Prezent la Forul Naţional al IMM-urilor, președintele Klaus Iohannis să mai atace o dată guvernul condus de Viorica Dăncilă. Șeful statului subliniază în acest context că decidenţii politici nu reuşesc să înţeleagă faptul că niciun plan de afaceri de succes nu poate fi dus la bun sfârşit cu schimbări legislative şi fiscale la fiecare guvernare.
„Anul trecut, România a înregistrat o creştere economică de 7%, creştere record în cadrul Uniunii Europene. Aşa cum am arătat în repetate rânduri, mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, dacă determinanţii creşterii nu sunt factori sustenabili. De aceea, am atras atenţia asupra importanţei ca latura cantitativă a creşterii, bazată pe consum, să fie însoţită şi de o dimensiune calitativă, bazată pe aportul investiţiilor şi al exporturilor.
Rezultatele economice sub aşteptări ale primului trimestru indică, astfel, nevoia unei schimbări în compoziţia calitativă a creşterii economice. Însă, dincolo de cifre, mai problematic este faptul că sectorul privat înregistrează o anumită deteriorare a încrederii în perspectivele politicilor economice, un aspect care trebuie să ne pună serios pe gânduri”, spune Klaus Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu la Forumul Naţional al IMM-urilor, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, la Cluj-Napoca.
Iohannis atrage atenţia că, „după ce anul 2017 a fost dominat de impredictibilitate pentru mediul de afaceri, 2018 a debutat cu prelungirea unor incertitudini economice”. „În primele trei luni ale acestui an, mediul de afaceri a trebuit să implementeze 217 noi reglementări legate de Codul fiscal, 97 dintre ele chiar din prima zi a anului. Constatăm, de asemenea, că în primele luni din 2018 numărul suspendărilor, dizolvărilor, radierilor şi al insolvenţelor, inclusiv în rândul societăţilor cu participare străină la capital, a fost semnificativ mai mare decât în perioada corespondentă a anului trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerţului”, a precizat Iohannis.