Circa 50 de milioane de euro vor fi investite în 2011 şi 2012 pentru îmbunătăţirea siguranţei Centralei de la Cernavodă, a declarat astăzi Pompiliu Budulan, directorul general al Nuclearelectrica, la conferinţa Energy Forum 2011, organizată de Finmedia.
Potrivit şefului Nuclearelectrica, pentru a face aceste investiţii, compania nu va fi constrânsă să ia credite de la bănci, deoarece dispune de aceşti bani din fondurile proprii.
Cu aceşti bani, vor fi cumpărate noi grupe electrogene, care vor asigura energia electrică necesară funcţionării în cazul unui eventual dezastru care ar cauza întreruperea alimentării cu curent a sistemelor de răcire, a precizat Pompiliu Budulan.
În plus, spune el, va fi mărită cantitatea de apă din jurul reactoarelor, pentru o răcire mai eficientă.
Oficialul Nuclearelectrica a precizat că "centrala este foarte sigură. Aceste investiţii nu sunt obligatorii, le facem pentru a fi şi mai siguri că nu se va întâmpla nimic în eventualitatea unui dezastru natural".