Iohannis a semnat! Un greu din PNL, uns la Guvern. Legături ce duc la Uniunea Europeană

Iohannis a semnat! Un greu din PNL, uns la Guvern. Legături ce duc la Uniunea Europeană

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat recent decretul prin care a luat act de demisia lui Costel Alexe din funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor şi l-a numit în locul său pe Mircea Fechet, locul întâi pe lista PNL Bacău la viitoarele alegeri parlamentare pentru Camera Deputaților.

Decretul a fost a fost semnat de Iohannis joi 5 noiembrie 2020 şi potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc tot azi, la ora 15:30, la Palatul Cotroceni. Mircea Fechet are 40 de ani şi a absolvit Facultatea de Știinţa şi Ingineria Alimentelor la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, în 2004.

Ulterior, acesta a absolvit şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în cadrul Universităţii George Bacovia din Bacău, în 2015. De asemenea, conform biografiei publicate pe mmediu.ro, el a fost cursant al Şcolii Europene Ovidiu Şincai (Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa, 2007-2008). În cv-ul său se face referire şi la funcţia de director la director al SC ITELA SRL, septembrie 2005-septembrie 2008.

A fost și consilier pe fonduri europene

Din septembrie 2008 până în mai 2010, Mircea Fechet a fost consilier pe fonduri europene în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău. Totodată, acesta a fost director executiv adjunct la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău în perioada mai 2010-mai 2012 şi martie 2014-februarie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acolo, rolul său a fost legat mai ales de coordonarea implementării proiectului „Managementul integrat al deşeurilor din judeţul Bacău”, finanţat prin POS - Mediu. Mai mult, în cv-ul liberalului mai apare funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP, mai 2012-martie 2014).

Legături cu specialiştii din Uniunea Europeană

„În perioada februarie 2019-decembrie 2019, a fost auditor public extern la Autoritatea de Audit. Din februarie 2020, este reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu. Începând cu decembrie 2019, a fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, conform site-ului”, se mai arată pe mmediu.ro. Fechet era unul dintre cei 7 secretari de stat din Ministerul Mediului şi avea în subordine Administraţia Fondului pentru Mediu, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Candidatul PNL la viitoarele alegeri parlamentare este căsătorit și are doi copii. În 2018, când era consilier în Consiliul Local Bacău, a demisionat și s-a angajat prin concurs la Curtea de Conturi.

sursa foto: presidency.ro