Verdict pentru Ioan Mang de la Consiliul Naţional de Etică: PLAGIAT!

Consiliul Naţional de Etică, acelaşi care a hotărât că premierul Victor Ponta nu a plagiat în teza sa de doctorat, s-a întâlnit ieri să dea un verdict în cazul fostului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, acuzat şi el de furt intelectual. Reprezentanţii CNE au dat asigurări că s-a întrunit cvorumul necesar luării unei decizii finale.

UPDATE: Deşi Consiliul Naţional de Etică nu a făcut încă public verdictul, conform unor surse, acesta este de plagiat. În urmă cu ceva timp, Ioan Mang a declarat că, în cazul în care va fi găsit vinovat de furt intelectual, va acţiona instituţia în instanţă. Fostul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, nu s-a prezentat la CNE, aşa cum a făcut-o în urmă cu mai bine de două săptămâni, când a adus probe pentru a-şi susţine nevinovăţia, iar între timp membrii Consiliului s-au schimbat şi ei. "Nu ştiu exact cine a venit, dar sunt trei oameni noi care au venit de la ultima şedinţă şi până acum. Deşi am cerut suplimentarea numărului lor, componenţa a rămas aceeaşi, de 11 membri", a spus Gabriela Catană, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, în cadrul căreia funcţionează Consiliul Naţional de Edică. Potrivit acesteia, pe masa celor de la CNE exista deja un raport preliminar care, dacă ar fost adoptat, urma să ajungă la Direcţia Juridică de la ministerul Educaţiei pentru aprobare, şi abia apoi făcut public. Mai mult, şedinţa a întrunit cvorumul de 8 membri necesar luării unei decizii finale în cazul Mang, însă reprezentantul ANCS s-a arătat sceptic în privinţa şanselor ca Ioan Mang să primească un verdict. "Cazul domnului Mang este printre ultimele puncte în ordinea de zi. Ştiţi foarte bine, astfel de şedinţe durează şi câte zece ore", a explicat Gabriela Catană. Reamintim că în luna mai, la doar o săptămână de la preluarea mandatului de ministru al Educaţiei, Ioan Mang a fost acuzat de plagiat în cinci lucrări. În urma scandalului, Mang a demisionat din funcţie.