Copiii trebuie să ştie că, indiferent de rasă, culoare sau religie, toţi oamenii trebuie să fie respectaţi şi că în fiecare se ascunde o comoară.
Pe plan personal, toleranţ a constă în atitudinea de a-i acorda altuia dreptul de a se comporta şi de a gândi diferit“, afirmă psihologul Adriana Dragoş. Pentru a creşte un copil să- nătos, sociabil şi responsabil, părinţii au datoria să creeze în casă un mediu plăcut şi tolerant. Copiii au nevoie de modele Acasă, părinţii sunt primul model de urmat pentru copii, iar la şcoală, va fi învăţătoarea sau orice alt profesor.
„Atitudinile pe care le avem în diverse împrejurări şi reacţiile noastre nu sunt înnăscute, ci învă- ţate prin modelare. Copilul are nevoie de un model demn de urmat. Suntem tentaţi, mai ales cei mici, să preluăm din atitudinile persoanelor pentru care avem o afinitate. Nu întotdeauna copiem lucrurile bune, dimpotrivă suntem atraşi şi de aspectele negative ale modelului nostru“, spune Adriana Dragoş.
În calitate de părinte trebuie să îţi analizezi periodic comportamentul şi să îţi controlezi toanele. Nu face diferenţe faţă de cei din jur. De exemplu, mulţi părinţi le încurajează pe fete să plângă, iar pe băieţi să îşi oprească lacrimile înainte să ajungă şiroaie pe obraji. Copiii sau adolescenţii ar trebui să se descopere şi nu să se ghideze numai prin ce spun cei mari.
„În primul rând, trebuie să înveţe adulţii să fie toleranţi, şi apoi părinţii pot avea pretenţii justificate şi de la cei mici. De cele mai multe ori, părinţii greşesc la capitolul note la şcoală. Când cel mic vine acasă cu o notă proastă, măcar unul dintre părinţi se gă- seşte să îi ţină morală la nesfârşit sau chiar să îl lovească. Şi atunci, ce fel de lecţie de toleranţă îi dăm celui mic?“, se întreabă psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
Ţi se întâmplă de multe ori să te trezeşti ţipând, aruncând cu diverse obiecte sau vorbind urât cu cei din jur doar pentru că ai o zi proastă. Degeaba îi spui copilului „fă ce spun eu şi nu ce fac eu“, când faptele vorbesc mai mult decât toate cuvintele. Pot fi victimele intoleranţei Se întâmplă ca micuţul să se întoarcă plângând de la şcoală, fie pentru că toţi copiii au râs de ochelarii lui, fie de lucrarea nereuşită, citită cu voce tare de către profesor.
„În fiecare grup de copii, şi chiar de adulţi, există o ţintă a tuturor glumelor de prost gust. Dacă «victima» nu are simţul umorului şi nu se poate adapta grupului, va suporta foarte greu glumiţele făcute pe seama sa, iar toţi colegii se vor transforma în inamici“, afirmă specialiştii ediţiei americane a revistei „Reader’s Digest“.
Dacă afli că pe seama puştiului tău se fac bancuri în pauze, nu trece peste acest fapt ca şi cum nu ar fi important. Vorbeşte cu cel mic şi încurajează-l să capete încredere în el, stabiliţi împreună câteva răspunsuri pentru glumiţe, dar care să nu fie răutăcioase. „Dacă nu are curaj şi nu vrea să se împrietenească cu acei copii care râd de ochelarii lui, sfătuieşte-l să evite grupul sau doar persoana care dă startul“, sfătuieşte psihologul Adriana Dragoş. Pune frâu prejudecăţilor „Toleranţa porneşte de la lipsa prejudecăţilor culturale. Este adevă rat că nu există om fără prejudecăţ i, dar trebuie să învăţăm cum să le ţinem în frâu şi să îl acceptăm pe cel de lângă noi. Concurenţa dintre copii este superficială şi de cele mai multe ori încurajată de părinţi. Când un părinte aude că un coleg al copilului său a primit o bicicletă, el îi va lua fiului său un scuter“, spune psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.
Chiar puştiul tău poate fi cel care le creează neplăceri celor din jur sau cel care râde de copiii diferiţ i de el, pentru că nu au mai multe perechi de pantofi. Dacă vi se reproşează acest lucru, trebuie să luaţi măsuri, astfel încât să nu creş- teţi un intolerant sau un snob. Această situaţie este posibilă atunci când copilul este prea răsfăţ at, dar ce se întâmplă când copiii sunt neglijaţi de către părinţi?
„Suntem intoleranţi cu ceea ce nu cunoaştem şi indiferenţi emo- ţional cu ceea ce nu simţim. «Nu mă interesează, nu îmi pasă, este treaba mea ce fac» sunt cuvinte spuse de copii vulnerabili, care nu se simt iubiţi şi apreciaţi şi care cred că trebuie să înfrunte lumea după propriile legi. În acest caz, dacă nu reuşiţi să remediaţi comportamentul copilului, se recomandă ajutorul unui specialist, fie un psihoterapeut, fie psihologul şcolii“, încheie Adriana Dragoş.