Într-un oraș din vestul țării e interzis categoric să aprinzi focul pentru grătare. Nici măcar la marginea orașului nu există un singur loc unde bănățenii să își prepare tradiționalii mititei de 1 Mai, la grătar.
Dacă vor să petreacă tradițional 1 Mai, cu mititei și carne la grătar, și bere, timișorenii trebuie să își facă bagajul și să plece afară din oraș. Legea interzice prăjirea de mititei oriunde altundeva în afara spațiilor special amenajate, iar în Timișoara nu există așa ceva. Tot ce pot face timișorenii este să ias la iarbă verde, cu senvișuri de acasă, în unele parcuri din oraș. Sau să facă excursii în județ.
La 43 km de Timișoara, în Deta, oamenii pot sărbători Ziua Muncii în incinta Ștrandului Termal, unde există grătare pe gaz amenajate. Mai aproape de oraș, bănățenii pot să iasă la iarbă verde la Albina, sat din comuna Moșnița Nouă, aflată la 10 km. ”Pe malul Timișului este vorba despre o investiție privată care pune la dispoziție 25 de grătare”, a declarat Ioan Sorincău, primarul din Moșnița Nouă”. O altă locație, pe malul aceluiași râu, la Șag există un alt loc amenajat cu grătare.
Cinci zone amenajate în municipiul Lugoj
Dacă pe raza Timișoarei nu există niciun loc pentur grătare, în al doilea municipiu din Timiș există cinci. La Lugoj s-au amenajat zona Insula Cotu Mic, de 3.000 de metri pătrați, zona Plopii Mici, de 2.000 de metri pătrați, Dealul Viilor, de 4.000 de metri pătrați, Șoseaua Lugoj-Făget (kilometrul 10 și kilometrul 11) de 2.000 de metri patrați și șoseaua de centură Timișoara-Caransebeș, Zona de la Balastiera Compact, de 4.000 de metri patrați.”Există amplasate panouri care indică locurile unde se poate aprinde foc, panouri cu reguli, contravenții și sancțiuni. De asemenea oamenii dispun de locuri pentru depunerea deșeurilor, toalete și tot ce este nevoie pentru asemenea evenimente”, a declarat Angelica Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Lugoj. ( Foto: Adi Pîclișan)