Înainte de a purcede, îngăduiți-mi totuși să vă dezvelesc, în câteva tușe repezite, portretul Nadiei: siluetă zveltă, blugi simpli, maiou cu decolteu de sezon, tomnatic, un aer american, adică pragmatic, optimist. Cum descinde, pe tocuri de-o schioapă, ne și dezmeticește din picoteala noastră orientală: „Gata, începem?”. Și-am început. –

 

Evenimentul zilei: Nadia, mai ții minte ce făceai în urmă cu 40 de ani, fix 40 de ani? Era o toamnă la fel de splendidă?

– Nadia Comăneci: Mai țin minte ce făceam în urmă cu 42 de ani, prin iulie (n.r. – pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia – care avea atunci 14 ani – schimba istoria sportului, obținând prima notă de 10 într-o competiție oficială, la gimnastică). Este o dată pe care n-am să o uit toată viața.

– Asta își aduce aminte multă lume. Dar ce făceai în urmă cu 40 de ani? Mai știi?

– Cred că mergeam la școală, la Onești, nu? Chiar așa e, începusem școala. Țin minte bine – colegii se uitau cu admirație la noi. Nu doar la mine, la întreaga echipă. Prin sport, prin gimnastică, noi ieșeam afară, călătoream, participam la competiții, ceea ce pentru oamenii acelor vremuri și ai acelor locuri era ceva nemaipomenit. Nici nu vă dați seama! Cum să zbori cu avionul și să vezi țări străine? Era ceva științifico-fantastic! Ce confuzie!

 

Nadia și accidentul mortal

– Revenind în zilele noastre… Ultima „veste-bombă” despre Nadia Comăneci care-mi trece prin minte acum este legată de un fake-news, cum se spune acum: divorțul tău de Bart Conner. Care a fost, până la urmă, povestea acestei nebunii? A fost o știre falsă pur și simplu, o răutate direcționată, ce-a fost?

– O glumă proastă. Și nici măcar nu era 1 Aprilie. Dar asta nu-i nimic. Să-ți spun una și mai tare! (n.r. – makeup artistul îi cere să stea nemișcată, iar Nadia se conformează preț de câteva clipe). Acum vreo 15, 20 de ani, nu mai țin minte exact, sună telefonul fix, dimineața, devreme. Eram acasă, în America, nici nu mă dădusem jos din pat. Răspunde Bart. Cred că erau, dacă-mi amintesc bine, niște jurnaliști de la Associated Press. Aveau, ziceau ei, vești teribile. Cum că eu, Nadia, aș fi murit într-un teribil accident. Și-l și căinau, cu această ocazie, pe Bart. Condoleanțe, bla, bla, bla… Bart, ușor uluit inițial, apoi amuzat, le spune că nu-i adevărat, că Nadia e lângă el, teafără și nevătămată. Ba chiar mă cheamă, pentru confirmare, să le vorbesc în receptor. Doar așa s-au convins că respir, că trăiesc, că sunt în viață.

– Ce se întâmplase?

– Un anume Nadia și nu mai știu cum, diplomat, după cum s-a constatat ulterior, murise, într-adevăr, într-un accident. Doar că jurnaliștii n-au mai așteptat să vadă care Nadia. Au sunat direct la Bart să-i transmită condoleanțe. Asta da știre. Nu cea cu divorțul…

 

Despre căsătoriile între persoane de același sex

– Te-ai gândit vreodată serios să revii acasă, să te restabilești, definitiv, în România?

– Știi prea bine că viața se schimbă de la o zi la alta. Cum să-ți faci planuri definitive în ziua de astăzi, când nu știm ce-o să facem într-o săptămână, într-o lună? (n.r. – îi sună telefonul, e Dylan, fiul ei, somnoros, din America, unde e ora opt dimineața. Dialogul în engleză, tandru, înfiorat de românescul apelativ „iubire”, durează câteva minute și schimbă, apoi, cursul interviului).

– Fiul tău are deja 12 ani. Ce mai face?

