Firea, Vasilescu și Andronescu, contracandidatele lui Iohannis

Firea, Vasilescu și Andronescu, contracandidatele lui Iohannis

Surse din PSD au relatat EVZ că cel mai bine poziţionat lider al partidului pentru o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019 ar fi , în acest moment, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit unor studii sociologice realizate în 2017

Potrivit surselor citate, cea mai bună imagine din PSD o au, în ordine: primarul Capitalei Gabriela Firea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu şi vicepreşedintele partidului, Ecaterina Andronescu. În PSD se mai discută şi despre varianta Sorin Grindeanu, dacă premierul va avea un mandat plin.

FOTO: Ecaterina Andronescu este acum senatoare PSD și a fost ministrul Educației FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Ne puteți urmări și pe Google News

Sondajele menţionate nu au arătat şi în ce măsură imaginea bună a celor trei femei din PSD s-ar tranforma şi în voturi.

„Nu va fi Dragnea, nu va fi Ponta”

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni seară, la Antena 3, că nu crede că Liviu Dragnea sau Victor Ponta ar putea fi candidaţii PSD la prezidenţialele, care vor avea loc peste doi ani, ci mai degrabă că ar putea fi vorba de o femeie.

„Nu e clar, s-ar putea să apară un candidat cu un profil ceva mai neutru. Nu va fi Dragnea, nu va fi Ponta, cred că partidul n-a început încă să gândească la acest candidat. Ar putea să fie femeie”, a spus el. Nici Liviu Dragnea și nici Victor Ponta nu au reacționat ieri, după declarațiile făcute de Năstase. Și în toamnă s-a mai discutat în partid despre pregătirea unui candidat de sex feminin pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Deși a exclus varianta să fie premier, Gabriela Firea nu a exclus intrarea ei în cursa pentru prezidențiale.

În ceea ce-o privește pe Olguța Vasilescu, deputata este bine vazută în partid și are avantajul că provine dintr-o organizație puternică (Dolj).

Ce spun bărbații din partid

Contactat de EVZ, fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, crede că PSD ar trebui să se ocupe acum de guvernare. „Nu discutăm acum despre prezidențiale, e mult prea devreme. Ne preocupă buna guvernare, să respectăm ceea ce le-am promis oamenilor”, a spus Iordache.

Șanse egale

La rândul său, deputatul Eugen Nicolicea a punctat că în PSD femeile au aceleași șanse ca și bărbații. Suntem cel mai democratic partid și avem cele mai multe femei în funcții de conducere. Eu nu vreau să comentez o propunere a cuiva care nu și-a susținut-o, și nu e a partidului. Chiar și dânsul (n.r. - Năstase) a precizat că „ar putea să fie femeie”.

„Oricând e posibil să fie, pentru orice funcție, un candidat femeie din partea PSD, și nu doar la șefia partidului. Ați văzut a avut candidați buni la alegerile locale - Primăria Capitalei a fost câștigată de Gabriela Firea. Nu exclud, dar pot să-i dau dreptate domnului Năstase pentru prima parte a deducției - nu știe nimeni ce se profilează pentru 2019, mai e mult timp. Dar sunt convins că partidul are resurse și va găsi cea mai bună soluție”, a declarat Nicolae Bănicioiu. (Carmen Vintilă)