Iohannis este ACUZAT DE O MARE TRĂDARE. Atacul vine de la un PERSONAJ CELEBRU, aflat în spatele gratiilor

Unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din România, aflat după gratii, a lansat de curând o serie de acuzații grave la adresa președintelui Klaus Iohannis.

Sorin Ovidiu Vîntu scrie pe blogul său că nu îl poate ierta pe Iohannis pentru că l-a trădat pe Crin Antonescu. „În ciuda comportamentului cu adevărat prezidențial din ultimile două luni, nu-i pot ierta lui Iohannis faptul că l-a trădat pe Crin Antonescu.

Așa cum a început să se manifeste, este foarte probabil să mai ia un mandat de președinte, să fie apreciat la maxim de cancelariile străine, impunător, elegant în ținută, calculat la vorbe, atent la nuanțe, să placă la nebunie tuturor.

Pentru mine tot un trădător rămâne și n-am să-l plac niciodată.

Îmi pare rău că am consumat atât de mult spațiu cu o poveste despre trădare și nu mai am cum să abordez și celelalte 3 personaje, dar ele vor fi prezentate în materialul următor.

Nu voi încheia totuși fără să vă spun că dacă s-ar acorda premiul Nobel pentru titluri “Cimitir cu fustă verde” l-ar câștiga, de departe.

* Bastus – trădător dac, cel care, în anul 106, a dezvăluit romanilor planurile lui Decebal și locul unde era ascuns tezaurul dacilor din apa Sargeției”, a scris Vîntu. 

Condamnarea....

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, în februarie, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

"Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare", se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.