Proiect de 25 de milioane de € pentru învățământul dual. Finanțare record acordată de UE

Sursa foto : INQUAM_Photos

Un campus din Maramureș dedicat învățământului dual a obținut din partea Uniunii Europene o finanțare nerambursabilă de 21 de milioane de euro. Au fost depuse 29 de proiecte pentru obținerea fondurilor, iar campusul dual din Maramureș s-a clasat pe locul 10. 

Învățământul dual, investiție record. Autoritățile locale vor acorda la rândul lor  4 milioane de euro din bugetul propriu. Suma totală  se ridică astfel la 25 de milioane de euro. Campusul este dotat cu o sală de sport, un bazin de înot și parcuri care se întind pe o suprafață de mai bine de două hectare. Totodată, campusul beneficiază de 300 de locuri de cazare.

Proiectul destinat învățământului dual este primul de acest fel din Maramureș și are ca obiectiv pregătirea tinerilor care vor intra pe piața muncii.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Învățământul dual investiție de 25 de milioane de euro

Totodată, obiectivul urmărit constă în reducerea abandonului școlar, precum și pregătirea elevilor la standardele cerute de angajatori.

Cu toate că regiunea din nord-vest a țării este una dintre cele mai competitive zone ale țării, Maramureșul se confruntă cu una dintre cele mai mari rate ale abandonului școlar din învățământul profesional. Aspect consemnat de Mihaela Pușnava, fondatoarea Agorapolis după cum urmează:

„Localizat în orașul Baia Sprie, Campusul Profesional Integrat se va întinde pe o suprafață de aproape 35.000 mp, incluzând facilități educaționale, sportive, uni­tăți de cazare și zone verzi la cel mai înalt nivel european. Ne-am propus să realizăm un proiect atractiv pentru elevi, pentru stimularea dezvoltării lor educaționale și încurajarea socializării. Un spațiu în care școala, atelierele, studiul și activitățile sportive să le ofere alternative la mediile vulnerabile din care provin”, a explicat Mihaela Pușnava.

Prin urmare, investiția de 25 de milioane de euro are ca scop dezvoltarea și echiparea campusului profesional integrat care să susțină dezvoltarea învățământului profesional.

 Efortul autorităților pentru dezvoltarea proiectelor de învățământ

Obiectivele generale prevăzute pentru construirea campusului dedicat pentru învățământul dual sunt: construirea unei infrastructuri educaționale pentru liceu și universitate; construirea unor unități de cazare pentru elevi, studenți și cadre didactice; construirea unui bazin de înot; construirea unei săli de sport; amenajarea a două terenuri exterioare de sport; amenajarea de spații exterioare pentru recreere; crearea unei infrastructuri din punct de vedere al circulațiilor auto și velo și asigurarea de parcaje; respectiv sistematizarea terenului și amenajarea utilităților necesare realizării și funcționării investiției.

Unitatea de învățământ se va construi pe trei nivele (P+2 etaje) și va fi amplsată în centrul campusului. La parter va fi consruită o sală de mese, o sală multimedia, birouri pentru profesori precum și un cabinet medical.

Etajele superioare vor fi construite în jurul spațiului central. Etajul 1 va dispune de 10 săli de clasă, o sală pentru cadrele didactice. La etajul al doilea elevii vor avea patru săli de clasă, un laborator de chimie, de biologie, două laboratoare de informatică, o bibliotecă și o sală de studiu. Acoperișul va fi dotat cu panouri solare, potrivit Antena 3

Spațiile de cazare vor fi personalizate

Arhitectul Ionuț Cășuneanu a oferit mai multe detalii despre procesul de construcție al campusului.

„Construcțiile propuse sunt simple, atât prin volumetrie, cât și materialități, fiind proiectate pentru a oferi cel mai bun confort și condiții de siguranță tinerilor.

Le-am conceput gândindu-ne că spațiile de cazare vor fi personalizate de viitoarele generații de elevi și studenți. Un aspect important în proiectul nostru a constituit designul spațiilor exterioare. Astfel, ele sunt concepute a fi permeabile, flexibile și gândite ca o înșiruire de zone ce permit activități diverse, adecvate unui campus educațional contemporan.

Absența unui context construit actual ne-a oferit șansa, dar și provocarea de a proiecta un ansamblu de func­țiuni care să intercomunice armonios. Totodată, să fie pregătit pentru relaționarea cu viitoarea dezvoltare a zonei, pentru care acest proiect este un motor și o bază foarte bună”, a declarat arhitectul Ionuț Cășuneanu.