Evenimentul Zilei > Monden > INTERVIU. Gabriela Atanasov alias Sweet Paprika: „Eu datorez mult bullying-ului, m-a făcut femeia care sunt azi”
INTERVIU. Gabriela Atanasov alias Sweet Paprika: „Eu datorez mult bullying-ului, m-a făcut femeia care sunt azi”

INTERVIU. Gabriela Atanasov alias Sweet Paprika: „Eu datorez mult bullying-ului, m-a făcut femeia care sunt azi”

Recunoscută în mediul online, fiind printre primii creatori de conținut din România, Gabriela Atanasov (Sweet Paprika) a acceptat să vorbească deschis, în exclusivitate pentru EVZ despre viața ei, dar și despre carieră. Cum a trecut peste bullying-ul din copilărie, cât de mult au ajutat-o părinții, dar mai ales cum reușește să fie blogger, influncer, designer vestimentar și cântăreață, fără să îi afecteze rolul de mamă și de soție, citiți în interviul de mai jos.

EVZ: De curând ai revenit la numele din buletin, însă mulți ani, lumea te-a cunoscut drept „Sweet Paprika”. De unde a apărut numele acesta și mai ales care a fost contextul în care ai ales să te prezinți așa în social media?

Gabriela Atansov: Sweet Paprika devenise un fel de alterego al meu, după ce am lansat, în 2010, un blog cu acest nume și apoi, în 2012, un brand vestimentar. Numele vine dintr-un vers scris de mine la literatura engleză, în liceu, „love is sweet as paprika”. Mi-am asumat numele pentru că, mai târziu, am început să spun că în modă totul este despre bun gust, condimentat. Apoi toată metoda mea de comunicare în online era una foarte transparentă, tranșantă, și am dezvoltat ideea că adevărul e dulce și iute, în spatele hastag-ului #sweetpaprikafacts. Atunci când am început să fiu sigură de faptul că muzica nu mai suportă amânare, am zis că trebuie să-mi folosesc numele, pe care sincer mereu l-am simțit foarte puternic și sonor. De altfel, acesta e motivul pentru care am păstrat și numele meu și al soțului după căsătorie.

Cât de diferită este Sweet Paprika față de Gabriela de azi?

Nu e diferită cu nimic, doar că Sweet Paprika am vrut să rămână doar imaginea modei din mine, nu și a muzicii. Trebuia să fac o delimitare. Gabriela este Sweet Paprika în continuare, doar că vrea să aibă numele de cântăreață de șlagăre cu nume și prenume. E o chestie de auto-respect și cred că e plin de pseudonime de scenă, așa că nu voiam să fiu și eu încă unul pe listă. Mie îmi place cum își păstrau numele complet artiștii de estradă înainte.

Ești printre primii influenceri din România, când încă nu toți din social media se intitulau „influenceri”. Cum s-a schimbat zona asta de online, în ultimii ani, din punctul tău de vedere? Se duce într-o direcție bună sau ești de părere că social media a distrus o sumedenie de meserii? Acum nimeni nu mai vrea să fie electrician, recepționeră, etc, căci toți consideră că pot face bani din TikTok.

Eu nu știu cum faci bani din TikTok, încă. Deși mi-am dat seama că e viitorul, mi-e greu să mă aliniez cu el. Mereu am fost outsider, deși, da, aveam blog înainte să existe industria de advertising care să investească în bloggeri. Nu știu unde se duce, sincer. Cred că mereu o să se cearnă totuși informația, să existe public pe categorii de intelect, interese etc, la fel ca și acum. Este o cristalizare a informației. Cred că va exista la un moment dat o „ruptură” de social media și o cerere foarte mare pentru meserii de bază. Mulți încearcă și se lasă pe drum, erau și pe vremea mea bloggeri care la un moment dat au renunțat. Chiar nu e ușor să rămâi autentic și să livreze mereu ceva coerent. Dacă nu conții ceva, la moment dat te prăbușești în forma ta fără fond.

Poți fi izvor de inspirație doar dacă te educi

Care sunt valorile care te-au ajutat la nivel profesional?

Nu îmi place deloc situația asta în care să spun de ce sunt eu valoroasă ca individ sau ce mă valorifică. Aș fi un dezastru la un interviu de angajare sau la scrierea unui CV (râde). Cred doar că sunt un om educat, cult, care și-a bătut capul să știe, să învețe, să nu se facă de râs când deschide gura, să poată să aibă o coerență conversațională. Cred că părinții mei și-au bătut capul ți timpul ca eu să știu să cânt, să merg la pian, la șah, la dans, la înot, la pictură, la teatru și toate acest posibilități mi-au creat o structură greu de oglindit, din care mulți încă se adaptează azi, din care inclusiv eu îmi găsesc în continuare dezvoltarea oricărei idei. Poți fi izvor de inspirație doar dacă te educi și cauți mereu cunoașterea. Asta te face valoros pentru societate și pentru propriul ego.

