După intrarea în insolvenţă, reorganizarea judiciară a unei firme are nevoie de o infuzie „sănătoasă” de capital, pentru a avea succes. În acest punct se află retailerul IT&C Flanco.
Retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco se află în căutarea un investitor care să-l susţină financiar în planul de reorganizare. Acesta este, spun specialiştii, momentul decisiv pentru o companie aflată în procedură de insolvenţă - ori găseşte o sursă pregătită să aducă o infuzie de capital pentru finanţarea activităţii, ori sfârşeşte în faliment.
Căutarea finanţării este însă un proces anevoios. „În România sunt foarte puţini care vor să investească în această perioadă, mai ales în companii cu probleme. O şansă ar fi fondurile specializate pe acest tip de companii sau creditorii, care sunt direct interesaţi în redresarea firmei”, explică Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).
Între ciocan şi nicovală
Reprezentanţii Flanco negociază, în prezent, cu cinci companii, printre care se numără şi un fond de investiţii. Noul finanţator ar urma să preia pachetul de control în schimbul unei infuzii de capital pentru finanţarea activităţii.
Fiecare dintre variante are un scenariu de redresare diferit - acestea vor fi propuse băncilor, principalii creditori ai companiei, care vor trebui să aleagă. Dacă vor fi respinse, compania va intra în faliment.
„Creditorii au două opţiuni. Fie votează planul de reorganizare, fie aleg falimentul. Noi încercăm să le minimizăm pierderile”, a spus Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul ju diciar al Flanco.
Valoarea de lichidare în ipoteza falimentului Flanco este de 7,5 milioane de euro, potrivit unui proces-verbal întocmit după o şedinţă a creditorilor societăţii, de la finele lui martie. Documentul menţionează că re tailerul IT&C are datorii de circa 75 de milioane de euro. Costuri cu 60% mai mici
După reducerea cheltuielillor lunare cu aproape 60%, de la 11 milioane de lei/lună la 4 milioane de lei/lună, Adrian Olteanu, CEO Flanco, susţine că poate preda unui investitor o companie „sănătoasă”.
Declanşarea procesului de insolvenţă în decembrie 2009 a compromis vânzările din acea lună, dar retailerul susţine însă că, în martie 2010, a recuperat cota de piaţă şi a avut creşteri ale vânzărilor, deşi piaţa a scăzut cu 20%.
Concordatul, o necunoscută Firmele care întâmpină dificultăţi la plata datoriilor pot evita intrarea în insolvenţă ajutându-se de Legea concordatului preventiv. Ca şi în cazul insolvenţei, se suspendă executarea silită, valoarea datoriilor e îngheţată, iar contractele în curs nu se suspendă.
Debitorul păstrează controlul asupra afacerii şi beneficiază de ajutor specializat pentru restructurarea companiei. În prezent însă, prea puţini optează pentru această variantă.
STUDIU
Număr-record de firme la un pas de insolvenţă
Aproape 10.000 de companii au intrat în insolvenţă în primele trei luni ale anului, se arată într-un studiu al firmei Coface.
„Pe lângă deteriorarea economiei ce a determinat această situaţie, termenele foarte mari (uneori de 6 luni) pronunţate de instanţele de judecată şi amânările din timpul anului 2009 datorate grevei magistraţilor au contribuit la creşterea numărului de insolvenţe de aproape două ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, sunt de părere reprezentanţii Coface România.
Perspectivele sunt sumbre
Lucrurile sunt departe de a se îmbunătăţi, în condiţiile în care încrederea consumatorilor e încă foarte scăzută - creşterea ratei şomajului, teama de viitoare concedieri, creditarea restrictivă şi scăderea câştigurilor au determinat populaţia să fie mai reticentă în a cheltui.
„România rămâne în plutonul ţărilor codaşe în privinţa reluării creşterii economice, numărul falimentelor din primul trimestru reflectând slăbiciunea şi greutăţile cu care se confruntă companiile, a declarat Cristian Ionescu, Country Cluster Manager la Coface România.
Numărul falimentelor a crescut cu 27% anul trecut faţă de 2008, de la 14.483 la 18.421. Distribuţia, comerţul cu amănuntul şi construcţiile au fost cele mai afectate domenii. 9.776 de firme au intrat în insolvenţă în primele trei luni ale anului, pe fondul deteriorării economiei şi a amânării proceselor de anul trecut