Evenimentul Zilei > Actualitate > Inventatorul Frontului Salvării Naționale amenință cu sinuciderea din cauza crizei politice din România. ”Moartea mea nu va fi o sinucidere. Ea va fi o crimă!”
Inventatorul Frontului Salvării Naționale amenință cu sinuciderea din cauza crizei politice din România. ”Moartea mea nu va fi o sinucidere. Ea va fi o crimă!”

Inventatorul Frontului Salvării Naționale amenință cu sinuciderea din cauza crizei politice din România. ”Moartea mea nu va fi o sinucidere. Ea va fi o crimă!”

Pe pagina de Facebook a unuia dintre cei mai interesanți dizidenți ai perioadei comuniste a apărut un mesaj tulburător. Profesorul Alexandru Melian amenință cu sinuciderea, ca o măsură disperată față de situația de acum din țară.

Înainte de a reproduce textul acestei scrisori deschise și însoțită de o fotografie de doliu vă reamintim cine este el:

Imediat după absolvire, în 1965, Alexandru Melian a lucrat la Facultatea de Limba și Literatură Română a Universității București. Până în 1990 a fost lector. CV-ul său profesional este un șir de studii excepționale despre Mihai Eminescu sau Traian Demetrescu. A publicat în reviste de specialitate, dar, în paralel, era ”Clandestinul” care punea Securitatea pe jar.
Profesorul Alexandru Melian a trimis, între 1982 și 1989, scrisori deschise în care critica regimul. Mărturii din acea perioadă demonstrează că profesorul își asuma atacurile la Ceaușescu și în ședințele de partid.

În aceste mesaje, pentru a da aparența că regimul comunist se confruntă cu un grup bine organizat, folosea denumirea de Frontul Salvării Naționale, aceeași pe care a adoptat-o și noua conducere, după fuga lui Nicolae Ceaușescu, pe 22 decembrie 1989.

După schimbarea de regim, profesorul Melian a refuzat orice funcție și a plecat în Franța, unde este profesor universitar.

Scrisoarea deschisă a fost postată în jurul orei 3.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Sperăm ca profesorul Alexandru Melian să nu recurgă la gesturi extreme. mesajul din scrisoare este destul de puternic și vine de la un erou autentic. Își va atinge scopul, fără a fi nevoie de o jertfă.

” Trofeul pe care li-l ofer este VIATA MEA .”

Câteodata, întrebarea prilejuieste raspunsuri… Astazi, raspunsul meu este o confesiune existentiala, transmisa prin intermediul a patru rostiri poetice cu valoare de MEMENTO.

JOCUL VIETII

Mi-a şoptit un îngeraș, zâmbindu-mi cu candoare, că jocul vieţii noastre înseamnă poezie.. Cât de bine-ar fi ca șoapta, încărcată de magie,

Să exprime adevărul vieţii noastre trecătoare! Din păcate, jocul vieţii nu e joacă, ci un dans pe melodie, este ritm fără zăbavă și perpetuă mișcare, ţipurit de Maramureș sau doiniri de disperare. E călcare în picioare și avânt spre înălţime, braţe ce se strâng hieratic în buchet de-mbrăţișare sau e volbură de sânge, de furtuni și-ntunecime care spulberă speranţe, jefuind bucăţi de soare. Dansul vieţii nu e unic, uniform și previzibil, valsul nu e ca tangoul și nici brâul nu-i ca hora, viaţa e balet de zboruri printre nouri de potop, călușari săltând spre ceruri cutiuţa lui Pandora sau destrăbălări nebune în zvâcniri de hula-hop.

Jocul vieţii-poezie este-o dulce amăgire, o speranţă de lumină și o aripă de vis… fiindc-am risipit nevolnici sacra noastră moștenire când ispita unui șarpe ne-a gonit din Paradis.

CAUTARI ESUATE

Ades mă vreau Altcineva, mai hărăzit prielniciei, mă vreau primit Altundeva, unde domnia armoniei fertilizează binecuvântare, mă simt chemat spre-un Altcândva în veacuri fără de teroare, sfinţite de un Altceva.

E greu să mai găseşti salvare

când esti robit de Altcumva…

ALIENARE

Câteodatǎ, biata-mi minte, asudând de-alergǎturǎ, ațipește istovitǎ pe-un tǎpșan de idei moarte și, visând crâmpei de steauǎ metamorfozat în zgurǎ, simte cum – de zǎmislire – hǎituirea o desparte.

