Interviu cu DĂNCILĂ. REACȚII ACIDE de la BRUXELLES. Ce cred LIDERII EUROPENI despre SCANDALUL PROTOCOALELOR și REVOCAREA lui KOVESI

Mihai Gâdea a prezentat, în ediția de marți seară a emisiunii Sinteza zilei, un interviu exclusiv cu premierul Viorica Dăncilă, realizat de Sabina Iosub la Bruxelles.

Viorica Dăncilă a avut, marți, o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Bruxelles. La discuție au participat Frans Timmermans, prim-vice-președinte al CE, și Corina Crețu, comisar european pentru politică regională.

Viorica Dancilă a declarat că a prezentat liderilor europeni ultimele evoluții în ceea ce privește reforma și modificările din sistemul judiciar, iar Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans au fost stupefiați în momentul în care au aflat despre existența protocoalelor secrete.

„Domnul Timmermans a spus că au existat protocoale între servicii secrete și procurori ceea ce este un lucru extrem de grav, iar domnul președinte Juncker a spus că acest lucru nu numai că este grav, este o încălcare a democrației. Deci, s-a discutat despre acest lucru, inclusiv despre cele 6.000.000 de telefoane ascultate, ceea ce este un lucru greu de crezut, dar din păcate un lucru real în România”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a dezvăluit că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus în timpul întrevederii că multe guverne au avut probleme tocmai pentru că s-au implicat serviciile secrete, scrie Antena3.