– Face crosscountry (n.r. – alergare pe teren denivelat). Ultima oară a terminat pe locul 39 din 500 de participanți (n.r – își umflă, mândră, pieptul, stânjenind, fără intenție, mișcările makeup-artistului). Dar să știi că este un copil curajos. A fost, recent, într-o tabără de două săptămâni, singur. Teatru! A obținut rolul principal. Și a și cântat.

– Nadia, în România, pe 7 octombrie, se va organiza un referendum cu tema Definirea familiei. Ce părere ai despre căsătoriile între persoanele de același sex?

– Dacă fiecare e fericit în felul lui, n-am eu treabă. Trebuie să fim mai deschiși, să acceptăm mai multe feluri de fericire. Trăim vremuri moderne.

 

Femeia este egală cu bărbatul?

Nadia Comăneci nu s-a sfiit să răspundă unor provocări delicate, de genul: „Cât de egală este astăzi femeia cu bărbatul?”: „În această direcție, trebuie să recunoaștem, mai este de lucru. Dar se merge în direcția bună, mai ales în Vest. Femeile au voci, se fac auzite, luptă. Uite, de exemplu, în sport. Femeile care au avut succes și au dovedit că se pot menține sus s-au impus. Și asta fără ajutorul bărbaților. O să se întâmple, din ce în ce mai des, și aici, în Est. Veți vedea”.

 

Cine este cel mai bun sportiv român în activitate?

Întrebare ușor idioată, la care Nadia a răspuns totuși: „Simona. Simona Halep, nu?” Mă învoiesc pe loc: „Sigur”. De altfel – îmi explică Nadia (și sunt de acord) – fetele sunt, astăzi, mai bune. Inclusiv la sporturile de echipă, la handbal, la tenis de masă, volei etc. Motivul?„Sunt mai serioase, mai disciplinate”, mă lămurește cea mai valoroasă gimnastă din toate timpurile.

„Sportul îi ajută pe copii să fie mai buni la școală! Ba chiar și în viață”

 

Vorbind despre busola pierdută a gimnasticii românești – în particular – și a sportului nostru, în general, Nadia rămâne lucidă: „Performanța nu se obține peste noapte, nici în gimnastică, nici în fotbal, în niciun sport. Pe vremea mea, de la 5, 6 ani, copiii erau integrați unei activități. Făceam, în școli, ore de educație fizcă. Așa se înfiripa competiția, rivalitatea… Copilul a fost și va fi întotdeauna interesat să arate că este sau poate fi mai bun decât celălalt de lângă el, că poate fi mai iute, mai tehnic, mai precis”.

 

Trebuie reclădit totul de la zero

„Nu trebuie decât să-ți sprijini copilul, să-l îndemni către sport – crede Nadia. Așa a apărut, în vremea mea, spiritul competiției, urmat de rezultate, de succes. Între timp, baza aceasta primară s-a subțiat periculos. Din acest motiv nu mai avem rezultate. Ce-i de făcut? Trebuie reclădit tot de la zero, trebuie să facem planuri pe termen lung, cel mult mediu, altfel nu vom reveni acolo unde am fost cândva și eram obișnuiți să fim”.

Verdict sumbru, dar onest, completat rapid: „Oamenii trebuie să înțeleagă că sportul îi ajută pe copii să fie mai buni la școală! Ba chiar și în viață, pentru că-i disciplinează, îi învață niște reguli, îi scutește de frustrări și angoase inutile”.

 

Fuga de communism

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, Nadia a trecut ilegal granița româno-maghiară, ulterior solicitând azil politic guvernului american. Și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasă. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner, împreună cu care are un băiat – Dylan Paul.

 

Cinste lui Ali

„Cine a fost cel mai frumos om pe care l-ai întâlnit în viața ta?”, mă trezesc întrebând. Într-o fracțiune de secundă, Nadia mă fulgeră cu privirea: „Ali. Da, el a fost cel mai frumos. Și știi de ce? Pentru că omul Ali a reușit să se ridice cu mult deasupra legendei Ali. A fost implicat în atât de multe proiecte sociale, a ajutat atâția oameni…”. Nadia se referă la regretatul Muhammad Ali, Cassius Clay înainte să se convertească la islam, regele boxului profesionist, declarat sportivul secolului de revista Sports Illustrated.