Sufletul avid de dânsa și aflând-o-n ațipire nu mai știe ce e bine și nici cine-i inamic, iarǎ eul fǎrǎ noimǎ, pribegind în rǎtǎcire, se pogoarǎ lângǎ Nimeni și se-nalțǎ în Nimic…

FINAL DE PRIBEGIE

Adus pe lumea asta, din haos, ne-ntrebat,

– o lume dominată de Rău, Urât si de Minciună,

o lume-n care Idealul a fost mereu îngenuncheat

iar omul incapabil pierzării sa se-opună –

îmi recunosc eşecul de-a fi adus lumină

acolo unde bezne erau de nepătruns, ma simt o existenţa, acestei lumi straină

şi îmi asum plecarea de unde-am fost adus…

In continuare, reproduc Scrisoarea dechisa, trimisa domnului Tolontan cu rugamintea de-a o publica în ziarul « Libertatea ».

ULTIMA SCRISOARE DESCHISA

adresata clasei politice românesti, inclusiv celor 4 presedinti «post-revolutionari» – în esenta, giranti si complici ai acesteia

De 32 de ani, – de când puterea politica a fost acaparată de aşanumitul Front al Salvării Naţionale, care s-a transformat în partid şi, împreună cu celelalte partide, au format mecanismul rotativ al exercitării puterii – trăiesc drama unui om care constată, fără încetare, că Revolutia din 1989 a fost trădată şi întinata de profitorii acesteia, că administrarea tarii s-a transformat în spolierea ei, că idealurile si sperantele celor care au facut posibilă caderea dictaturii s-au transformat în sloganuri demagogice, menite să pavoazeze agreabil propaganda electorala, iar ţara – în loc sa fie slujita cu raspundere, onestitate si întelepciune, de cei investiti pentru o asemenea misiune – de lutter contre suportă politica falimentara a unor inşi care, punând mâna pe teoate mecanismele puterii, s-au slujit si se slujesc pe ei însisi si ai lor, iresponsabil, tâlhareste si fara rusine.

De 32 de ani,- nemaiputând să urc pe baricada si nici s-accept ademenirile politice cu risc de complicitate, am recurs la singura armă care mi-a mai ramas în apararea spiritului si idealurilor Revolutiei: puterea Cuvântului. In interventiile publice, – materiaizate în articole, comentarii si scrisori deschise – am încercat să pun stavilă fenomenelor amintite mai sus, din perspectiva unei table de valori întemeiate pe fidelitatea faţă de adevar, faţă de tara si poporul din care fac parte, faţă de mostenirea luminoasa a înaintasilor nostri. O tabla de valori întemeiata pe cultul Binelui si al Frumosului si pe constiinta datoriei de a lupta împotriva Raului si a Urâtului, împotriva celor care le promoveaza.

Am sperat mereu că vocea mea si a tuturor celor îngrijorati, ca si mine,de tranzitia rătăcită si bolnava, de incompetenţa aroganta, minciuna fara de rusine si lupta fara scrupule pentru putere si îmbogatire nu vor avea neşansa de a întâlni la cei vizati doar urechi surde, vedere oarbă si constiinte murdare. In aceste zile, – când mascarada politica a a depăşit toate limitele – îmi dau seama că speranţa care mi-a irigat motivaţiile scrisului nu mai are nici un suport. Iar viata fără speranţă e sinonimă cu moartea.

In Februarie 2012, publicam în revista « Samanatorul » expresia unei revolte disperate, de o actualitate tragica si astazi, după aproape 10 ani. O reproduc ca motto emblematic a ceea ce va urma :

INVOCATIE DEZNADAJDUITA

Câte lacrimi mai trebuie să curgă pentru ca urechile voastre să audă plânsul ?!

Cu câte dezamăgiri sunteţi gata să ne mai sângeraţi sufletele pentru a vedea cum se înmulţesc mormintele speranţelor ?!

Câte cadavre politice mai vreţi să vă împodobească vitrinile pentru a nu mai suporta putoarea descompunerii ?!

De câte mărturii mai aveţi nevoie în procesul fără de sfârșit al ticăloșiilor voastre ?!

Si, până la urmă, de câtă înţeleaptă răbdare credeţi că mai dispune sărmanul nostru popor, pentru a suporta perpetua coaliţie transpartinică a hoţilor, a incompetenţilor și a trădătorilor ?

DOAMNE, România îngenuncheată în faţa atotputerniciei tale, îţi înalţă ruga disperării, mereu cuibărită de speranţă :

salvează-ne de Rău și de Urât și pune-ne capăt rătăcirilor bezmetice, iară de nu, scutură adâncurile Vrancei și neantifică-ne cu toate nefericirile și neputinţele noastre !…

”În semn de PROTEST, REVOLTA SI INSUPORTABILA DEZAMAGIRE – îmi voi pune capăt zilelor.”

Dumnezeu, în întelepciunea lui, nu mi-a îndeplinit rugaciunea. Era drept să pedepsească un popor pentru vinovatia celor care l-au subjugat si umilit.