Apropos de TikTok. Ți-ai făcut cont pe această platformă? Îți vei lăsa copiii să aibă conturi pe această platformă, despre care se spune că nu este foarte bine monitorizată și există foarte mult bullying?

L-am făcut de 3 ori și de 3 pri mi-am șters TikTok-ul. Mi-e foarte greu să îl înțeleg și să-i înțeleg locul într-o mare de oameni care reușesc în viață doar prin copy-paste. Mi-e greu. Pur și simplu nu înțeleg cum poți dansa cu un obiect în mână, la tine acasă, pe canapea, și să fie considerat conținut creativ de reclamă, în care să investească un client. Nu înțeleg ce se întâmplă pe live-uri, e un fel de dark net sau gaura neagră. Dar îmi place conținutul educativ de acolo. Momentam îl am șters de pe telefon pentru că nu mai aveam spațiu. La un moment dat o să mă ocup și de crearea unui conținut coerent de TikTok, dar cu siguranță nu ceea ce se cere pe el momentan.

Te-ai lovit de bullying în spațiu virtual? Dar la școală, în copilărie?

Da. Am fost bullied toată viața pentru că sunt slabă. Acum sunt întrebată cum rămân slabă, cu o anumită doză de gelozie, la un moment dat chiar de una dintre fetele care mă făceau „os” și „scobitoare”. Nu am avut sâni deloc, am avut mereu nasul mare și de la 13 la 15 ani am purtat aparat dentar. Apoi eram moldoveanca din Chișinău cu accent ciudat, mutată în Dobrogea, unde, la fel ca în Oltenia, „Băi, moldovene” este un fel de înjurătură. Totuși, am reușit mereu să scap de toți bullyies prin intelect. Voiam să le suflu la un test, eram de treabă dacă le făceam un desen și tot așa. Am învățat să mă descurc și să transform o durere în putere. Sună foarte ciudat, dar eu știu că datorez mult bullying-ului, pe mine m-a făcut femeia care sunt azi. Și mi-am dat seama că, de fapt, poți să-l controlezi foarte ușor.

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care se lasă afectați de comentariile răutăcioase primite în spațiul virtual? Dar părinților?

Să vobească cu părinții, care trebuie să fie acolo pentru ca ei și să-i învețe cum să riposteze cu vorba. E legea junglei până la urmă, oriunde, și câștigă cel care se descurcă. Nu au venit niciodată mama sau tata la școală să îmi facă mie dreptate. Din asta rezultau mai mult conflicte și bullying pentru copil. Dar acasă am fost ascultată, auzită, înțeleasă și împinsă să mă duc a doua zi cu capul și mai sus. Capul trebuie să fie atât de sus încât să nu îl ajungă sabia, cam asta e părerea mea.

Am metabolismul unui copil de 15 ani

Cum reușești să arăți atât de bine, mai ales după ce ai născut doi copii? Care este de fapt secretul tău? Ai gena bună sau pur și simplu nu mănânci?

Genetic am o străbunică bulgăroaica, pe linia tatălui, care era foarte slabă după ce a născut 6 copii. Semăn mult cu ea, cu bunicul meu, cu surorile bunicului. Părinții mei nu sunt slabi. Tehnic și cu investigațiile medicale, am metabolismul unui copil de 15 ani, nu prea am țesut adipos și din cauza arderilor rapide am o anemie constantă. Nu am niciun secret, mănânc mult, nu sunt vegană, nu am ținut o dietă în viața mea și abia dacă apuc să fac sport, dar am doi copii care mă aleargă după ei. La fiecare copil am pus câte 14 kilograme, am născut natural și am ieșit din spital cu talie de 110 cm la 67. Erik a avut 3 kilograme 850 și Iris 3 kilograme 200. Am născut copii destul de mari și după naștere aveam direct -7 kilograme. După o săptămână -10. Nimeni nu înțelegea cum am reușit. Dar corpul nostru e magic și am învățat să îl iubesc după ce în copilărie toți mă criticau pentru cum arăt, mă obligau să mănânc pe la grădinițe, mă considerau bolnavă și așa mai departe. Un copil slăbănog cred că suferă cam la fel de tare ca unul grăsuț, nu îți găsești niciodată haine. Eu nu găseam la copii, cei grăsuți trebuiau să își ia de la adulți. Nu exista în anii ’90 -2000 diversitatea de acum. M-am îmbrăcat de la copii până la 15 ani. Și acum îmi sunt mari unele haine care se vând la adolescenți. Dar știu că sunt incredibil de norocoasă pentru „carcasa” primită în această viață.

A existat vreun moment în viața ta în care ai spus, „nu mai pot” și ai renunțat? Dacă da, care a fost acela și dacă nu, cum reușești să te repui pe picioare de fiecare dată?

