Cu ocazia vizitei la Chişinău, imediat după aprobarea deciziei de eliminare a vizelor pentru călătorii în spaţiul UE, i-am solicitat un interviu dnei Monica Macovei, cea care a fost unul dintre cei mai activi "avocaţi" ai intereselor Chişinăulu în faţa oficialilor şi a parlamentarilor europeni de la Bruxelles.
EVZ: Dnă eurodeputat Monica Macovei, ne aflăm la finalul unei etape de pe traseul integrării europene a ţării, etapă care, deşi, poate nu e cea mai importantă din punct de vedere politic pentru Chişinău, e cea cu rezultatele cele mai palpabile pentru cetăţenii R. Moldova. A fost greu de obţinut liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni? Monica Macovei: A fost dificil, la fel cum grea a fost şi aşteptarea acestui moment, atât de către cetăţenii R. Moldova, cât şi pentru guvernarea de după 2009 proeuropeană de la Chişinău. Să nu uităm că a fost una dintre promisiunile autorităţilor de aici şi că acestea au trebuit să urmărească un plan de acţiuni şi să întreprindă toate măsurile de care era nevoie pentru atingerea acestui obiectiv. Au făcut o treabă excelentă şi noi trebuie să înţelegem că transformarea unei ţări, din punct de vedere al legislaţiei, al justiţiei, al sănătăţii, al învăţământului etc., toate acestea nu sunt procese care se pot încheia în 3-4 ani, poate nici chiar în 10 sau 20. Important este însă să porneşti pe drumul acesta şi aceeaşi experienţă am avut-o şi noi, în toate statele foste comuniste care am intrat în Uniunea Europeană. E foarte greu să recuperezi ce a stricat comunismul în mai bine de 50 de ani. De la Bruxelles cum a fost văzut acest proces de transformare a R. Moldova? Faptul că UE a recurs la o procedură accelerată în cazul Moldovei, metodă acceptată de toată lumea, este cel mai elocvent răspuns la faptul că această ţară a fost cea care a răspuns cel mai prompt la solicitările europene de democratizare dintre toate statele Parteneriatulu Estic. Ţin minte că îmi spune un membru al Comisiei Europene pentru Extindere, citez, "nu putem ţine noi pasul cu viteza R. Moldova"! Asta mie mi se pare colosal. În "bătălia" aceasta pentru promovarea intereselor Chişinăului în faţa oficialilor UE aţi avut susţinerea tuturor colegilor eurodeputaţi din România? Da, desigur, toţi au votat în favoarea eliminării vizelor de călătorie în spaţiul comunitar pentru moldoveni. Cu toate acestea, îmi aduc aminte că în primele luni ale mandatulu, în 2010-2011, şi vă spun asta din postura de co-preşedinte al Comitetului de colaborare parlamentară al UE cu R. Moldova, colegii de la PSD din România susţineau în anumite momente poziţii ale PCRM la adoptarea unor recomandări. Pentru că aţi vorbit despre acest mandat, de al cărui final ne apropiem, credeţi că acest proces de apropiere al R.M de UE poate fi concretizat în viiitoarea legislatură europeană prin stabilirea unui calendar de aderare pentru Chişinău? Liberalizarea vizelor şi semnarea Tratatului de asociere sunt procese politice extrem de importante, care arată încrederea UE în ţara dvs., atât în autorităţi, cât şi în cetăţeni. Mai avem puţin şi nu ne rămâne decât să sperăm că guvernanţii de la Chişinău vor rezista presiunilor exercitate de Federaţia Rusă – aici trebuie să spun că întreaga comunitate a fost zguduită de ce s-a întâmplat la Kiev şi ceea ce se petrece acum în Crimeea – iar din punctul acesta de vedere e evident că Bruxelles-ul, care a înţeles ce se întâmplă, va reacţiona mult mai rapid la aceste provocări. Eu sper ca această solidaritate cu R. Moldova să se manifeste şi în viitorul mandat al Legislativului comunitar, astfel încât parcursul european al R. Moldova să continue. Important este ca şi la Chişinău procesul să continue, astfel încât, după alegerile din toamnă, guvernarea de aici să înceapă demersurile prin depunerea cererii de aderare la UE. Cetăţenii R. Moldova trebuie să înţeleagă că toate schimbările care urmează să aibă loc, în justiţie, în educaţie, în formarea unei pieţe concurenţiale, în combaterea corupţiei şi a evaziunii fiscale etc., sunt spre binele lor, iar atunci integrarea va deveni un proces absolut natural. Dvs. aţi fost una dintre personalităţile cele mai vizibile în această "luptă" pentru afirmarea R. Moldova ca partener credibil al UE. Permanent aţi ieşit la tribuna PE pentru a cere susţinerea Chişinăului pe acest dificil traseu. Având în vedere această implicare personală, v-aş întreba: cum vedeţi R. Moldova peste 10 ani? Mulţumesc, aş mai adăuga că multe dintre aceste lupte s-au dus în culise şi nu au ajuns la cunoştinţa opiniei publice. Mi-aduc aminte că, la alegerile din 2010 din Moldova, atunci când eu am condus delegaţia Parlamentului European la Chişinău, aveam colegi, cu prieteni printre reprezentanţii comuniştilor, care susţineau că trebuie să găsim pretexte pentru refacerea alegerilor dacă PCRM va pierde la diferenţă mică, chipurile, pentru a menţine stabilitatea ţării. Cum văd R. Moldova peste un deceniu? Clar orientată spre Vest, clar ca un stat european, cu oameni prosperi şi fericiţi. De aceea sunt sigură că oportunitatea aceasta, a apropierii de lumea civilizată, îi va motiva şi mai mult să muncească pentru a îndeplini toţi aceşti paşi către bunăstare. Nostalgia aceea după vremurile în care aveau un minim de existenţă asigurat, dar cu lipsirea de cele mai elementare drepturi, sper că va înceta după ce, ca urmare a eliminării vielor, vor "gusta" libertatea şi vor vedea cum e să fii parte a civilizaţiei europene.