Editura Evenimentul si Capital

Protestezi? 15.000 de euro și pușcărie, ideea unui europarlamentar PSD

Autor: | | 4 Comentarii | 1545 Vizualizari

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, scrie, pe pagina sa de Facebook, cum i-ar pedepsi el pe protestatari, inspirându-se din legile existente în alte țări europene. Acesta a sugerat că amenda ar trebui să fie de 15.000 de euro, iar termenul de închisoare de 12 luni și propune să se ia în discuție subiectul în noua sesiune parlamentară.

”Cum arătam, în Franţa amenda este de 15.000 euro iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent. Poate introduce cineva repede, la începutul sesiunii parlamentare din toamna asta, un asemenea text (sumele pot fi calculate, desigur, în lei), ca sa existe mai multă claritate la ”protestele viitoare”, ca aşa sugerează chiar unii dintre adepţii protestelor!?”, a scris europarlamentarul PSD pe pagina sa de Facebook.

Reacţii împotriva protestatarilor au avut mai mulţi social-democraţi, printre aceştia numărându-se, din nou, deputatul PSD Cătălin Rădulescu care a ameninţat cetăţenii din Piaţa Victoriei că va strânge un milion de oameni şi „îi vor călca în picioare”, conform Adevărul.ro. În acest sens, Asociaţia ProDemocraţia Braşov a anunţat că a depus o plângere penală pe numele lui Rădulescu, în urma celor declarate.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:09 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, aproape de final. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi fatal. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 15:04 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 14:21 REACȚIE din GUVERN cu privire la SCRISOAREA CELOR TREI GREI. „Momentul este PROST ales” 14:14 Ponta CONFIRMĂ COLAPSUL LUI DRAGNEA! Cine urmează la conducerea PSD? Breaking news politic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:35 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 13:27 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD 13:07 IORDACHE transmite o REPLICĂ EXTREM de TRANȘANTĂ către CEI TREI GREI care au redactat scrisosarea deschisă 12:57 Ion Cristoiu a surprins DETALIUL NEVĂZUT din scrisoarea celor 3? ÎNTREBAREA al cărei răspuns POATE FI SALVAREA LUI DRAGNEA. Alertă 12:14 Ultimatumul Vioricăi Dăncilă pentru Liviu Dragnea! Cât mai rămâne în funcție? Editorial de Anca Andrei

Articole salvate