Investitorii nu încap în România

Numărul mic de parcuri industriale şi lipsa forţei de muncă gonesc investiţiile străine.

Parcurile industriale existente în România sunt prea puţine pentru a acoperi cererea de spaţii din partea investitorilor străini, a declarat ieri Monica Bărbuleţiu, vicepreşedinta Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Suprafaţa ocupată în acest moment de parcurile industriale în România ar trebui să se dubleze pentru a acoperi cererea mare.

Deşi suprafeţele oferite spre cumpărare sau spre închiriere în parcurile industriale sunt în general mai scumpe, investitorii le preferă datorită faptului că au toate utilităţile necesare în perimetru. Astfel, implementarea investiţiei poate începe mult mai repede. Reprezentanta ARIS a spus că agenţia doreşte „să sensibilizeze“ autorităţile locale în vederea extinderii reţelei de parcuri industriale şi a suprafeţei terenurilor ce pot fi puse la dispoziţia acestora.

„S-a subţiat“ forţa de muncă

O altă problemă care ar putea reduce nivelul investiţiilor străine în ţara noastră o reprezintă forţa de muncă din ce în ce mai redusă. „Sunt îngrijorată de evoluţia pieţei de muncă din România, mai ales în partea de vest a ţării, unde rata şomajului este şi ea extrem de redusă. Situaţia nu este încă una disperată, însă tragem un semnal de alarmă. Guvernul a demarat deja acţiuni prin care urmăresc atragerea în ţară a mai multor români plecaţi la muncă în străinătate“, a adăugat vicepreşedinta ARIS. Prioritate zero

Investiţiile străine sunt esenţiale pentru a ţine în frâu şi a compensa deficitul de cont curent (dezechilibru între nivelul importurilor şi cel al exporturilor - n.r.) imens al României - circa 20 miliarde de euro în 2007. De aceea, reprezentanţii ARIS cred că satisfacerea nevoilor investitorilor străini este esenţială. Anul trecut, România a atras investiţii străine directe în valoare de peste 7 miliarde de euro. Printre cele mai importante investiţii în România amintim venirea firmei de consultanţă, tehnologie şi outsourching Capgemini la Iaşi, care a creat 1.500 de locuri de muncă.

Tot la Iaşi, compania americană Delphi a făcut o investiţie de 120 de milioane de euro, într-o fabrică care va produce sisteme de control şi comandă pentru motoare Diesel. Alte companii importante care au venit anul trecut în ţara noastră sunt: Nokia, Pirelli, Ericsson, Haelvoet, Hirschman, Honsel, Hutchinson, Karelia, TMD Fiction, Waelkens şi Soufflet. RELOCARE

Nokia a atras şi un furnizor la Jucu Compania chineză BYD a decis construirea la Jucu, Cluj, în acelaşi parc industrial în care a fost amplasată şi fabrica Nokia, a noii sale facilităţi ce va produce componente pentru industria electronică şi IT. BYD este unul dintre furnizorii principali de componente pentru Nokia, de aceea a decis să urmeze producătorul finlandez în România. Printre componentele pentru telefoane mobile produse de chinezi se numără tastaturi, ecrane sau sisteme de vibraţie.

De asemenea, compania BYD este unul dintre cei mai mari producători din lume de acumulatori Litiu-Ion. Investiţia de la Jucu va atinge 20 de milioane de euro în prima fază şi va crea circa 2.000 de noi locuri de muncă. BYD este o companie listată la Bursa din Hong Kong şi, pe lângă componente IT, mai produce şi automobile sub propriul brand. Deoarece compania este specializată şi pe construcţia de acumulatori, reprezentanţii săi au spus că, pe viitor, se vor concentra pe crearea unor automobile hibride sau numai cu propulsie electrică.