Iohannis: Alegerile din 30 noiembrie reprezintă un pas important în cimentarea unui parcurs european pentru R.Moldova

Alegerile de duminică reprezintă „un pas important în cimentarea unui parcurs european pentru Republica Moldova”, susţine preşedintele ales, Klaus Iohannis, într-o postare pe contul său de facebook, citată de Agerpres.

„Alegerile din 30 noiembrie reprezintă un pas important în cimentarea unui parcurs european pentru Republica Moldova. În ultima perioadă, la Chişinău au fost făcuţi paşi importanţi în consolidarea democraţiei şi alinierea la standardele europene. De aceea, ne dorim ca opţiunea fermă a cetăţenilor Republicii Moldova să fie îndreptată în susţinerea forţelor democratice, europene. În egală măsură, ar trebui să existe o conştiinţă comună a obiectivului tuturor forţelor care cred şi susţin un viitor european pentru Republica Moldova. Iar acest obiectiv este unul singur: integrarea în Uniunea Europeană”, scrie Iohannis, în postarea sa de miercuri.

Preşedintele ales al României afirmă că ar fi o mândrie pentru el ca integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană să aibă loc în timpul mandatului său.

„România şi Republica Moldova aparţin aceleiaşi familii, aceluiaşi spaţiu cultural, istoric şi de limbă. Republica Moldova trebuie să reprezinte proiectul strategic al României. Este esenţial ca la Bucureşti să existe o coerenţă de acţiune prin care România să devină nu doar un partener de nădejde, dar şi un apărător al intereselor Republicii Moldova în Europa”, mai spune Iohannis.

El mai arată că aceste chestiuni le va sublinia şi în cadrul vizitei pe care o va efectua vineri, 28 noiembrie, la Chişinău.

„Este foarte important pentru noi ca Republica Moldova să îşi construiască, pas cu pas, traiectoria de stat membru cu drepturi depline în UE. Aceasta poate fi povestea de succes a Chişinăului, dar şi povestea unei reuşite a administraţiei de la Bucureşti”, mai susţine preşedintele ales.