Preşedintele Klaus Iohannis a încurcat mările, în declaraţia pe care a făcut-o după discuţiile de la Consiliul Europei pe tema imigranţilor din Marea Mediterană.
După ce a punctat că sâmbătă trecută au murit aproape 1.000 de migranţi în Marea Mediterană, şeful statului a subliniat "necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Negre".
"În intervenția pe care am avut-o am subliniat necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Negre, am arătat importanța și necesitatea creșterii bugetului Frontex pentru acțiunile din zonă și faptul că noi sprijinim acest demers, am arătat că România este foarte implicată deja acum în Frontex, dar România este dispusă, dacă se solicită, să trimită mai mulți experți în zonă", a spus șeful statului, chiar în deputul discursului său.
Apoi preşedintele Iohannis şi-a corectat, arătând că România este dispusă să trimită experți în zona Mării Meditarane, susținând că este necesară solidaritatea cu statele din regiune care se confruntă cu un flux ridicat de mirganți veniți din nordul Africii. Citeşte mai multe aici