Richard Drew, fotograful care a prins pe cameră ultimele clipe din viaţa unui bărbat care cade de la etaj în timpul atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, povesteşte, pentru EVZ, cum s-a născut tulburătoarea imagine.

"Nu vreau să vorbesc de politică. Ci doar de fotografie", insistă Richard Drew. Are un discurs meşteşugit, rotit în cei zece ani scurşi de la teribilele atacuri de la World Trade Center (WTC), de pe 11 septembrie 2001. Atunci Drew a făcut o fotografie care avea să devină subiectul unui fabulos articol semnat de Tom Junod, în revista "Esquire", în 2003, şi, ulterior, al unui documentar. "The Falling Man" i-a zis Junod fotografiei lui Drew şi numele s-a lipit de personajul din cadrul surprins. "Omul care cade" a devenit, cu viteză, un simbol. Un articol şi un documentar despre o fotografie-simbol

Pe 11 septembrie 2001 s-au făcut mii de fotografii. Câteva mii cu ororile petrecute la WTC. Alte câteva mii cu eroii acelei zile. Preferatele ziarelor, profund afectate de eveniment, acestea au prezentat pompierii, poliţiştii, medicii şi voluntarii care au încercat să salveze ce se mai putea din tragedia produsă. Fotografia lui Richard Drew, un veteran al Associated Press, a fost folosită o singură dată în acele zile teribile. Şi a fost de ajuns să stârnească indignarea americanilor îndureraţi de atacurile de la "Turnurile Gemene".

Subiectul a stârnit fiori. Un bărbat care cade în gol dintr-unul dintre "Turnurile gemene", cu capul în jos şi o alură relaxată. Tom Junod a scris despre el: "Dacă nu ar cădea, ar putea foarte bine să zboare". O simetrie perfectă, alinierea corpului cu liniile clădirii care încă nu se prăbuşise şi o linişte a acceptării gestului său loveşte din toată fotografia.

De fapt, e doar unul dintre cadrele surprinse de Drew cu omul acesta. În celelalte se zbate, se roteşte în aer, caută să apuce ceva în jurul său, orice brumă de linişte dispare.

"The New York Times" a publicat totuşi fotografia aleasă pentru agenţie de Drew, în seara zilei de 11 septembrie, în liniştea biroului său, dintre toate cadrele surprinse. Apoi fotografia a intrat într-un con de umbră. Richard Drew a fost pus la zid, i s-a reproşat că a violat intimitatea ultimelor clipe din viaţa omului care cade. Cade sau a sărit, nici azi nu se ştie.

După zece ani, la locul tragediei

Identitatea bărbatului care cade pendulează şi astăzi între mai multe variante, niciuna acceptată oficial. De fapt, cum spune Drew, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EVZ, la zece ani de când a prins fotografia devenită simbol al atentatelor de la WTC, nici nu contează cine e bărbatul. Îi reprezintă pe toţi cei aproape 200 de oameni care au decis, în fumul şi flăcările care au cuprins "Turnurile gemene", să caute salvarea dincolo de fereastră.

Abia anul acesta Drew a mers pentru prima oară la "Ground Zero", de când a surprins ororile petrecute. Zice calm că, în acele zile, nu şi-a făcut decât meseria. Că nu l-a obsedat momentul. Deşi a declarat recent că şi-a instalat pe calculator, între timp, un "filtru" care îl anunţă aproape zilnic când cineva, oriunde în lumea asta, menţionează fotografia sa-simbol pe internet.

INSTINCTE "Fie că sunt la Bursă sau la atentate, eu trebuie să înregistrez" EVZ: Mulţi fotografi fac din evenimentele care i-au marcat munca lor de-o viaţă, revin obsesiv asupra subiectului. V-a urmărit subiectul 11 septembrie 2001 în anii ce au urmat? Richard Drew: Ce e interesant e că, pentru mine, a fost invers efectul, după experienţa cu 9/11. M-am mai dus acolo în ziua care a urmat, pe 12 septembrie, când ne-au permis să coborâm şi să fotografiem ce se petrecea. Dar după asta am cerut să nu mă mai trimită acolo. Au fost mulţi alţi fotografi care au lucrat la 9/11. Şi, deşi eu ştiam că exista o altă parte a acestei poveşti care trebuia acoperită, în ultimii zece ani, chiar nu am petrecut prea mult timp prin preajma "Ground Zero". Şi chiar pe 11 septembrie, la fiecare comemorare, prefer să lucrez în birou, ocupându-mă de pozele făcute de alţi fotografi. Eu stau în birou şi editez pozele, aleg pozele altora pe care le trimit către userii AP.

