Epistola, publicată în volumul Ionesco. Elegii pentru noul rinocer, de Liliana Corobca, recent apărut în colecţia „Biografii romanţate” la Editura Polirom, evocă momentul în care avocatul Eugen Ionescu își părăsește familia la Paris.

„Să nu pleci, să nu ne părăsești!“, îi strigă micuțul Eugen tatălui, agățându-i-se de gât. În van… Ionescu senior pleacă spre București, cu doar o săptămână înainte de decesul celui mai mic fiu al familiei, răpus de meningită.

Rugămintea unui copil

Răvașul scris de Marie-Thérèse la trei luni de când a fost abandonată de soț în orașul de pe Sena cu tot cu copii este, vă atenționez, tulburător. Iată-l, cu mențiunea că intertitlurile îmi aparțin.

Iubită soră,
Angela,

Nu ți am scris.
N am avut putere să scriu.
Mircișor, bucuria ochilor mei, fiul meu iubit, a murit de meningită. S a stins fulgerător, azi este, mâine nu i. Abia împlinise un an și șase luni. Avea niște ochi negri mari și frumoși, era singurul care semăna cu mine, copia mea, așa ziceau toți care l vedeau. De ce nu m a luat pe mine Domnul? Cum se poate așa ceva? Cine a inventat această bleste¬mată boală? Cu el am murit și eu. Nu pot.

Simt cum ceilalți doi copii ai mei mă țin în viață, mă roagă fără cuvinte să trăiesc pentru ei. I am acordat atât de puțină dragoste în scurta lui viață, l am ținut atât de puțin în brațe! Cum m așfi putut gândi că acest copil vioi și zglobiu, care nici nu plângea, doar gângurea alintat și era mereu cu gurița lui numai zâmbet, va muri în câteva clipe? Nu înțeleg, nu accept. Iar Eugen e atât de departe…

Întrebări despre moarte

Jojo și Marilina au ascuns jucăriile lui Mircea, să nu le văd. Încearcă să mă înveselească, să mă facă să râd, dacă plângi, plângem și noi. Nu i așa, mami, că oamenii și când râd pot fi triști? Că râsul e ca să rămânem în viață? întreabă Jojo. Da, mami. Și cei buni, și cei foarte buni, și cei foarte cuminți, și clovnii, și magistrații lui papa, toți mor, da, mami? Și dacă mâncăm tot din farfurie, tot murim, și dacă vorbim frumos și suntem deștepți, tot murim, mami?

Jojo pune întrebări despre moarte la care nu îi pot răs¬punde. Murim, Jojo, murim, băiatul meu. Au amân¬doi grijă de mine, parcă s doi moșnegei, înțelepți și maturizați peste noapte.

Visul alăptării

Ce copilărie au mai avut și ei, bieții mei copilași! Cum să mă rup de mezinul meu și să revin la cei vii? Îl caut pe Mircea involuntar, visez cum îl alăp¬tez, îi visez vocea, mânuțele. Îl văd ccu adevărat abia acum. Dar trebuie să trăiesc pentru cei în viață, trebuie să nu mă gândesc numai la el, trebuie să merg înainte, orice ar fi, să le ofer tot ce pot celor doi și să i păzesc, că atâta am pe lume. Trebuie. Sunt niște copii minunați și atât de puțin s au bucu¬rat de copilăria lor.

Cu o săptămână înainte de boala lui Mircea, Eugen și a susținut în sfârșit doctoratul. N a mai venit să trăiască cu noi. Ne a vizitat, să ne anunțe vestea lui importantă, iar Jojo i a sărit în gât: „Să nu pleci, să nu ne părăsești!“. După ce a plecat, mi am adus aminte cum îl ruga. Mie îmi părea destul de ciudat, de ce îi zicea așa, de ce îl ruga pe asemenea ton. Simțea ceva fiul nostru cel înțelept, simțea că îl vede pentru ultima oară.

Doi copii vii și unul mort

Aș fi vrut atât de mult să mi fie alături, să simt brațul lui puternic, vocea lui mângâietoare, să fim împreună în această nenorocire. Împreună la bine și la rău, dar n a fost să fie. A ple¬cat, fiind chemat de șefii de la București, lăsându mă singură în războiul de aici, cu doi copii vii, slabi și triști, și cu unul mort, vesel și jucăuș, care îmi apare în vis în fiecare noapte, printre jucăriile lui preferate, gângurind și râzând. A fugit, luându și rămas bun în grabă.

Au trecut deja trei luni și treisprezece zile de când a plecat bărbatul meu, a trimis la început, în prima lună, câteva scurte bilețele, că a ajuns cu bine la București, că e război și acolo și că probabil va fi trimis pe front. Că speră că eu și copiii suntem sănătoşi, că are multe treburi acolo, că e chemat de urgență nu știu unde, treburi de ale lui, admi¬nistrative. După asta, nimic, doar tăcere.

Război

Dragă surioară, mi s a spus că nu se pot trimite scrisori, că a intrat și România în război și se între¬rup toate legăturile, inclusiv cele poștale. Cred că de asta nu am mai avut vești nici de la tine, nici de la el. Dar, dacă afli ceva, să îmi spui cât poți de repede. Sper să nu pățești nimic, ai grijă de tine. Sper să fie și el sănătos, sper că, având totuși atâtea relații, nu l au trimis chiar pe prima linie a fron¬tului. Te îmbrățișez, iubita noastră Angélique, și aștept un semn de viață.

T.

Despre autor

Liliana Corobca s-a născut pe 10 octombrie 1975 în Săseni, Călăraşi, Republica Moldova. Doctor în litere la Universitatea din Bucureşti (2001), cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” (2002-2011) şi, din 2014, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

A debutat cu romanul Negrissimo (2003, Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova).

Imperiul fetelor bătrâne

La editurile Cartea Românească şi Polirom a publicat romanele Un an în Paradis (2005), tradus în italiană şi germană, Kinderland (2013, 2015, Premiul Radio România Cultural, Premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica), tradus în germană şi slovenă, Imperiul fetelor bătrîne (2015), Caiet de cenzor (2017), Capătul drumului (2018), Buburuza (2019).

A scris studiul Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (2014, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la Premiul PEN România) şi monologul în trei acte Cenzura pentru începători/Die Zensur. Für Anfänger (2014).

Cronologia cenzurii

Antologia Instituţia cenzurii comuniste în România. 1949-1977 (2 vol., 2014) a fost distinsă cu Premiul „Dimitrie Onciul” al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric.

Coautor la Dicţionarul general al literaturii române (2005-2009), O cronologie a cenzurii în România (2016) etc. În 2019 a coordonat volumul Panorama comunismului în Moldova sovietică, apărut la Editura Polirom. A beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Polonia, Franţa, România.