Sebastian Lăzăroiu este de părere că separarea PSD şi PNL nu este defi nitivă şi că USL s-ar putea reface. Fostul consilier prezidenţial a afi rmat că Ponta vrea să-i arate lui Antonescu că e dezavantajos să nu mai aibă miniştri şi să nu mai fi e preşedinte al Senatului.
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a vorbit, într- un interviu acordat ziarului "Evenimentul Zilei" despre posibilitatea refacerii USL, şansele Partidului Mişcarea Populară la alegerile europarlamentare, dar şi despre candidaţii la alegerile prezidenţiale. Evenimentul zilei: De ce aţi plecat de la Cotroceni? Sebastian Lăzăroiu: Pentru că nu mai eram util la Cotroceni şi este mai util ce fac acum. Sunt un comentator, implicat, al zonei politice, pe Facebook. Am ziarul meu. E un an electoral şi cred că este o luptă pe care ne-am asumat-o mai mulţi pentru un rezultat al alegerilor prezidenţiale care să ne dea speranţe că mai putem trăi în România şi după 2015. Vă înscrieţi în PMP? Nu. Dar sunt membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară. Cine ne-ar da o speranţă că putem trăi în România şi după 2015? Doar dacă cei care au iniţiat lovitura de stat din 2012 nu vor câştiga alegerile prezidenţiale. Dacă unul din ei câştigă, România se va întoarce mult în timp. Aţi fost cel care a lansat ideea tandemului Boc-Băsescu. Nu credeţi că USL ar putea reactiva discursul antiausteritate? Acesta-i programul lor de guvernare, din 2012 nu au pus nimic în loc. Nu văd aici un pericol. Cei care în continuare sunt victimele propagandei "Băsescu şi Boc au tăiat salariile pentru că au vrut să vă facă rău" vor rămâne în paradigma asta. Bătălia este pentru ceilalţi - şi cred că sunt mai mulţi – care au înţeles că asta era situaţia şi că măsura, deşi nepopulară, a salvat România. România era într-un grup de multe ţări pe cale să se prăbuşească. România s-a salvat, Grecia, Portugalia se chinuie şi acum. Emil Boc poate fi un candidat viabil? Depinde foarte mult de situaţia candidaturilor. Acum, pare că va fi un candidat al PSD, unul al PNL şi unul al dreptei unite – PMP, PDL, PNŢCD, FC. Deci se vor uni? Da. După europarlamentare, sunt optimist. Deci aceştia vor fi candidaţii. Întrebarea este: între candidatul PNL şi cel al Dreptei unite cine va intra în turul II? După cum arată experienţele anterioare, în primul tur contează mai puţin candidatul, cât partidul din spate. Şi atunci, Dreapta unită trebuie să aibă un candidat care să strângă forţele acestea care acum sunt împrăştiate şi să ia mai mult decât PNL. Întrebarea este simplă: care este candidatul care poate să strângă toate forţele astea, să nu piardă voturi? Poate să fie Predoiu? Mă îndoiesc. De ce? Nici democrat-liberalii nu l-au asimilat, a venit de curând în partid. Poate să fie Răzvan Ungureanu? Iarăşi mă îndoiesc. Trebuie să fie un candidat care să fie respectat de toate partidele, de alegătorii lor. Cred că singurul care îndeplineşte condiţia asta este Emil Boc. El este respectat şi-n PMP, şi-n FC, şi-n PDL, şi-n PNŢCD. Ca să intre în turul doi, trebuie să ia mai mult decât PNL. Dacă spunem că va fi Crin Antonescu şi va lua 22%, iar Emil Boc ia 23%, intră în turul doi. În turul doi este foarte puţin probabil că electorii PNL vor vota candidatul PSD, pe actuala situaţie din PSD. Spun tot timpul "actuala", pentru că ipoteza mea este că USL s-ar putea reface. Este o probabilitate mică, dar nu este de ignorat. Cu alt preşedinte la PNL? Eu văd actuala situaţie din USL ca pe o separare de probă, într-un cuplu: mai luăm o pauză, să vezi ce rău este fără mine. Ponta vrea să-i demonstreze ce rău este să nu mai aibă miniştri, să nu mai fie preşedinte al Senatului. Antonescu vrea să-i arate la europarlamentare ce rău este să nu ai voturile liberalilor, de care ai nevoie la prezidenţiale în turul II. În funcţie de scorurile de la europarlamentare, ambii s-ar putea să vadă că e rău unul fără celălalt şi să se reunească. Cu mici ajustări, dar nu cred că neapărat Antonescu trebuie schimbat de la şefia PNL sau Ponta de la PSD. În ipoteza în care s-ar reuni, lucrurile se schimbă cu totul. Dacă rămân ca acum, cu trei candidaţi mari, PSD nu poate câştiga prezidenţialele şi-i aşteaptă şase ani de opoziţie, cel puţin. Dacă se unesc, USL are prima şansă? Are şanse mult mai mari. Deşi, în 2009, Geoană a pierdut cu voturile PNL. PSD se pregăteşte de şase ani de opoziţie: în 2009 au pierdut cu voturile PNL. Fără ele, eu zic că nu au nici o şansă. "Antonescu vrea să-i arate lui Ponta la europarlamentare ce rău este să nu ai voturile PNL de care ai nevoie în turul II al prezidenţialelor". SEBASTIAN LĂZĂROIU, fost consilier prezidenţial
- EVZ TV. Sebastian Lăzăroiu: Daniel Chiţoiu va fi salvat de Parlament, având în vedere antecedentele | VIDEO
Ponta poate să spună: dacă voi câştiga, îl voi numi pe Tăriceanu premier Credeţi că Tăriceanu va avea un rol la alegerile prezidenţiale? Jocul arată că cei din PSD sunt conştienţi că au prima şansă să piardă. Şi atunci încearcă să mai aducă electorat. Încearcă să mai păcălească pe unii . Tăriceanu face parte din jocul ăsta, numai că el este folosit pe termen scurt. Să-i arate lui Antonescu: uite că mă descurc şi fără tine. Faptul că PSD l-a salvat pe Chiţoiu este în cadrul aceleiaşi politici? Nu. Marţi, parlamentarii au votat împotriva începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta. Se va juca pe tandemuri la aceste prezidenţiale? Da. Cred asta. Nu este întâmplător: toată lumea ştie că, după prezidenţiale, în funcţie de rezultat, se schimbă şi majoritatea. Cu cine ar putea face tandem Victor Ponta? Cu Tăriceanu. Poate să spună: dacă voi câştiga prezidenţialele îl voi numi pe Tăriceanu premier. Se pare că asta este prima lui opţiune din motivul enunţat anterior, ca să adune şi alte voturi decât cele ale stângii pentru a câştiga. Dar asta nu înseamnă că PSD va fi fericit. Dragnea îşi doreşte de foarte mult timp şi scaunul lui Ponta de la partid şi pe cel de la guvern. Dar s-ar putea să fie o înţelegere. Presupun că o candidatură a lui Tăriceanu va fi de faţadă. "Dragnea, oricum ştii că pe tine o să te punem, dar în campanie defilăm cu Tăriceanu, pentru că avem nevoie de voturile liberalilor". Poate chiar cu acordul lui Tăriceanu. Dragnea poate să-i creeze probleme lui Ponta? Da, pentru că nu este foarte convenabil pentru el jocul ăsta cu Tăriceanu, premier de dreapta. Poţi să-l tragi în piept pe Tăriceanu: "Nu o să fii tu premier, o să fie Dragnea". Numai că o să fie complicat. Lui Dragnea îi este teamă că după ce vorbeşti de Tăriceanu şase luni de zile, o să fie greu să-l pui premier pe Dragnea. Poate să încerce şi mişcări mai spectaculoase în partid. Să refacă el USL-ul după europarlamentare, fără Ponta premier şi să fie instalat de Cotroceni. Evenimentele din ultimele zile afectează percepţia asupra pre zenţei UDMR la guvernare? Evident. Luna martie este un test greu pentru PSD, care a adus UDMR la guvernare, deşi până acum poziţiile lor faţă de chestiunea maghiară au fost vadimiste. Eu cred că noi nu ar trebui să jucăm – spun noi, cei care nu suntem îndrăgostiţi de PSD – cartea asta, pentru că în spate sunt şi alte forţe care au interes ca România să intre într-o situaţie instabilă. "PSD a adus UDMR la guvernare, deşi până acum poziţiile lor faţă de chestiunea maghiară au fost vadimiste.“ SEBASTIAN LĂZĂROIU, fost consilier prezidenţial PMP poate să ia un scor cu două cifre la europarlamentare, pentru că şi-a adus primari Ce şanse are Partidul Mişcarea Populară? Să ia un scor bun, chiar cu două cifre, 10-11%, la europarlamentare, şi asta strict pentru că şi-a adus primari. Cred că şi 8% nu ar fi un scor prost pentru un partid care s-a înregistrat în februarie. Dar, repet, asta pentru că a adus primari: un Emil Boc, Gheorghe Ştefan, Gheorge Falcă. Ei sunt maşini de produs voturi. Unificarea post-europarlamentare cum o vedeţi? Greu de spus care va fi formula. După părerea mea, ar trebui să se producă o fuziune. Eu aş merge cu numele Mişcarea Populară. Este un brand, este brandul lui Traian Băsescu. Dar s-ar putea să se facă doar o alianţă. Şi dacă nu ajung la o înţelegere înainte de prezidenţiale? E posibil. Candidatul PNL ar fi interesat. Şi cel al PSD ar fi interesat să fie o Dreaptă cât mai divizată, cu care să negociezi în turul II. Dacă se va întâmpla asta, Antonescu intră în turul II şi câştigă. Nu trebuie să ne facem alte iluzii. Îl ajută Băsescu pe Boc? Este un tandem puternic. Nu asta este problema. E clar că orice candidat al Dreptei care-l are alături pe Băsescu va avea o resursă nemaipomenită. Pe de altă parte, nu sunt convins că este nevoie. Deşi eu însumi am vorbit destul de mult despre necesitatea ca Traian Băsescu să revină în viaţa politică şi să devină premier, eu cred că mai degrabă în 2016, după alegerile parlamentare, să fie premier. Ar forţa, acum? Nu-i vorba despre o forţare. Cel care candidează va avea în mod sigur de câştigat, dar pentru Preşedinte este bine să rămână implicat în politică şi să construiască forţa care să-l propulseze în funcţia de premier. În momentul ăsta ar părea cumva ilegitim. Noi trebuie să fim realişti: premierul nu poate fi decât de la PNL, dacă va câştiga prezidenţialele candidatul Dreptei. PNL are mult mai multe voturi în Parlament, faţă de PDL şi PMP.