Aţi cerut special să vă ocupaţi de asta, era subiectul unul sensibil pentru dumneavoastră sau de ce? Supervizorul meu direct, care a fost şi el pe 11 septembrie acolo, pentru Reuters, a înţeles că poate că nu e nevoie să mă duc să văd iar, an de an, zona aceea. Am mai fost la "Ground Zero" doar recent, când preşedintele Obama a fost acolo, pentru a aduce omagii victimelor. Cred că a fost după ce Osama bin Laden a fost ucis. A fost prima dată când am mai fost acolo, la construcţie, în ultimii zece ani.

Cum v-aţi simţit să reveniţi acolo, după atâţia ani? A fost pur şi simplu interesant, atâta tot. Am mai avut sarcini de serviciu în zona "Ground Zero", e adevărat. Nu e ca şi cum n-aş mai fi trecut deloc prin zonă, pentru că e în inima districtului financiar, iar eu mă ocup mult şi de Bursa de la New York, aşa că trec des pe lângă "Ground Zero". Doar că n-am mai fost înăuntru, chiar în miezul lui. Mai văzusem poze, aşa că a fost interesant să văd pe viu. Nu cred că am avut vreun sentiment aparte cât mă aflam acolo. Am fost totuşi surprins să văd cum s-a dezvoltat.

"De asta am supravieţuit căderii primului turn"

Dacă vă gândiţi la 11 septembrie 2001, care e imaginea care v-a rămas în minte? Cred că sentimentul pe care l-am avut în acele momente a fost că sunt norocos că am supravieţuit, mai ales că am stat acolo când ambele clădiri s-au prăbuşit. Eram foarte aproape de prima clădire şi am fost tras la o parte de o echipă medicală care acţiona în zonă. Un ambulanţier m-a tras de acolo şi cred că de asta am supravieţuit căderii primului turn. Iar apoi, când s-a prăbuşit şi cel de-al doilea, am început să-l fotografiez şi apoi am fugit într-o şcoală ce se afla acolo. Cred că sunt foarte norocos că am supravieţuit acestui moment când au murit aproape 3.000 de oameni.

V-aţi dat seama ce se petrecea totuşi în toată agitaţia aceea? Ca fotojurnalişti, noi suntem cei care răspundem primii la aceste evenimente. Suntem noi, poliţia, pompierii şi ambulanţele. Practic, am fugit spre locul ăsta, nu departe de el, cum au făcut majoritatea oamenilor de acolo. Oamenii fug de un foc, o explozie, noi fugim către ele. Şi ajuns acolo, intri într-o stare, în "zonă". E o stare psihică, în care îţi faci mecanic munca. Poliţia e acolo ca să ajute oamenii, fotojurnaliştii sunt acolo, ca şi reporterii, ca să înregistreze istoria. Intri într-un mod, nu ştiu cum să descriu mai bine ce simţi, dar pur şi simplu ştii că asta e ce trebuie să faci, nu te mai gândeşti la altceva.

Înseamnă că, în acele momente, nu vă păsa deloc de oamenii care erau prinşi în turnuri? Nu e vorba de asta, ci sunt acolo ca să-mi fac treaba, să înregistrez ce se întâmplă. Fie că sunt la Bursa din New York sau la 9/11, când oamenii cad de pe turn, eu trebuie să înregistrez. Trebuie să-mi fac treaba. Şi, pe moment, nu pot să mă implic emoţional, nu am voie.

ÎN SEARA ATENTATELOR "Niciunul dintre noi nu a scos un cuvânt despre ce a văzut" Am citit că pentru dumneavoastră nu momentele de groază, cu turnurile arzând, au fost cele care v-au impresionat, ci mai degrabă ce aţi văzut a doua zi, pe 12 septembrie, când oamenii îşi căutau rudele dispărute... Da. Am ajuns acolo foarte devreme de dimineaţă, a doua zi. Nu era foarte multă activitate. Aşa că m-am dus după colţ, la o cafenea - era deschis - şi am luat numărul din ziua respectivă al ziarului "Daily News" şi titlul lor era "10.000 de morţi!" - nu ştiau pe atunci că nu fuseseră atâţia. Şi m-am gândit: "Uau! 10.000 de morţi!". Asta m-a lovit, pentru că abia în momentul ăla mi-am dat seama că e ceva ce nu am crezut că se va putea întâmpla vreodată în New York.

A fost acesta momentul în care "v-aţi trezit", ca să zic aşa? Nu ştiu ce să zic. Dar în seara zilei de 11 septembrie, după ce am fotografiat ce s-a întâmplat la turnuri, un alt fotograf de la AP a venit la mine acasă - nu putea ajunge în New Jersey, unde locuia, aşa că a venit să stea la mine, pentru că locuiesc în Manhattan. Soţia mea ne-a pregătit cina. Am stat şi am vorbit. Amândoi am acoperit atacurile, dar niciunul dintre noi nu a scos un cuvânt despre ce a văzut şi trăit acolo. Am vorbit despre blocaje rutiere, lucruri de genul ăsta, dar nu am vorbit deloc despre eveniment în sine.

De ce? Cred că pur şi simplu blocam tot ce trăisem. Ca să putem procesa tot ce văzusem. Era mult prea mult pentru orice om. A fost un şoc. A fost un mare eveniment, ca să zic aşa.

POVESTEA UNUI CADRU ISTORIC Cum s-a născut "Omul care cade"

Cum v-a apărut fotografia cu omul care cade dintr-unul din turnuri? Nu l-am văzut practic pe cel care a sărit - care devenit cunoscut pentru fotografia numită de alţii "The Falling Man" ("Omul care cade", n.r.) - până când am ajuns la birou. Fotografiam tot ce vedeam în clipele acelea şi doar când am ajuns la birou şi am descărcat cadrele pe laptop am început să le văd pe fiecare, pe rând. Şi când am văzut poza mi-am chemat editorul foto, şeful, şi i-am spus: "Vino să vezi fotografia asta". Şi a rămas şi el uimit. Pentru că, întâmplător, are un sens al simetriei în ea, din punct de vedere vizual e perfect aliniată.

V-aţi gândit când aţi văzut-o că va fi considerată de presa americană un instantaneu istoric? Nu. M-am gândit doar că e o fotografie foarte expresivă despre ce s-a întâmplat în ziua aceea. Dar omul acela nu a fost singurul pe care l-am fotografiat sărind din clădire. Iar acea fotografie, cu el îndreptat cu capul spre pământ, a fost doar o secvenţă din mai multe pe care le-am surprins cu el căzând. Iar camera, întâmplător, s-a declanşat într-un anumit punct. Dacă ar fi fost o fracţiune de secundă mai târziu sau mai devreme nu ar fi ieşit aceeaşi fotografie.

Televiziunile însă, spre deosebire de dumneavoastră, au decis să nu filmeze imaginile cu oameni disperaţi sărind din turnuri... Oamenii de la TV au filmat şi ei cum săreau persoanele din turnuri, dar au decis să nu transmită asta pe post. Cunosc un jurnalist Reuters care a filmat aceiaşi oameni ca şi mine cum cădeau din clădire. Şi chiar vorbeam despre asta acum vreo săptămână. Ziceam că nu e ca şi cum nu ar exista imagini video, ci a fost decizia canalelor de ştiri să nu transmită asta.

