Intrarea lui Iisus în Ierusalim: Dar dacă ȘTIAU că este Dumnezeu și tocmai de aceea L-au ucis?

Intrarea lui Iisus în Ierusalim: Dar dacă ȘTIAU că este Dumnezeu și tocmai de aceea L-au ucis?

Duminica Floriilor. Porțile Ierusalimului se deschid pentru a-L lăsa să intre pe Împăratul Lumii. Mulțimea freamătă, tropotește nerăbdătoare.

Să-l ai pe Dumnezeu lângă tine și să nu-L cunoști? Mai rău, să-L omori? Există dramă mai mare?

Să nu fim ipocriți! Istoria a proclamat de atâtea ori moartea lui Dumnezeu. S-au găsit mereu sumedenie de pretendenți să-I vâneze locul.

Noi înșine, egoiști și îngâmfați, când ne proclamăm împărații lumii și buricul pământului, nu suntem mai buni decât cei care L-au răstignit ATUNCI.

Ne puteți urmări și pe Google News

În zilele noastre, Deicidul a ajuns activitate curentă. Ba chiar, o ideologie descoperită în șifonierul bunicului uvrier, scuturată de praf și recondiționată, ambiționează să ne transforme pe toți divinități. „Dumnezeul nou, visul de aur al întregii Omeniri!”

S-a brodat multe pe marginea acestei confuzii istorice, a acestui quid pro quo fatal, care a dus acum 2000 de ani la Răstignire. „Nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, și de aceea L-au ucis!”, este ipoteza cea mai frecventă. Așteptau un erou eliberator, un Simón Bolívar, un Cid Campeador, să-i calce în copitele calului pe ocupanți, și s-au pomenit cu un coate-goale, care le promite că va le va fi bine pe lumea ailaltă, dacă acceptă suferința fără să crâcnească pe lumea asta. Sau cam așa ceva.

În aceste condiții, cine nu s-ar fi înșelat, onorată instanță? Cine putea bănui că Dumnezeu este un fel de Harun Al Rașid care umblă deghizat numai ca să afle ce se mai petrece, să iscodească lumea, ca apoi să aibă de ce să te acuze?

Există însă și o alternativă cutremurătoare. Primul lucru pe care Iisus L-a făcut, după ce a intrat în Ierusalim, a fost să-i alunge pe zarafi din Templu și să-i pună la punct pe farisei. A sfidat Establishmentul. După ce, mai înainte, pactizase cu Ocupantul, acceptând să-i plătească bir.

Ce fel de Dumnezeu este acesta, care nu se sinchisește nici de Ierarhiile sociale, nici de Revoluțiile împotriva lor? Să recunoaștem, e un Dumnezeu tare antipatic și incomod, care amenință să lase fără pâine pe mulți pescuitori în ape tulburi! Mai bine te lipsești!

Chiar așa, dacă L-au cunoscut, dar le-a înșelat dramatic așteptările?

Dacă L-au ucis pentru că nu le-a convenit ce fel de Dumnezeu este și ce le promite?