Astazi, mă aflu în faţa unei decizii limită, impusă de situatia invocată si de vinovatii pentru aceasta. Mă simt obligat să le ofer destinatarilor acestei scrisori un trofeu pe care sa-l afiseze cu mândrie în vitrinele trofeelor, câstigate în luptele lor cu poporul român, de-alungul celor 32 de ani de stapânire post-Revolutie. Cum n-am fost ucis, în Decembrie 1989, de gloantele dictaturii, le ofer şansa s-o facă ei, cei care au confiscat victoria împotriva regimului Ceausescu si s-au transformat în profitorii acesteia.

Trofeul pe care li-l ofer este VIATA MEA .

Un trofeu care va putea sa împodobeasca si bogata vitrina a presedintelui Claus Iohanis Catastrofa. – alaturi de decoratia germana « Carol cel Mare », pentru merite exceptionale inexistente –

Astazi, 17 octombrie 2021, în timpul celei mai abjecte crize politice care vă « aureoleaza » prestaţia , – în semn de PROTEST, REVOLTA SI INSUPORTABILA DEZAMAGIRE – îmi voi pune capăt zilelor.

In realitate, moartea mea nu va fi o sinucidere. Ea va fi o crimă. O crimă savârsită de destinatarii acestei scrisori si de complicii lor care m-au asasinat, ucigându-mi toate sperantele si aproape toate ratiunile de a mai trăi.

Inainte de a pleca, mi-au mai rămas două sperante. Prima este speranta că toate blestemele Românilor care au suferit, suferă si vor suferi din cauza celor vizati în scrisoare îsi vor face efectele pedepsitoare, fără nici o milă. De asemenea, este speranta ca sămânţa otravită a acestui specimen de politicieni să fie pulverizata în noaptea uitarii, dar aducerea lor aminte si a Raului facut poporului român să rămână ca un Memento pilduitor al ratacirilor vinovate, în această interminabila si infectă epocă de tranzitie.

Cea de a doua spernată este ca Dumnezeu sa-mi primeasca ofranda si sa-mi împlinească ultima rugă :

DOAMNE, cu mila si generozitatea ta nemarginita, întoarce-ti faţa către poporul român si vitalizează-i lamura pentru ca vointa, curajul si întelepciunea ei altrista să spulbere Răul care ne bântuie si să temeinicească renaşterea binecuvântată, întru Bine si Frumos, a României viitoare !

  • §§

SCUMPELE MELE DORA si JOCELYNE , DRAGELE MELE FIINTE CARE V-ATI INTERSECTAT, ÎNTRU LUMINA, VIETILE VOASTRE CU A MEA, vă cer iertare pentru şocul pe care decizia extremă luata astazi l-a putut provoca în sufletele voastre !

Sper sa-i întelegeti ratiunile si mesajele…

Pentru o minimă alinare, va rog să cititi si să vă asumatţi « Epitaful » meu din volumul « Semnele Apocalipsului » !

VA IUBESC . De acolo de sus, SPIRITUL MEU PROTECTOR SI DRAGOSTEA CE VI-O PORT, vor fi mereu alaturi de voi !

  • §§

Celor care vor să înţeleaga mai bine gestul meu, ratiunile care l-au determinat si mesajele pe care am dorit sa-le transmit, – nu doar destinatarilor acestei scrisori, ci si celorlalti dintre contemporanii mei – singura cale rămâne cunoasterea articolelor publicate de mine, în primii ani de dupa Revolutie, în ziarul »Adevarul », dar mai ales cele publicate în revista « Samanatorul », între anii 2011-2016, la rubrica In Numele Speranţei,

Cel putin câteva ramân indispensabile :

« In numele sperantei »- nr.6, oct.2011,

« Abuzul si criza de autoritate »- nr. 1,4,9,11, ian., apr., sept., nov. 2012,

« Scrisoare deschisa politicienilor tarii »- Samanatorul.blogspot.ro- ian 2012,

« Apel adresat noilor ajunsi la putere »- nr.5, mai 2012,

« Ce nu a înteles primul ministru Victor Ponta »- nr.12,dec., 2012,

« Noima schimbarii »- samanatorul.blogspot.ro, 12 martie 2013,

« Surzenie si cecitate politica »- nr.9, sept. 2013,

« Scabia politică si justitia »- nr.1, ian. 2014,

« Scrisoare deschisa Parlamentului României si Consiliului legislativ »- nr.2, febr. 2014,

« Ravagiile politicianismului găunos »- nr.8(9), august 2014,

« Scrisoare deschisa Presedintelui României »- nr.1, ian-martie 2016

Prof.univ.dr. Alexandru Melian

Gières, 17 octombrie 2021

 Citește AICI o amplă relatare despre viața lui Alexandru Melian și cum l-a vânat Securitatea fără succes.