Interzicerea măştilor de Halloween: Este un duel între statul de drept şi autoritarism

Interzicerea măştilor de Halloween: Este un duel între statul de drept şi autoritarism

Apelurile au fost lansate pe forumurile online pentru a participa joi seara, 31 octombrie, la o nouă manifestaţie.

Activiştii pro-democraţie contestă interdicţia guvernului de a purta mască pentru a pune capăt protestului, într-un moment în care Halloween-ul ar trebui folosit ca pretext pentru o nouă manifestaţie.

Din iunie, fosta colonie britanică a trecut prin cea mai grea criză politică de la revenirea sa la Beijing în 1997, cu manifestaţii şi acţiuni aproape zilnice pentru a denunţa declinul libertăţilor şi interferenţa tot mai mare a Chinei în treburile regiunii semi-autonome.

Mobilizarea este organizată pe reţelele de socializare

Fără lider sau purtător de cuvânt, această mobilizare este organizată pe principalele reţele de socializare, iar apelurile au fost lansate pe forumurile online pentru a participa joi seara la o nouă manifestaţie, în timp ce oraşul va sărbători Halloween-ul. Protestatarii şi-au făcut timp de 5 luni obiceiul de a manifesta cu faţa mascată, pentru a nu fi recunoscuţi şi a se putea feri de viitoare procese. La începutul lunii octombrie, şeful executivului din Hong Kong, Carrie Lam, numit de la Beijing, a decis să interzică purtarea de măşti în încercarea de a descuraja protestatarii să iasă în stradă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Departe de a fi respectată, măsura a turnat gaz pe foc provocând şi mai multe ,anifestaţii violente şi acte de vandalism împotriva companiilor acuzate că aufăcut jocurile murdare ale executivului din Hong Kong, dar şi ale Beijingului.

Două contestaţii împotriva acestei interdicţii

Înalta Curte din Hong Kong a formulat astăzi două recursuri împotriva acestei interdicţii. Primul, formulat de studenţi, pune semnul înrebării în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestei măsuri. Al doilea recurs care a fost depus de opoziţia parlamentară şi care este alături de manifestanţi, este mult mai amplu. ''Este de fapt un duel între statul de drept şi autoritarism'', a spus jurnaliştilor deputatul Dennis Kwok.

Petrecerea de Halloween va fi păzită de 3.000 de poliţişti cu tunuri de apă gata să intervină

Legea pentru situaţii de urgenţă permite executivului să ia  "orice măsură", fără a primi aprobarea parlamentului în cazuri de necesitate sau pericol pentru populaţie, lucru drag Beijingului. Opoziţia şi contestatarii văd însă premiza unei abateri autoritare. Şeful executivului, Lam, a spus că nu e cazul ca starea de necesitate să fie declarată, dar şi că Înalta Curte a refuzat să examineze de urgenţă recursul. E şansa calendarului judiciar, fiindcă audierea recursului peste două zile, coincide cu petrecerea de Halloween, atunci când mulţi locuitori din Hong Kong vor umbla mascaţi. Autorităţile au declarat la South China Morning Post că 3.000 de poliţişti şi tunuri cu apă vor fi gata să intervină cu această ocazie în caz de tulburări. titrează Le Monde.