Investiţiile străine directe se înjumătăţesc

ESTIMARE. Investiţiile străine directe în România se vor înjumătăţi în acest an, de la peste 9 miliarde de euro, în 2008, la 4,7 miliarde de euro, în condiţiile crizei financiare mondiale, se arată în Programul de convergenţă 2008, pentru perioada 2008-2011, citat de Mediafax.

Potrivit estimărilor oficiale, investiţiile străine vor urca, anul viitor, la 5,4 miliarde de euro, în concordanţă cu relansarea economică previzionată. Investiţiile străine ar fi afectate negativ şi de o eventuală reducere a ratingului de ţară al României. Standard&Poor’s (S&P), prima agenţie de evaluare financiară care a plasat ratingul României în categoria care nu este recomandată pentru investiţii, a avertizat, ieri, că bugetul de austeritate ar putea fi pus în pericol de presiunile sociale, precum şi de previziunile nerealiste de creştere economică, transmite Reuters. Astfel S&P ar putea scădea din nou ratingul ţării noastre.