După ce a recunoscut că a fost nevoit să înghită „broscoiul PSD”, mai nou, deputatului ex- PDL îi stă în gât și PNL. El este bănuit de colegii liberali că ar fi înregistrat și furnizat presei discuțiile din ședința PNL Bistrița, care au aruncat în aer partidul
Ioan Oltean a avut, de-a lungul anilor, o serie de declaraţii controversate sau care te făceau pur şi simplu să izbucneşti în râs. Un episod pe care, cu siguranţă, nici el nu-l va uita este declaraţia făcută în 2009 referitoare la „broscoiul PSD”.
„Am încercat să înghit broscoiul PSD. Uite, aici îmi stă (n.r. – arătând spre propriul gât). Urcă și coboară, urcă și coboară. Sper ca în zilele astea să-l dau afară definitiv și irevocabil”, spunea atunci Ioan Oltean. Dacă a scăpat sau nu de broscoiul PSD nu ştim, însă cert este că acum are „broscoiul PNL” pe care nu îl înghite, dar „nici nu poate să îl dea afară definitiv şi irevocabil”.
Porecle
În 2013, înainte să fie reales preşedinte al PDL Bistriţa- Năsăud, Oltean le-a spus colegilor: „Ce pot să vă spun din ce nu ştiţi? Mulţi ştiţi că mi se spune «crocodilul», «jupânul», «dictatorul». Nu ştiu cât adevăr cuprind cuvintele respective”.
„Broscoiul PNL” îi stă în gât de mult deputatului bistriţean. În 2013, când Mihai Stănişoară a decis să demisioneze din PDL şi să treacă la liberali, Oltean le-a transmis actualilor colegi de partid „să se spele pe cap cu Stănișoară, nu este o pierdere pentru PDL”.
De fapt, Ioan Oltean nu a vrut niciodată fuziunea cu PNL. „Aş vrea să fie un lucru foarte clar: PDL nu este un partid de vânzare”, spunea el.
Când Klaus Iohannis a anunţat că numele noului partid va rămâne PNL, deputatul bistriţean a spus că „a fost o mare greşeală pe care a făcut-o domnul Iohannis, ceea ce e un pas uriaş spre eşecul fuziunii”.
Le-a recomandat însă liberalilor: „Așa cum noi am învățat și învățăm și o să învățăm cu toții că ne cheamă PNL și ei vor trebui să învețe și să cânte «Verde-nrourat» (imnul PDL-n.red.)”.
Postacii de pe Facebook, o problemă
Numele deputatului PNL apare în dosarul poliţiştilor corupţi de la IPJ Bistriţa Năsăud.
Procurorii DNA Cluj susţin că Oltean a apelat la şeful IPJ Bistriţa pentru a afla cine este persoana care scrie comentarii calomniatoare la adresa lui, care sunt postate la diferite articole de presă publicate de mass-media din Bistrița.
FOTO: Oltean a fost o piesă grea în PDL. Și-a păstrat infl uența și în PNL FOTO: NICU DÎRDÎIAC
În 2013, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pe numele lui Ioan Oltean, pe motiv că ar fi intervenit la conducerea CJ Bistriţa- Năsăud şi la înalţi demnitari din Ministerele Mediului, Dezvoltării şi Economiei, pentru ca anumite firme să câştige licitaţii sau pentru ca primării conduse de edili PDL să primească fonduri publice pentru proiecte.
Legături cu Miss Bistrița
Presa a scris îndelung despre strânsa legătură dintre Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, fosta șefă ANRP, urmărită penal în dosarul Alinei Bica. Fosta „Miss Bistrița” a fost recomandată de Ioan Oltean a recomandat- o lui Emil Boc, în 2009, pentru funcția de șefă la ANRP. După ce a fost reținută, Oltean spunea că ea „n-a sărit direct de la Miss Bistrița la această funcție”, ci a avut un CV care a recomandat-o. „Nu e deloc plăcut pentru mine să trăiesc momentele acestea”, a spus Oltean. Acesta a cumpărat mai multe proprietăți pe numele Crinuței Dumitrean.
Atent cu femeile și împotriva căsătoriilor gay
În 2013, Ioan Oltean a fost implicat într-un accident rutier minor. El a lovit mașina unei profesoare care încerca să parcheze în fața liceului unde învăța fiica acestuia. După incident, Oltean a spus că doar „a atins” mașina profesoarei. „Eu sunt foarte apropiat de femei, cum aș putea șifona o tânără și frumoasă profesoară? Am atins mașina doamnei profesoare, ca un vânt, ca o boare, așa am atins eu mașina doamnei profesoare. Nu s-a supărat. Nu e nici fericită”, spunea Ioan Oltean. Tradiționalistul Ioan Oltean nu este de acord cu căsătoriile gay şi a declarat că nu există vreo motivaţie pertinentă pentru legalizarea acestora. El crede că „este o chestiune extrem de delicată” şi că, dacă în unele state europene se poate discuta despre „un obicei în privinţa aceasta, România este foarte departe de o asemenea stare de fapt și de drept”. „Cred că legislaţia care astăzi reglementează libertatea de exprimare, libertatea de conduită este suficient de clară!”, a spus el.