EVZ: Preasfințite Părinte, cum se vede astăzi România din Scandinavia, după 30 de ani de democrație? Ce îi lipsește României?

PS Macarie: Cred că în cei 30 de ani am ajuns să avem un puternic deficit de dragoste creștină, față de aproapele, dar și de dragoste de țară. Nu mai credem în țara noastră, nu mai credem că avem un viitor și un destin comun, colectiv. Acesta este un adevăr dureros care explică, pe lângă problemele de tip material, și actualul fenomen al migrației, cel mai puternic din istoria României.

EVZ: Care este misiunea unui episcop în Scandinavia ?
PS Macarie: Misiunea unui episcop este aceeași întotdeauna și oriunde ar fi : să-L dăruiască oamenilor pe Hristos, păstrând Biserica Sa pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său (Faptele Apostolilor 20, 28), veghiind cu rugăciune, umilință și stăruință la mântuirea credincioșilor. Misiunea episcopului este orientată, așadar, întotdeauna, către oameni în specificul condiției lor de viață. În Scandinavia vorbim despre o diasporă românească consistentă, dar destul de răsfirată în cele trei țări – Suedia, Danemarca, Norvegia. Străduința noastră este de a veni către oameni pentru a-i păstra în Biserică și pentru a le hrăni nevoia fundamentală de credință, dar și de identitate.

EVZ: Cum este înțeleasă libertatea in Scandinavia comparativ cu țara noastră?
PS Macarie: Este libertatea specifică societății postmoderne secularizate. Libertate maximală în ceea ce privește moravurile, relația cu creștinismul, familia, autoritatea tradițională, pe de o parte. Pe de altă parte, există limite puternice, libertății personale, neobișnuite chiar pentru țările occidentale.

EVZ: Vorbiți-ne despre cum ați început misiunea acolo. Care au fost obstacolele ?
PS Macarie: Am început, cum s-ar spune, de foarte de jos. Episcopia a fost înființată în 2008, iar când am ajuns acolo nu exista nimic. Erau câteva comunități parohiale, nu lipsite de probleme și dezbinări. Prima „catedrală episcopală” am improvizat-o în mica anexă casei de vacanță a unei primitoare familii de români, situată la peste 70 km. distanță de Stockholm. Încet, încet, cu stăruință, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, prin contribuția comunităților, prin preoții cu vocație care și-au asumat crucea pastorației în aceste ținuturi, am înmulțit parohiile și am dobândit un sentiment de apartenență, de solidaritate românească și creștină.


EVZ: Dar libertatea sufletului?
PS Macarie: Problema libertății sufletului se pune în contextul unei societăți decreștinate și, într-o măsură din ce în ce mai mare, dominată de valori și ideologii anticreștine. Nu asistăm la o persecuție sistematică a creștinilor, deși au existat unele cazuri prezentate și în presa românească de persoane care au suferit consecințele expunerii publice a învățăturilor biblice. Asistăm însă la dificultatea de a te păstra creștin când aceasta înseamnă a fi împotriva curentului, a avea un mod de viață tot mai indigest pentru cultura consumeristă, liberală și progresistă din aceste țări.

EVZ: Ora de Religie în școlile din România, a devenit un subiect din ce in ce mai sensibil. De ce oare ?
PS Macarie: Ora de Religie, în sine, nu are nimic controversat sau sensibil. Ține de un firesc al școlii și al educației și, de altfel, este o practică încă răspândită în multe țări europene. Însă, la noi, ora de religie este contestată, de fapt, pentru că există anumite curente care contestă Biserica Ortodoxă Română. Este vorba de un activism anticreștin care și-a făcut o țintă din Biserica majoritară.

EVZ: În Scandinavia cum este văzută ora de Religie ?
PS Macarie: Există oră de Religie și în țările scandinave, însă ea reflectă puternic schimbările de mentalitate apărute între timp. În Suedia, de pildă, există Religie predată la școală de la cele mai mici clase până la liceu. Se fac cunoscute, la clasele primare, elemente fundamentale ce țin de creștinismul local, iar în clasele mai mari se face un fel de prezentare a marilor religii. Însă totul într-o formă care relativizează până la negare valorile fundamentale ale creștinismului… O altă diferență provine din faptul că syllabusul orei de religie este făcut de specialiști din educație, neavând un caracter confesional, ca la noi. Și chiar și așa relativizat, au existat voci care criticau o așa-zisă predominanță a creștinismului față de alte religii în acest syllabus…

EVZ: Care consideraţi că sunt cele mai mari ispite astăzi în creşterea şi educarea copiilor? Atât în Scandinavia cât și în România?
PS Macarie: În Scandinavia cea mai mare provocare o constituie deculturalizarea copiiilor. Copiii crescuți în țările nordice se îndepărtează inevitabil de valorile familiei lor, dacă aceasta nu conștientizează riscul și nu cultivă identitatea etnică și religioasă. Mulți ajung să nu mai știe bine sau chiar deloc limba maternă. De aceea, a fi membru activ al Bisericii, în țările nordice, are și acest aspect practic al păstrării identității, al oferirii unui sentiment de apartenență la o Românie aflată în exil.

