Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, 3 mai, decretele pentru numirea lui Marcel Boloș la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și a lui Sebastian Burduja la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 18:00, la Palatul Cotroceni, se arată în mesajul Administrației Prezidențiale.
Sebastian Burduja și Marcel Boloș sunt așteptați la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretele. Sebastian Burduja este consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă. Este licențiat al Universității Stanford și absolvent al unui dublu-masterat la Harvard.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 3 mai 2022, următoarele decrete:
- Decret de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării;
- Decret de numire în funcția de membru al Guvernului a domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul investițiilor și proiectelor europene;
- Decret de numire în funcția de membru al Guvernului a domnului Sebastian-Ioan Burduja, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 18:00, la Palatul Cotroceni”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Propunerile au fost făcute de Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis luni președintelui Klaus Iohannis propunerile de nominalizare pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Biroul Executiv al PNL a decis, pe 21 aprilie, nominalizarea deputatului Sebastian Burduja pentru funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Marcel Boloș a fost numit interimar al actualului portofoliu care gestionează PNRR și fondurile europene.
Cine sunt noii miniștri Marcel Boloș şi Sebastian Burduja
Marcel Boloș ocupa fotoliul de la Cercetare, dar și pe cel de la Investiții și Proiecte Europene, însă pentru acesta din urmă avea o poziție interimară. În 2020, în Guvernul Orban, a fost ministru al fondurilor europene.
Sebastian Burduja, 36 de ani, este și șeful organizației PNL din Sectorul 1. Acesta este fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepresedinte Bancorex. În momentul de față, Sebastian Burduja mai îndeplinește și funcția de consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă. Din această postură, Burduja susține că nu ar avea o activitate remunerată și că și-a propus:
Decuplarea Vestului de investițiile din Asia și creșterea rezilienței economiei europene, împreună cu viitorul efort de reconstrucție a Ucrainei înseamnă tot atâtea șanse pentru dezvoltarea României. În acest sens, un instrument esențial este o agenție națională de promovare a investițiilor, construită după cele mai bune practici regionale și globale. I-am prezentat Premierului acest model, iar sprijinul său deplin a însemnat preluarea acestei inițiative în coordonare și cooptarea mea în echipă pentru a sprijini operaționalizarea acestui proiect”, a scris Sebastian Burduja pe contul său de Facebook.