Întreţinerea drumurilor, numai cu firme "scumpe"

Regionala de Drumuri şi Poduri Iaşi nu acordă contracte pentru mentenanţa şoselelor firmelor care lucrează pe bani puţini.

Contestaţii peste contestaţii, câştigători anulaţi, zeci de milioane de euro plătite în plus. Acestea sunt rezultatele licitaţiilor de întreţinere multianuală acordate săptămâna trecută de mai multe direcţii regionale ale companiei de autostrăzi. Principalul beneficiar: firma Pa&Co International, deţinută de omul de afaceri Costel Căşuneanu, care îşi rotunjeşte averea în următorii patru ani cu peste 200 de milioane de euro.

Pe cinci din cele nouă secţii ale Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) din Iaşi, firmele clasate pe locul doi au reuşit să-şi adjudece contractele în urma contestaţiilor depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţ iilor (CNSC), deşi aveau oferte cu circa 60 de milioane de euro mai mari faţă de oferta declarată iniţial câştigătoare. Mai simplu, nu se ştie de ce, autorităţile au considerat că, fiind ieftin, e şi de slabă calitate.

Statul nu zice „scump, dom’le, scump“

În urma acestor contestaţii depuse de Pa&Co şi de Vega ’93 - controlată de Corneliu Istrate şi Maricel Păcuraru - factura pe care o va plăti DRDP Iaşi până în 2011 va fi cu circa 75,7 milioane de euro (276,5 milioane de lei) mai mare. Astfel, în urma contestaţiilor, Căşuneanu va primi pentru întreţinerea drumurilor din Bacău, Botoşani, Focşani şi Iaşi peste 156 de milioane de euro, mai bine de 34 de milioane de euro pe an. Omul de afaceri nu a fost disponibil pentru comentarii pe marginea acestui subiect.

Ofertele mici, motiv de descalificare

Firma cu cea mai bună ofertă economică, UMB Spedition, deţinută de Dorinel Umbrărescu, alt „rege al asfaltului“, a fost descalificată deoarece banii pe care îi cerea în schimbul serviciilor de întreţinere erau bătător la ochi de puţini, potrivit CNSC. „Oferta avea un preţ neobişnuit de scăzut în raport cu cerinţele avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire şi, implicit, a valorii estimative a contractului“, se arată în toate cele cinci decizii ale CNSC aflate în posesia EVZ. Unul din principalele argumente invocate de CNSC îl reprezintă preţul mai mic cerut de firma UMB Spedition în raport cu valoarea fondului alocat de DRDP Iaşi pentru respectivele loturi. Totuşi, Consiliul nu explică ce „pericole“ s-ar putea afla în spatele acestei oferte, prin care statul ar fi plătit mai puţini bani pentru întreţinerea anumitor drumuri. Astfel, la Iaşi, Umbrărescu a cerut aproximativ jumătate din fondul alocat, respectiv 72,7 milioane de lei.

În urma contestaţiilor, Pa&Co şi-a adjudecat contractul cu un preţ cu circa 30 de milioane de lei mai mare, însă tot sub suma alocată de regionala CNANDR. Firma lui Umbrărescu a câştigat licitaţia doar pe loturile unde Căşuneanu nu a depus contestaţie. Pentru a asigura întreţinerea drumurilor naţionale pe care le are în administrare, DRDP Iaşi a pus la bătaie circa 1,3 miliarde de lei.

STATUL DĂ

Milioane de euro pe promisiuni

Omul de afaceri Costel Căşuneanu, prezent în „Top 300 Capital“ pe locul 23, cu o avere estimată la circa 250- 280 de milioane de euro, speră să nu ningă până la mijlocul lui noiembrie, în condiţiile în care a reuşit să câştige o licitaţie de întreţinere de drumuri iarnă-vară doar cu promisiunea de a-şi cumpăra utilaje înainte de 15 noiembrie, ceea ce nu corespunde dispoziţiilor documentaţiei de atribuire. Potrivit mai multor documente aflate în posesia EVZ, în clarificările cerute de Pa&Co, comisia de licitaţie respingea categoric posibilitatea de a achiziţiona aceste utilaje după finalizarea licitaţiei. „Dotarea tehnică trebuie prezentată, în ofertă, conform documentaţiei de atribuire“, se arată în document. Cu toate acestea, firma lui Căşuneanu a primit la cheie un contract în valoare de peste 48,3 milioane de euro (176,6 milioane de lei).