Editura Evenimentul si Capital

Iohannis salută implicarea GERMANIEI în Iniţiativa celor Trei Mări

Autor: | | 1 Comentarii | 731 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni pe ministrul german al afacerilor externe, Heiko Maas, ocazie cu care a salutat decizia Germaniei de a se implica în Iniţiativa celor Trei Mări şi de a participa la Summitul de la Bucureşti, din 17 şi 18 septembrie, în calitate de stat partener, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Preşedintele României a apreciat că atât Germania, cât şi Iniţiativa în sine au de câştigat din această colaborare", arată Administraţia Prezidenţială, punctând că implicarea Germaniei va consolida capacitatea Iniţiativei de a-şi atinge obiectivul de impulsionare a creşterii interconectării şi dezvoltării economice în regiune, în beneficiul întregii Uniuni Europene, precum şi al companiilor germane interesate să îşi extindă operaţiunile în Europa Centrală şi de Est. Preşedintele Iohannis a salutat şi cooperarea foarte bună cu Germania în domeniul afacerilor europene şi disponibilitatea acestui stat de a sprijini îndeplinirea obiectivului general de avansare a agendei europene pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. În context, şeful statului a apreciat că Summitul de la Sibiu din mai 2019 va fi o ocazie bună de a evalua propunerile, ideile şi aşteptările statelor membre şi ale cetăţenilor cu privire la viitorul Uniunii.

ULTIMA ORA! Ministrul Muncii arunca BOMBA despre pensii si salarii! Milioane de romani, AFECTATI

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI