Noua ordonanţă de urgenţă care priveşte salariile profesorilor, dată de guvern luni, va avea aceeaşi soartă ca şi prima ordonanţă, respinsă de Curtea Constituţională, a declarat ieri avocatul poporului Ioan Muraru, pentru Realitatea TV.
El a susţinut că, din moment ce guvernul a depus la Curte cea de-a doua ordonanţă chiar în timpul derulării procedurii, judecătorii ar fi trebuit să o includă în acelaşi dosar. Muraru a spus că va aştepta motivarea Curţii Constituţionale în cazul primei ordonanţe, iar dacă va constata că judecătorii au separat cele două acte normative, va depune o contestaţie şi în cazul celei de-a doua ordonanţe de urgenţă.
El a lansat, totodată, un atac dur împotriva premierului Tăriceanu. „Suntem în prezenţa unui conflict constituţional grav între parlament şi guvern. Parlamentul, printr-o lege promulgată de preşedinte, a stabilit un lucru, guvernul se opune aplicării legii. Eu nu concep ca o încălcare gravă şi repetată a Constituţiei să rămână în afara unei sancţiuni“, a declarat Muraru. El a comentat că primul-ministru „trebuie să intre în legalitate“.