Cenzura sau o decizie normală

Multe ziare care au publicat poza şi au primit imediat critici, au decis ulterior să o retragă, să o cenzureze... Nu a fost cenzură, ci o decizie a unor ziare de a o folosi sau nu. Ei pot alege dacă folosesc o poză a preşedintelui Obama sau nu, e la fel dacă aleg să folosească o poză cu "Omul care cade" sau nu. Cred că ei iau decizii editoriale, nu sunt obligaţi să folosească orice poză vine la biroul lor de ştiri.

Ce aţi gândit totuşi când aţi văzut că fotografia a fost scoasă practic din circuit, fiind considerată "indecentă", "dură"? E la latitudinea individuală a fiecărui ziar în parte să decidă ce vor sau nu vor să vadă cititorii lor. Dar, de exemplu, "New York Times" a folosit fotografia în ziua următoare, ca şi foarte multe alte ziare din toată lumea. Dar cine a decis să nu o folosească, e treaba lor. Ei nu pot publica toate pozele de la 9/11, eu înţeleg asta. Am fost intervievat recent alături de editorul de la "New York Times" din acea perioadă, Howell Raines. El a zis că din momentul în care a văzut fotografia despre acea poveste în particular, a ştiut că nu e doar un subiect de presă şi atât. Că nu avea cum să fie doar o poveste axată pe cuvinte, ci una profund vizuală. Pentru că a văzut atât de multe imagini care veneau încontinuu. Şi a văzut poza cu "Omul care cade" şi a zis că e o fotografie importantă, care trebuia să fie tipărită, care arăta acea parte din acel moment istoric, cu oamenii care au decis să sară din clădire.

Fotografia însă a fost pusă repede într-un con de umbră. În anul acela, deşi era o fotografie importantă, nu a fost luată în discuţie pentru un premiu Pulitzer, de exemplu... Ştii, nu că mă laud, dar deja am un premiu Pulitzer. Şi dacă ar fi câştigat ar fi fost bine, dar şi că n-a câştigat e în regulă. Cred că e important ca poza să fie văzută şi cred că îl reprezintă pe fiecare om care a căzut din clădire în ziua aceea.

Ce le spuneţi totuşi criticilor care au zis că fotografia reprezintă violarea celui mai intim moment uman, acela al morţii? A existat o fotografie cu părintele Michael Judge, preotul Departamentului de Pompieri, care era cărat pe o targă, pentru că a murit acolo, la "Ground Zero". Nimeni nu obiectează la acea fotografie, deşi era un preot care a murit în acelaşi mod în ziua aceea. În schimb toţi sunt supăraţi de fotografia mea cu omul care cade. Şi cred că sunt supăraţi pe ea pentru se gândesc că şi ei ar fi putut să se confrunte cu un destin similar, într-o situaţie similară.

Identitatea unui simbol

Foarte mulţi jurnalişti au început imediat după publicarea fotografiei să caute identitatea bărbatului... Dacă nu va fi identificat, va fi în regulă. Pentru că poate fi ca "soldatul necunoscut" de la WTC. Poate să-i reprezinte pe toţi cei care au avut aceeaşi soartă în ziua aceea. Nu ştim dacă a căzut, dacă a sărit, dacă flăcările l-au împins afară, nu avem nicio idee despre el.

Dumneavoastră aţi avut vreun impuls să aflaţi cine este? Nu am avut nicio intenţie să aflu cine este. Pentru mine nu contează cine este. E o persoană care îi reprezintă pe toţi cei care au murit la fel.

CE S-A SCHIMBAT "Nu ne mai simţim în siguranţă"

Cum v-a schimbat, ca americani, atentatul? A schimbat totul pentru că am fost atacaţi pe teritoriul nostru. Aici, acasă. Nu a fost însă prima oară. La fel a fost şi în 1993, când primul atac la WTC a avut loc. Aici a fost de fapt aceeaşi combinaţie a aceluiaşi atac. Nu le-a ieşit prima dată, aşa că s-au întors. Acum suntem mult mai conştienţi de ce se întâmplă în jurul nostru. Cred că nu ne mai simţim la fel de în siguranţă cum ne simţeam înainte.

