Investițiile PNDL verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții

Investițiile PNDL verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții

Un număr de 300 de inspectori din ISC vor verifica în teren modul în care sunt cheltuiți banii și se derulează investițiile finanțate prin PNDL. În paralel, reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației vor efectua controale în teren pentru a se asigura de calitatea lucrărilor și de faptul că toate contractele au fost respectate.

Controalele tematice au fost solicitate de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan: „Trebuie să știm clar dacă lucrările executate pe PNDL I și PNDL II sunt conforme cu proiectele aprobate. Vor fi verificate toate proiectele pentru care sunt trimise cereri de plată. Grija noastră este pentru cheltuirea eficientă a banului public și pentru investiții calitative, necesare comunităților din întreaga țară. Dacă toate aceste controale vor arăta că proiectele au fost respectate, facturile vor fi plătite fără nicio ezitare.

Am cerut inspectorilor ISC din întreaga țară să realizeze controale în teren, nu din pix, pentru că au o datorie morală față de cetățeni. În paralel, echipele ministeriale de control vor continua verificările, pentru a ne asigura că lucrările realizate prin PNDL I și II sunt conforme. Spun răspicat că, acolo unde se vor găsi nereguli, plățile nu se vor face, iar responsabilii județeni vor fi trași la răspundere”.

Conducerea MDLPA recomandă beneficiarilor să facă propriile verificări pentru a stabili dacă lucrările/serviciile/bunurile pentru care se solicită decontarea sunt executate corespunzător.

Ne puteți urmări și pe Google News