Agentia de stiri Reuters si-a deschis un birou permanent in lumea virtuala, de unde transmite noutatile despre investitii si evenimente culturale .
Cei peste 5 milioane de rezidenti ai Imperiului Linden, care-si traiesc o viata de succes in spatele unui avatar 3D, pot afla zilnic povestile oamenilor de succes din Second Life. In viata de zi cu zi, oamenii din toate colturile lumii afla despre evenimente ca atentate teroriste sau afaceri de succes, chiar daca nu se afla in proximitatea lor.
In Second Life, lumea cu zeci de insule virtuale si sute de proprietati intinse pe sute de mii de kilometri, agentia de stiri Reuters incearca sa mentina legatura dintre vietile virtuale ale acestor oameni si vietile lor reale.
La inceput, in octombrie 2006 cand si-a deschis un birou permanent in Second Life, conducerea Reuters a vazut in aceasta decizie doar o afacere. Alaturi de alte companii mari ca Nike, IBM, Adidas sau ABN Amro, care erau deja prezente pe piata virtuala, Reuters a incercat sa-si vanda produsele.
Planul agentiei: sa ofere stiri din lumea exterioara pentru rezidentii jocului si stiri din lumea Second Life pentru cei ce traiesc o viata reala. Accesand linkul secondlife.reuters.com, orice utilizator de internet poate afla informatii din lumea virtuala.
Reprezentantii agentiei au incercat sa pastreze aceleasi reguli ca si in jurnalismul real: sa ofere subiecte reale, scrise concret si concis, si sa incarce pe acest site fotografii, analize financiare si alte servicii pe care le ofera birourile reale ale companiei.
Reporterii pastreaza regulile
In octombrie 2006, Reuters si-a anuntat si primul angajat: Adam Pasick, un corespondent al agentiei din Londra care era cunoscut in lumea virtuala cu numele de Adam Reuters. „Odata ce te obisnuiesti cu ideea, meseria asta devine aproape identica cu cea pe care o practici in lumea reala”, spunea Adam Pasick la deschiderea biroului virtual.
Conducerea agentiei si-a propus atunci sa-si orienteze activitatea catre domeniul cel mai interesant: afacerile si economia Second Life. „In Second Life incercam sa jucam un rol activ pentru noua generatie. Vrem sa aducem lumea reala in Second Life si invers”, spunea directorul executiv al agentiei, Tom Glocer, care isi daduse seama ca aceasta provocare era mai mult decat o afacere.
One night show
Reuters nu este singura institutie media care a incercat experienta Second Life. In 2006, BBC Radio 1 a transmis in lumea virtuala timp de o saptamana, iar Endemol a creat o versiune a emisiunii Big Brother in lumea virtuala.
La fel, Lichtenstein Creative Media a creat o retea speciala pentru Second Life prin care transmite radio emisiuni live. MLB.com a transmis live in Second Life cateva meciuri de fotbal din campionatul american. Un alt exemplu ar putea fi postul de muzica MTV, care face periodic o emisiune de muzica si fashion pentru lumea virtuala.