Intră în vigoare din 4 aprilie! Vestea momentului direct de la Guvern. Este vorba despre banii românilor

Titlurile de stat „Tezaur” pe care le emite Ministerul Finanțelor Publice în luna aprilie vor avea maturități de 1 și 3 ani precum și dobânzi de până la 5,8% pe an. Titlurile au valoare nominală de un leu și vor fi puse în vânzare începând cu data de luni, 4 aprilie.

Ministerul Finanțelor Publice pune în vânzare o nouă serie de titluri de stat Tezaur, începând cu data de luni, 4 aprilie a.c. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturități de 1 și 3 ani, iar dobânzile anuale sunt de 4,8% și 5,8%.

„Le mulțumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat Tezaur și au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât și de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma și în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile și fără costuri ascunse”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Publice.

Sursă: Arhivă EVZ

Unde pot fi achiziționate titlurile Tezaur

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Finanțelor Publice, titlurile de stat pot fi cumpărate în intervalul 4 – 27 aprilie. În funcție de tipul achiziției, ministerul Finanțelor a stabilit și calendarul după care se vor putea face achizițiile.

Între 04 și 26 aprilie 2022 titlurile Tezaur se pot achiziționa online, de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Pentru a face o astfel de achiziție este nevoie să se deschidă un cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată. Apoi va avea loc subscrierea pentru titluri de stat Tezaur, viramentul sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Cei interesați pot afla mai multe detalii despre subscrierile online accesând Ghid Tezaur online și Tezaur online.

În perioada 04 – 27 aprilie 2022 titlurile Tezaur pot fi achiziționate de la unitățile Trezoreriei Statului.

Iar în intervalul 04 – 26 aprilie 2022, cetățenii din mediul urban le pot achiziționa și de la subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A. Acest lucru va fi posibil și pentru locuitorii din mediul rural, în intervalul 04 – 21 aprilie 2022.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Precizări despre dobândă

Conform comunicatului, dobânda pentru aceste titluri este anuală și se plătește la termenele stabilite prin prospectul de emisiune. Titlurile pot fi răscumpărate anticipat sau transferate către alți investitori. De asemenea, în cazul în care se răzgândesc, cei interesați pot anula subscrierile prin depunerea unei cereri. Acest lucru poate fi făcut doar în perioada de subscriere, între 4 și 27 aprilie.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cine poate achiziționa titlurile Tezaur

Pentru achiziția acestor titluri Tezaur sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.