 

Cum plătește Nadia?

V-ați întrebat vreodată cum achită Nadia Comăneci notele de plată la restaurant, de pildă? „Am mereu cash la mine, dar să știi că, de obicei, mă bazez pe card. Depinde și de locul în care mă aflu. Nu de alta, dar chiar călătoresc mult”, mă/ne lămurește fosta mare gimnastă.

Mai poate face șpagatul?

E clar, Nadia nu-și arată vârsta. De fapt, cred că nu și-a arătat-o niciodată. „Mai poți face șpagatul?”, vine, răutăcioasă, întrebarea. „Fac și roata pe bârnă”, cade, ca o secure, răspunsul. Apoi, revine: „Dacă mă încălzesc bine, cam o oră, pot face și șpagatul. Unul perfect”. Mă rog, mie roata pe bârnă îmi sună, dincolo de șpagat, a ceva absolut sinucigaș

 

La foc automat

– Vin, bere sau tărie?

– O bere, după cină.

– Pantofi cu toc sau ghete sport?

– Ambele, depinde de ocazie.

– Alb sau negru?

– Alb.

– Blond, brunet sau șaten?

– Nici nu mai știu ce culoare am natural (n.r. – întrebarea se referea la bărbați, dar, asaltată de hairstylist, a răspuns cu gândul la coafură).

 

Eschivă la președintele SUA

Întrebată ce părere are despre Donald Trump, președintele Americii, Nadia s-a eschivat elegant: „L-am cunoscut cândva pe Donald Trump. Acum, sunt o persoană care respectă officeul președintelui Trump. Ce-aș putea să vă spun mai mult?”

Ședință foto de nota 10

Vineri, Nadia Comăneci a impresionat numeroasa asistență care a participat la proiectul „100 de chipuri românești”, în cadrul căruia Radu Chindriș fotografiază 100 de români remarcabili. Fosta campioană s-a lăsat fotografiată cu tehnica folosită pe 1 decembrie 1918.

Celebra gimnastă a pozat în fața aparatului timp de câteva zeci de minute, iar la final a ales o poză pentru tablou. A declarat, cu zâmbetul pe buze, că este mai greu la bârnă decât în fața camerei. În acest weekend, Fundaţia Nadia Comăneci (foto) a lansat proiectul „Nadia Sports Experience’’, iar primul eveniment, „Paşaport pentru sport în sectorul 5’’, a avut loc loc sâmbătă şi duminică, în Parcul Sebastian din Bucureşti.

Acest proiect îşi propune creşterea interesului pentru sport şi pentru activităţi de mişcare în aer liber pentru copii şi întreaga familie, familiarizarea copiilor cu diferite discipline sportive, precum şi identificarea şi selectarea unor copii cu potenţial sportiv.

 

„Am dat-o la gimnastică pentru că-mi rupea arcurile la recamier”

Ștefania Comăneci (foto), mama Nadiei, și-a însoțit fiica la ședința foto, la Snagov, prilej de iscodiri firești. „Cum m-am hotărât s-o dau pe Nadia la gimnastică? Păi, avea o energie incredibilă. Nu stătea locului o secundă. Sărea în toate paturile, rupea arcurile la recamier, trebuia s-o dau la un sport. S-a nimerit la gimnastică, așa a fost să fie”, îmi explică, răbdător, maica celei mai cunoscute sportive născute în România, la Onești.

 

Nadia bătea băieții

În continuare, un tablou de pus în ramă: „Nadia, mică, era arțăgoasă. În special cu băieții. Pe unde-i prindea – și-i prindea de obicei la groapa cu nisip – îi scutura. Era vijelioasă, nu te puteai pune cu ea. Veneau vecinii, sunau pe la ușă. Mi-era și rușine să mai deschid. Ce mai copil, pe toate barele de bătut covoarele o găseai atârnată!”

 

Te-ar putea interesa și: