Inundațiile au făcut prăpăd în țara cu mulți români. Mai mulți morți și răniți, după ce apa a măturat totul în calea ei

Inundațiile au făcut prăpăd în țara cu mulți români. Mai mulți morți și răniți, după ce apa a măturat totul în calea ei Sursa: Agerpres

Inundaţiile record din vestul Canadei au provocat moartea a cel puţin patru persoane, iar o a cincea este încă dată dispărută, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, care au restricţionat accesul la combustibil în zonele afectate, informează AFP.

Ploile torenţiale care au afectat regiunea de sud-vest a provinciei Columbia Britanică în urmă cu şase zile au provocat alunecări de teren şi inundaţii care au distrus drumuri şi infrastructuri. În special, conducta Trans Mountain, crucială pentru industria petrolieră din Alberta, a fost temporar închisă.

Jandarmeria a confirmat sâmbătă că trei bărbaţi, daţi dispăruţi de luni, au fost găsiţi morţi în apropiere de Lac Duffy.

"Am continuat căutarea unui al patrulea bărbat, dar condiţiile meteorologice şi situaţia actuală ne-au îngreunat demersurile", a declarat sergentul Janelle Shoihet într-un comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele trei decese se adaugă unuia anterior, toate provocate de inundaţii. Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit luni în apropierea unei alunecări de noroi care a afectat o porţiune mare a unei autostrăzi. Autostrada, care leagă Vancouver de zone izolate din nordul provinciei, a fost redeschisă sâmbătă pentru traficul considerat esenţial.

A fost limitat combustibilul

Autorităţile au impus vineri persoanelor fizice limitarea aprovizionării cu combustibil la 30 de litri pentru a atenua întreruperile din lanţul de aprovizionare cauzate de acest episod climatic extrem.

Mike Farnworth, ministrul securităţii publice din Columbia Britanică, a estimat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că aceste măsuri ar putea rămâne în vigoare timp de zece zile şi a îndemnat populaţia să îşi limiteze călătoriile pentru a economisi benzina.

În Abbotsford, un oraş parţial înecat unde a fost desfăşurată armata, fermele au fost aprovizionate cu ajutorul elicopterelor. Patru tone de alimente au fost astfel transportate cu elicopterul sâmbătă dimineaţa la o fermă de porci, au anunţat autorităţile. În zonă sunt încă aşteptate ploi abundente săptămâna viitoare.

În câteva luni, această regiune de pe coasta canadiană a Pacificului a suferit dezastre naturale repetate: un episod de căldură foarte intensă la sfârşitul lunii iunie, consecinţă a încălzirii globale, conform experţilor, urmat de incendii importante.