Am clacat în dragoste, în viața de familie, în job, în facultate, în business…în tot. Mă întorc în cochilia mea de rac, stau foarte bine o zi întreagă sub plapumă, dorm, citesc, ignor lumea externă total. Mă uit la filme vechi, citessc, ascult muzică, fac curat și, dacă am noroc, plec într-un city break și mă întorc proaspătă, plină de idei și atac din nou problema. Nu am nicio problemă să dau înapoi, sunt zodia rac, repet…mi-e în natură să merg înapoi să caut în trecut soluții pentru viitor. Și am mai învățay că nu îmi dă nimeni timpul înapoi cu copiii, nici sănătatea și că lumea se învârste foarte bine și fără mine pe scenă. Uneori, efectiv, devin indiferentă față de propria problemă. Dar îmi place foarte mult jocul ăsta de-a viața, să știi.

Care este persoana, locul sau amintirea care te încarcă pozitiv și care te ajută să treci peste orice obstacol?

Marea și ochii copiilor, ai soțului, ai mamei și ai tatei. Nu îmi trebuie mai mult. Dar parfumul îmbrățișării mamei mele este tot. Nu îmi mai trebuie nici meditație, nici leac de boală, nimic, după un minut sunt invincibilă. Mereu am avut acest schimb de forțe și energie cu ea.

Cum a fost trecerea de la haine la muzică? Știu că acum le faci pe amândouă, însă ne-ai arătat destul de târziu ce voce ai.

Eu am arătat mereu ce voce am, făceam karaoke în mașină, postam video-uri cum cânt accapella, numai că am avut nevoie să fac bani din haine ca să pot investi în muzică și să o fac cum vreau eu, în termenii și condițiile mele artistice, vizuale și sonore. Cu alte cuvinte cumpărați haine Sweet Paprika dacă vreți să susțineți muzica mea (râde). Muzica doar mă consumă financiar și este o bucurie personală momentan, nu o afacere. Și recunosc să e una scumpă. Unele fete își cumpără genți de designer, eu îmi plătesc videoclipuri. E o alegere și este cea mai bună investiție a mea.

Toată familia mea e plină de oameni de artă

De unde moștenești talentul către artele frumoase? Există vreo șansă ca talentul să se ducă mai departe, adică vreunul dintre copiii tăi se îndreaptă către design sau muzică?

Toată familia mea e plină de oameni de artă. Tata a studiat Regie-Film, unchiul meu este operator de cinema ca studii. Am crescut printre actori și cântăreți. La mine acasă s-a cântat mereu. Mama cântă sublim, tata cântă la chitară, fratele meu cântă la chitară bass, am fost într-o trupă rock în liceu. Sora mea de 15 ani e de 10 ori mai talentată și perfecționistă decât mine, voce și chitară, pictură. În clasa a 8-a dădea meditații la chitară. Sunt foare mândră de ea. Am o verișoară care a făcut balet de la 4 ani și a fost în formația JOC în Republică, ceea ce e enorm în termeni de dansatori. Sora ei este una dintre cele mai cunoscute profesoare de canto din Republică. Iar alți verișori sunt tot la Regie-Film, iar unul dintre ei mi-a regizat videoclipul Falling Comet, Dinu Atanasov. O altă verișoară este bijutier, creează bijuterii din argint și aur. Toți copiii descendenți din 3 frați Atanasov au înclinații artistice, de la muzică la dans sau pictură.

Ce urmează acum? Ce mai ai pe lista ta de experimentat? Te apuci de scris, regizezi videoclipuri, te dedici călătoriilor?

Cumva am co-regizat mereu videoclipurile, asta nu e o noutate pentru mine. E egoist, dar mi se pare o chestie de gust și nu pot lăsa pe oricine să îmi dicteze ce să fac în videoclipul piesei mele. În plus, în toate campaniile de advertising sunt gândite și co-regizate împreună cu Iuliana Popescu, de 5 ani încoace. În Iuliana Popescu am încredere deplină, iar videoclipurile filmate cu ea și cu Horia Stan sunt chintesență a creației noastre. Dinu Atanasov nu e doar familie, el împarte aceeași viziune estetică cu mine și spațiul în care am fost crescuți. Diferența e că el este cu adevărat un regizor tânăr, talentat și cu multă carte în domeniu. Are doar 25 de ani, dar știu că o să facem multă artă împreună. Eu nu pot filma cu cineva care nu știe cine sunt Tarkovski, Parajanov, Pasolini, Antonioni. Pur și simplu e o chestie de ego de artist și nu îmi pot bate joc de creierul meu. Refuz foarte ușor înainte să înceapă o colaborare. Îmi dau seama din prima poză că nu o să ne înțelegem pe set. Carte o să scriu la bătrânețe, mi se pare o situație care necesită mai multă inteligență. Călătoriile sunt necesare, sunt medicament și oxigen pentru mine. Ochiul trebuie să vadă pentru a putea oferi ceva altor ochi de văzut. Nu mi se pare ceva de experimentat pur și simplu, e o necesitate să nu rămăi mereu ancorat într-o colivie.

 

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: