Editura Evenimentul si Capital

INTERVIURILE 2+1. Irinel Popescu: "Sănătatea, în România, e undeva la cota de jos" | VIDEO

irinel_02
Autor: | | 30 Comentarii | 1756 Vizualizari

Reputatul medic Irinel Popescu vorbeşte despre problemele cu care se confruntă sistemul nostru sanitar şi e de părere că managementul în sănătate este o meserie, iar fără oameni capabili apar derapajele şi marile probleme. Astăzi vă prezentăm prima parte a interviului. Continuarea, în ediţia de mâine a EVZ.

Profesorul universitar doctor Irinel Popescu are un CV impresionant. Dacă ar fi să alegi doar două lucruri din biografia sa cu care să-l identifici, acestea ar fi, fără îndoială: 1.medicul de care se leagă, în România, noţiunea de "transplant de ficat" şi 2. profesorul doctor care a primit din partea statului francez "Ordinul de merit în grad de ofiţer" pentru performanţele înregistrate de-a lungul carierei profesionale. Irinel Popescu este şi om politic, cât îi permite timpul, aşa că într-o vreme a condus Casa de Asigurări de Sănătate. Ştie foarte multe despre sistemul sanitar, de aici, din Europa şi din America.

  • Exclusiv. Profesorul Irinel Popescu a făcut azi un transplant de ficat unei fetiţe de 4 ani. Donatorul este un copil de 3 ani
EVZ: Am înţeles că tocmai azi-noapte (n.r.luni, 18/19 feb.) aţi operat încă un transplant de ficat. Câte operaţii din acestea aţi făcut până acum? Le-aţi numărat?Irinel Popescu: Da, sigur că le-am numărat. Anul acesta am depăşit cifra de 400. Suntem undeva la 403-404 de operaţii de transplant de ficat. Anul trecut s-au făcut 75... EVZ: De ce au crescut aşa în ultimii ani? În primul rând, datorită creşterii numărului de donatori aflaţi în moarte cerebrală - cifrele arată că ei reprezintă principala sursă de organe pentru transplant. Apoi, datorită activităţii Agenţiei Naţionale de Transplant. În acelaşi timp, numărul de transplanturi a crescut şi pentru că noi am diversificat tehnicile de transplantare. Atunci când nu am avut disponibil un donator aflat în moarte cerebrală, am folosit şi donatori în viaţă. Am recurs chiar şi la artificii mai sofisticate: un ficat perfect de la un donator în moarte cerebrală l-am împărţit în două şi l-am pus la doi receptori. Sau, uneori, când lobii nu au fost suficienţi pentru un primitor, am folosit doi donatori pentru un singur primitor. Toate astea au permis creşterea numărului de transplanturi efectuate, dar lista de aşteptare rămâne totuşi la fel de... între 350 şi 400 în mod constant, deci mai mult decât capacitatea centrului nostru. EVZ: În condiţiile în care am înţeles că aţi făcut într-un an maxim 70?75, anul trecut. Asta este sub necesarul de transplant, evident, pentru că în afara celor 350-400 aflaţi pe lista de aşteptare, sunt mulţi cirotici care nici nu ajung pe liste, din păcate. Mortalitatea pe lista de aşteptare încă este undeva pe la 30 la sută. Deci o treime din pacienţi nu ajung la operaţia de transplant din cauza numărului insuficient de organe. Iar cei 60 de donatori aflaţi în moarte cerebrală, pe care i-am avut anul trecut, reprezintă foarte mult sub potenţialul României, ca ţară de 20 de milioane de locuitori. EVZ: De ce? Nu există o cultură a donării de organe? Eu aş spune că există. Dar sunt doi factori, iar de-a lungul timpului noi am analizat şi am ajuns să-i cunoaştem foarte bine. Unul este acceptul familiei faţă de donare - şi aici mereu există reticenţă; dar s-au făcut mari eforturi pentru a convinge populaţia să doneze. Şi mă refer la mass-media, şi la asociaţiile pacienţilor transplantaţi, asociaţiile bolnavilor cu afecţiuni hepatice sau renale. În opinia mea, rata de donare în România încă poate fi considerată acceptabilă. Şi la noi este aceeaşi tendinţă, ca şi în Occident, de scădere a ratei de donare. EVZ: Mai ţineţi minte când aţi făcut primul transplant? Evident. Sunt două momente importante. Deci, în România – cum de altfel s-a întâmplat şi la nivel internaţional – primul transplant apare din 21 iunie 1997. Nu a fost urmat de succes. Pacientul, cu o ciroză extrem de avansată, a decedat în perioada postoperatorie imediată şi, cu siguranţă, acest lucru toată echipa îl ţine minte şi acum. Cel de-al doilea moment important este 15 aprilie 2000 – primul transplant efectuat cu succes pacientului Penea Gheorghe, care se bucură şi astăzi de o sănătate excelentă şi chiar e unul dintre prietenii noştri apropiaţi. EVZ: Cât costă un transplant la noi şi cât costă în afară? În România, Ministerul Sănătăţii rambursează Spitalului Fundeni în jur de 60 de mii de euro ca şi costuri ale operaţiei. În afară, costurile variază undeva între 100 şi 250 de mii de euro, cu aproximaţie. EVZ: Pe o scară de la unu la zece, pe ce loc aţi pune preocuparea statului, a politicienilor noştri pentru sistemul de sănătate? Preocuparea sinceră...Preocuparea sinceră nu vine ca prioritate. Eu am remarcat acest lucru, la un moment dat, în cursul aderării României la Uniunea Europeană. Atunci s-a stabilit o listă de priorităţi tehnică, nu retorică, şi Sănătatea nu era printre ele. EVZ: Dar de ce? Aţi fost, sunteţi şi politician, în primul rând sunteţi medic şi aţi fost şi în structurile de conducere. Pentru o scurtă perioadă aţi condus Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Tot timpul aţi fost implicat în toate elementele. De unde această lipsă de preocupare sinceră pentru că, la un moment dat, toţi ajungem să avem nevoie de spitale! Care este opinia dv.?Dacă ar fi să fiu extrem de sincer aş spune că sunt în situaţia cuiva pe care l-am citit de curând, să spunem un filozof, şi care creiona perfect racilele sistemului românesc, în ansamblu, nu numai de sănătate. Şi punea un diagnostic de mare precizie. Atunci când ajungea la soluţii mărturisea cu sinceritate că nu le are. Şi acest lucru pot să-l spun şi eu. Mai întâi că e vorba despre o viziune globală asupra Sănătăţii şi care în România e, într-adevăr, undeva la cota de jos.
  • Ce se schimbă în sănătate, de la 1 martie: COPLATA și lista serviciilor nedecontate
Şi în Austria, transplantul se face numai în spitale de stat EVZ: La AKH, spital de stat din Austria care lucrează şi în sistem privat, medicii fac transplantul de ficat numai în sistem public. De ce? Pentru că e prea scump în privat? Nu. Eu aş spune că e o cutumă europeană. În absolut toate ţările europene, până acum transplantul se face, în general, în sistem public. Presupun că unul din motive este legat de siguranţa maximă în ce priveşte modul de repartiţie a organelor şi aşa mai departe. Până la urmă, privatul presupune un anumit grad de confidenţialitate şi atunci cineva, publicul, poate să-şi exprime dubii legate de fair-play-ul cu care se repartizează organele.

Scandalul ESCALADEAZĂ! Rareș Bogdan a fost SUSPENDAT! Ce se va întâmpla cu prezentatorul TV

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Interviul 2+1

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI