Joi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la sesiunea de comunicări ştiinţifice „Unirea Principatelor Române, bază a statului român modern", organizată la Palatul Patriarhiei, că exemplele elitelor şi acţiunile acestora din 1859 arată că „în vremuri grele, adevăraţii oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări şi să acţioneze în beneficiul cetăţenilor”.
„În 1859, Principatele Române îmbrăţişau valorile europene şi intrau într-un amplu proces de modernizare şi consolidare a statului. În 2019, destinul României nu mai poate fi separat de UE ca proiect de pace, prosperitate, siguranţă, echitate şi coeziune pentru cetăţenii săi. De 160 de ani, românii se apropie de valorile umaniste fundamentale ale Europei prin edificarea unui stat al legii, al democraţiei şi demnităţii umane, al libertăţii şi egalităţii. Acest parcurs a fost marcat de viziune, sacrificiu, angajament şi jertfă. Exemplele elitelor şi mesajul acţiunilor lor de acum 160 de ani ne este în continuare călăuzitor şi ne arată că în vremuri grele adevăraţii oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări şi să acţioneze în beneficiul cetăţenilor” a spus Klaus Iohannis.
„Este nevoie de o statalitate pe model occidental, liberal în care politica și administrația să urmărească întârirea economiei, deschiderea în toate domeniile spre Europa. Dacă suntem dezamăgiți ca Moldova nu a recuperat decalajul economic și nu este legată printr-o infrastructură modernă de restul țării, beneficiind în schimb, la fiecare 24 ianuarie, de reînnoite promisiuni, atunci să dăm la o parte populismul și să ne reîntoarcem la prioritățile oamenilor, așa cum le-a urmărit cu energie, în scurta sa domnie Alexandru Ioan Cuza”, a mai declarat șeful statului.
Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Te Deum oficiată la Catedrala Patriarhală şi a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.