Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi o dezbatere electorală, unde a răspuns la întrebările jurnaliştilor prezenţi. Despre evenimentele tragice care au avut loc la mitingul din 10 august 2018, Iohannis a spus că a fost „cea mai gravă intervenţie a statului împotriva cetăţenilor de la mineriadă încoace''
„Nu am avut informaţii dinainte. Se pare că s-au reunit în mare secret pentru această intervenţie în forţă şi pot să spun fără exagerări că acea intervenţie din 10 august anul trecut împotriva demonstranţilor din Piaţa Victoriei a fost cea mai gravă intervenţie a statului împotriva cetăţenilor din România de la mineriadă încoace. Doar cu mineriadele se mai poate face o comparaţie şi cu Piaţa Universităţii. Filosofia cu care s-a intervenit a dovedit că PSD este antiromân şi antidemocratic şi spun aceste lucruri în deplină cunoştinţă de cauză. Am tot fost întrebat de ce nu vreau să dezbat cu contracandidata? De asta. Nu pot să am o dezbatere cu cineva care reprezintă un sistem represiv de sorginte comunistă, trebuie să recunoaştem aceste lucruri, că le convine, că nu le convine. Deci, statul care acţionează voit, neprovocat împotriva propriilor cetăţeni este un sistem represiv care vine în acest caz din istoria tristă a comunismului naţionalist al lui Ceauşescu", a declarat Iohannis în cadrul dezbaterii cu jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile desfăşurată în aula BCU.
El a arătat că a luat legătura la acel moment cu structurile din zona securităţii naţionale.
„Este o catastrofă şi o să mai intrăm noi, românii, în imaginarul colectiv mult pe această temă şi va fi nevoie de foarte mult timp pentru a găsi explicaţii şi mai ales soluţii ca să nu mai apară niciodată ceva similar", a spus Iohannis.
De asemenea, Iohannis a mai spus că ar fi dorit să meargă la protestele din 10 august.
„Prezenţa mea acolo nu ar fi rezolvat, cred că ar fi agravat lucrurile. Vă daţi seama, doamna contracandidată şi astăzi, după ce avem raportul desecretizat şi ştim că a fost un abuz al statului împotriva românilor, spune că a fost o încercare de lovitură de stat. Adică cineva a încercat cu o piatră să lovească poarta Guvernului sau ceva. Este inadmisibil aşa ceva şi vă daţi seama că aş fi dat apă la moara pesedistă câtă şi mai câtă dacă aş fi mers eu cu geaca roşie acolo, ar fi spus că este lovitură de stat regizată de preşedinte şi Doamne fereşte!", a susţinut Iohannis.