Președintele Klaus Iohannis a sesizat joi Curtea Constituțională în legătură cu un proiect de lege al UDMR; adoptat de Parlament în decembrie anul trecut, prin care se elimină o incompatibilitate din legislație, în așa fel încât deputații și senatorii, ministrii, prefecții și aleșii locali să poată avea calitatea de „comerciant persoană fizică”, informează Administrația Prezidențială.
Astfel, șeful statului a trimit CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Legea, transmisă la promulgare pe 30 decembrie, are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.
„Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie”, scrie în documentul trimis de Iohannis către CCR.