Ioana Băsescu s-a căsătorit duminică în secret

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, s-a căsătorit cu avocatul Radu Pricop, ceremonia civilă având loc duminică la Primăria Azuga, în prezenţa părinţilor celor doi şi a naşilor, anunță mediafax.ro. Soțul este fiul unui fost senator PSD.

Ioana Băsescu şi avocatul Radu Pricop s-au căsătorit la Primăria din Azuga, duminică dimineaţă, iar la ceremonie au luat parte preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, părinţii lui Radu Pricop şi naşii celor doi.

Constantin Samson, primarul din Azuga, a declarat pentru mediafax.ro că după căsătorie fiecare dintre soţi îşi va păstra numele de familie. Samson, care a oficiat cununia civilă a celor doi, spune că niciunul dintre ei nu are domiciliul în Azuga, însă au avut posibilitatea, conform legii, de a depune o cerere cu 15 zile înainte şi de a se căsători la Azuga. "Nu este primul cuplu care nu e din Azuga şi care se căsătoreşte aici", a adăugat primarul oraşului.

Băsescu, cuscru cu un fost senator PSD

Presa relata că fata cea mare a preşedintelui, Ioana, a fost cerută în căsătorie în 2013, de Crăciun, de avocatul Radu Pricop, care provine dintr-o familie cunoscută din Suceava, tatăl acestuia fiind fostul senator PSD Radu Pricop. Potrivit presei, Radu Pricop este bun prieten al Elenei Băsescu, dar şi al soţului acesteia, Bogdan Ionescu, are 36 de ani, este asociat al unui cabinet de avocatură şi locuieşte într-o zonă de lux a Capitalei.

Fiica cea mare a preşedintelui a mai fost căsătorită timp de trei ani cu Bodo, solistul formaţiei Proconsul. Cei doi s-au căsătorit în 2003, cununia civilă fiind oficiată chiar de Traian Băsescu, primar al Bucureştiului la acea vreme.