S-a vorbit mult şi de o oarecare stare de paranoia care s-a instalat în SUA după atacuri. Nu ştiu nimic de paranoia. Eu vorbesc doar despre fotografie, nu despre politică, nu despre Osama bin Laden.

Ce aţi simţit când aţi auzit că a murit Osama bin Laden? Nu a contat câtuşi de puţin.

MUNCA UNUI FOTOGRAF "Am fost în acea bucătărie în care Robert Kennedy a fost asasinat"

Care este, pentru dumneavoastră, personal, cea mai importantă fotografie pe care aţi făcut-o? Alături de "Omul care cade", am fost prezent în acea bucătărie în care Robert Kennedy a fost asasinat. Dar ambele fotografii pentru mine nu sunt ceea ce s-ar numi "punctele de vârf" ale carierei mele. Ci puncte de cotitură, mai degrabă. Sunt foarte importante.

Restul fotografiilor făcute ce sunt atunci? Restul sunt istorie. Tot ce am fotografiat a fost istorie, pentru că orice fac, zi de zi, e parte din ea. Poate mai puţin, poate mai mult. Azi dimineaţă l-am fotografiat pe fostul vicepreşedinte Dick Cheney. N-am avut încă ocazia să prelucrez fotografiile, să văd ce a ieşit. Dar sunt sigur că cineva le va folosi în legătură cu lansarea cărţii sale. Şi poate, când va muri, vor folosi o fotografie comemorativă făcută acum de mine. Am făcut foarte multe fotografii cu oameni celebri care au fost folosite mai târziu, la moartea lor. "Asta îmi dă sentimentul de împlinire"

Vă satisface munca aceasta? De asta iubesc să iau în fiecare dimineaţă "New York Times". Ieri dimineaţă am deschis uşa, am luat ziarul, am deschis la pagina de Finanţe. Şi era o poză făcută de mine la Bursa din New York acolo. Asta îmi dă sentimentul de împlinire, că nu numai eu am văzut imaginea aceea. Toţi cei care au luat ziarul în ziua respectivă, au deschis la pagina respectivă şi mi-au văzut fotografia.

Aveţi acelaşi sentiment de satisfacţie când vedeţi o poză de la bursă ca atunci când aţi văzut poza cu "Omul care cade" în ziare? Nu există comparaţie. Nu e nevoie să fie "Omul care cade" sau poza de la Bursă. Toate fotografiile pe care le fac sunt parte din munca mea. Un tâmplar face o casă. Are sentimentul de împlinire când casa e gata, indiferent că e un conac sau o căsuţă de două camere. Sau un bucătar. Eu am ca hobby gătitul - e un alt mod în care mă exprim. Şi când văd că oamenilor le place mâncarea mea, asta îmi dă un alt motiv de satisfacţie. Am creat ceva pentru altcineva. Fie că am făcut o fotografie sau am gătit.

Ce i-aţi sfătui pe alţi fotojurnalişti să evite în situaţii limită, cum au fost atacurile de la 11 septembrie? Să fie conştienţi de ce e în jurul lor şi să nu-şi asume riscuri inutile. A fost un fotograf care a murit în ziua aceea. Pentru că a fost în locul nepotrivit, la momentul potrivit. Fotografiile sale au supravieţuit pe camera sa şi acum nevasta sa distribuie munca lui.

URMĂRIŢI AICI DOCUMENTARUL "THE FALLING MAN" DIN MARTIE 2006 <iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/eo6bIb_yiKs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

• Patru români şi iadul de 102 minute de la World Trade Center
• SUA, în alertă: Ameninţare teroristă "credibilă" înaintea comemorării atentatelor de la 11 septembrie | VIDEO
• Teroristul Mohammed Atta, pe 11 septembrie 2001: "Avem câteva avioane. Staţi liniştiţi şi totul va fi OK!" | VIDEO
• 9/11: O nouă înregistrare video surprinde momentul prăbuşirii zborului UA 93
• George W. Bush despre 9/11: Am rămas calm ca să nu sperii copiii, deşi eram furios
• 11 septembrie: maraton de filme şi emisiuni documentare