. Așa l-a văzut în campania din 2014 pe Iohannis și acum îl votează din nou.

Un tânăr din Bacău, Radu Dan, votează pentru prima dată, acum două luni a împlinit 18 ani. Spune că i-a urmărit pe prezidențiabili la televizor. A constatat că „unii se comportă ca pe maidan, alții mint de îngheață apele”. „După părerea mea, cine vrea să fie președinte, trebuie întâi de toate să se poarte ca un președinte. Pentru mine nu există decât o opțiune: Klaus Iohannis”, a spus tânărul.

Vineri, 20 septembrie, Klaus Iohannis este așteptat să-și depună candidatura pentru un nou mandat de Președinte al României la Biroul Electoral Central, unde va fi însoțit de mai mulți lideri și susținători din PNL și practic intră oficial în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din noiembrie.

Te-ar putea interesa și: