Invazie dance la B'Estival

Faithless si Morcheeba vor colabora cu DJ-i romani la Bucuresti.

Maxi Jazz strigand din nou la Bucuresti „God is a DJ”, Morcheeba - pentru prima oara pe o scena romaneasca cu „Part of the Process” si „Charango”, hiturile care au urcat trupa in primele locuri ale topurilor britanice, sau belgienii Hooverphonic cu „2Wicky” - prima zi de B’Estival, care va avea loc pe 29 iunie 2007, la Romexpo, va fi o provocare pentru impatimitii electro dance.

Starurile invitate se pregatesc pentru acest spectacol. „Cred ca perceptia fanilor fata de noi s-a schimbat datorita show-urilor live”, a declarat pentru „Evenimentul zilei” Sister Bliss, muzician britanic, producator si DJ, membra a trupei Faithless inca din 1995, de la formarea grupului.

„Am cantat alaturi de nume mari, precum REM sau Bob Dylan. Ei reprezentau stiluri total diferite, iar eu de cand ma stiu am fost o militanta pentru muzica house, pentru ceea ce inseamna ea, pentru sentimentul de implinire pe care il ai atunci cand gasesti soundurile potrivite. Vreau ca muzica noastra sa ajunga si la cei care nu sunt fani inraiti, sa poata spune: „Nu-mi place dance-ul, dar Faithless suna chiar bine!”„, adauga ea.

Si olandezii Hooverphonic, o trupa care pastreaza nostalgia underground-ului, locul de nastere al dance-ului, se pregatesc pentru marele show de la Bucuresti.

„Intr-adevar, preferam locatiile restranse, pentru ca numai acolo putem interactiona cu publicul. Dar nimic nu poate egala senzatia pe care o avem in fata unei multimi de 70.000 de oameni, cum s-a intamplat la Rock Werchter (n.r. - festival organizat in Belgia si desemnat, in ultimii trei ani, drept cel mai „tare” din lume). Speram ca la B’Estival sa ne simtim la fel de bine, iar publicul sa ne placa si sa ne mai cheme si la anul”, spune Alex Callier, liderul trupei.

Competitie pentru DJ Prima zi de B’Estival va fi o provo-care si pentru DJ-ii romani cu abilitati de producator, carora li se ofera sansa de a mixa in deschiderea starurilor mondiale ale genului. „Este un pariu important pentru producatorii de muzica dance din Romania. Poate ca nu vor ajunge pe primele trei locuri in DJ Mag, dar un eveniment international de asemenea amploare este o sansa serioasa de afirmare pentru oricine”, declara Ilco Kwast, reprezentantul Heineken Group, care a lansat cea de-a cincea editie a competitiei dance „Heineken Music Thirst”.

Anul trecut, concursul s-a finalizat cu o seara memorabila la Bucuresti (britanicii Groove Armada, colaboratori ai Madonnei si favoritii lui Elton John, i-au alinat pe cei carora le era sete cu o serie dance, din care superhitul „I See You, Babe” ramane, pentru nostalgici, principalul punct de reper.

Tot atunci, belgienii Soulwax, si ei clienti fideli ai topurilor britanice, redefineau conceptul de „warm-up” cu un show care, spun unii, putea si singur sa umple la refuz balonul-discoteca ridicat de organizatori la Bucuresti. Anul acesta, castigatorii concursului vor evolua in Heineken Music Thirst Opening Day, in prima zi de B’Estival, iar mai apoi la marea Finala Heineken Music Thirst Studio Global Sesions, care va avea loc la Las Vegas.

„Scena de muzica electronica din Romania este in plina dezvoltare, din ce in ce mai bogata in talente si diversificata in stiluri muzicale, iar noi dorim sa fim cat mai aproape de artistii romani pentru a-i propulsa”, spune Ilco Kwast, lansand si o promisiune pentru toamna, cand Chemical Brothers vor veni, dupa o amanare de cateva luni, la Bucuresti. Faithless. Maxi Jazz si Sister Bliss sunt pregatiti sa-i cunoasca pe muzicienii romani

CONCURS Turneu in Romania DJ-ii care doresc sa participe la competitia Heineken Music Thirst 2007 se pot inscrie, in perioada 9-25 mai 2007. Demourile trebuie sa contina o creatie proprie cu durata intre 3 si 5 minute, care va trebui apoi integrata intr-un mix de 20 de minute. Jurizarea demourilor va fi realizata de specialisti romani din industria muzicala.

Cei trei finalisti vor pleca intr-un turneu organizat in trei dintre cele mai importante orase din Romania: la Iasi, pe 8 iunie, la Timisoara, pe 9 iunie, si la Brasov, pe 16 iunie. Publicul va avea votul final, urmand sa-si voteze DJ-ul favorit on-line, pe www.heinekenmusic.ro si prin SMS, in timpul petrecerilor din tara.

DJ PENTRU MTV Electro la Sibiu

Contraoferta vine de la MTV, care organizeaza show dedicat in exclusivitate DJ-ilor, un spectacol care va avea ca gazde doi dintre VJ-ii postului MTV Romania: VJ Cristi si VJ Liviu. Gala „DJ Awards” va avea loc pe data de 7 iunie 2007 in Piata Mare din Sibiu. Pe langa concertele pe care le promit organizatorii, vor fi desemnati cei mai valorosi DJ romani si internationali.

Cei mai buni DJ autohtoni vor fi votati pe www.djarena.eu sau www.djawards.ro. Biletele pentru spectacolul de la Sibiu vor fi puse in vanzare in perioada urmatoare si pe site-urile www.djarena.eu, respectiv www.djawards.ro. Organizatorii se asteapta la peste 10.000 de participanti la gala.