Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că aministirea şi graţierea ar dărâma statul de drept şi "ar exista riscul să dispară democraţia din România".
"Speţa nefericită a amnistiei si gratierii este dorinta unor politicieni. Constat ca ministrul Justitiei, in valtoarea audierilor, a spus ca ar fi oportuna discutarea unei legi care se refera la amnistie si gratiere. In acelasi timp, nu pot sa ma fac ca nu vad, presedintele Camerei Deputatilor este o persoana condamnata penal si cu o urmarire penala in curs, presedintele Senatului este o persoana trimisa in judecata pentru minciuna penala. Asta este ceea ce numesc eu circumstante ingrijoratoare", a declarat Iohannis la şedinţa CSM.
"Sunt politicieni condamnati care ar saluta aceasta lege pentru ca i-ar scapa de toate problemele. S-ar darama statul de drept si ar exista riscul sa dispara democratia din Romania. Odata acceptata ideea care amnistiaza si gratiaza inclusiv politicieni corupti, un astfel de precedent creat ar duce la disparitia egalitatii in fata legii. Ar duce Romania pe o traiectorie care o departeaza de valorile europene, de la valorile euroaatlantice in care marea majoritate a romanilor cred. Un astfel de demers, o lege a amnistiei si gratierii, care ar spala pacatele nu numai ale unor hoti care pot fi periculosi pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofa pentru democratia romaneasca, dle ministru. Sper sa nu fie cazul", a adăugat Iohannis.
PSD vrea amnistie şi graţiere
Florin Iordache, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei, a declarat miercuri că o posibilă lege a amnistiei şi graţierii discutată în Parlament ar fi "de bun augur".
"Am spus că o lege a amnistiei şi graţierii nu a fost discutată, nu a fost susţinută de noi în campania electorală, dar o astfel de lege discutată în Parlament, din punctul meu de vedere, este de bun augur. Adică nu ne putem ascunde că dacă venim cu o astfel de lege, locul în care se poate discuta şi se poate amenda o astfel de lege este Parlamentul", a spus Iordache, întrebat despre această chestiune de jurnalişti.
El a abordat acest subiect şi în cadrul audierii în comisiile parlamentare de specialitate.
"Nici eu, nici colegii mei nu am discutat (...) că dorim adoptarea acum a unei legi a graţierii. Dar este un subiect care trebuie discutat şi trebuie analizat cu toată societatea civilă", a arătat Iordache.