EVZ: În mediul online a tot circulat o fotografie in care se realiza o comparație între Finlanda și România, la sărbătorirea a 100 de ani de independență. În Finlanda s-a realizat o bibliotecă a viitorului după, iar în România o Catedrală. Mesajul transmis era acela că în Finlanda merge spre viitor, iar România spre Evul Mediu. Ce puteti să spuneți despre acesta lucru?

PS Macarie:Depinde ce viitor vrem: unul cu Dumnezeu sau unul fără Dumnezeu. Dar să știți că acea imagine este un fals prin distorsionare. S-a scris deja despre acest lucru, iar cei care au documentat au arătat că Finlanda și-a construit acea bibliotecă în 2018, pe când România și-a construit-o încă din 2012, investind mai mulți bani și având mai multe titluri decât cea din Finlanda – este vorba de Biblioteca Națională din București, care arată foarte modern și e foarte utilată. Am impresia, însă, că cei care au apreciat și răspândit imaginea distorsionată – al cărei obiectiv era, de fapt, să atace proiectul Catedralei – nu prea frecventează sediul Bibliotecii Naționale, altfel ar fi vorbit mai mult și mai des despre el… În sfârșit, un alt lucru care lipsește din această imagine este complexitatea proiectului Catedralei Naționale – care nu constă doar în clădirea bisericii, ci conține un ansamblu cultural și un spital. Va fi, așadar, și un centru de culturalizare. De fapt, cei care sunt deranjați de Catedrală sunt mai degrabă deranjați de puterea simbolică a acestui proiect decât de datele sale concrete.

EVZ: Cum ar trebui să ne stabilim modele în viață?
PS Macarie: Modelul nostru de referință este Hristos. Modele sunt toți cei care L-au urmat și I S-au asemănat în jertfelnicie și dragoste. Sfinții sunt modelele complete de umanitate către care trebuie să tindem. Sfinții sunt adevăratele modele dacă ne gândim la anti-modele din aceste vremuri ale învârtoșării, la idolii cultivați în societatea de astăzi. Sfinții ne vorbesc despre ce anume e greșit în lumea noastră, precum și de cum va arăta lumea cea veșnică a Împărăției Cerurilor.
Într-o lume în care depresia a atins cote alarmante, cum putem dobândi fericirea?
Înțelegând că nu suntem făcuți pentru această lume, care va trece, ci pentru Împărăția Cerurilor. Doar acolo ne putem ostoi durerile și putem dobândi fericirea. Căci a fi fericit înseamnă a iubi și a fi iubit – iar aceasta se împlinește plenar doar în Hristos, doar în lumea Sa, a Dumnezeului Care dragoste este. La un nivel mai practic, ne putem sustrage depresiei în măsura în care ne putem sustrage din captivitatea babilonică a acestei lumi, a nonvalorilor sale, a comandamentelor sale inumane și a noilor reguli postumane care contrazic viața și natura.

EVZ: Tehnologia – telefoane inteligente, tablete, laptop -uri, ne ajută să ajungem la Dumnezeu sau ne îndepărtează de El?
PS Macarie: Tehnologia devine din ce în ce mai mult, în zilele noastre, „magică” și are o putere tot mai mare de a „fermeca”, de a „vrăji”. Vedem cu ochii liberi că o tehnologie mai „inteligentă” nu crește deloc inteligența oamenilor, dimpotrivă. Oamenii devin accesoriile unor aparate, prelungiri organice al telefoanelor și ale tabletelor. Cu atât mai mult când judecăm influența acestor tehnologii în relația cu Dumnezeu. Creștinismul este o religie a experierii și întâlnirii personale, pe când noua tehnologie creează o lume a virtualității, a evadării mentale și a dizolvării sinelui într-o minte globală algoritmizată. O privesc ca pe un rău inevitabil, de care ne putem folosi având discernământ și măsură.

EVZ:  Ne apropiem cu pași repezi de Nașterea Domnului. Cum trăiesc Crăciunul românii din Scandinavia?
PS Macarie: Mulți români se întorc în țară de Crăciun, ceea ce, deși poate sună paradoxal, încurajez din toată inima. Măcar de sărbători să se întoarcă acasă, să meargă la locurile lor natale, să-și vadă familia lărgită, să meargă la bisericile și mănăstirile din țară… Ceilalți rămânem împreună, în țările nordice, și cu atât mai mult simțim nevoia să ne strângem laolaltă și să prăznuim împreună Nașterea Domnului. Deseori românii de aici vin în straie tradiționale la Sfânta Liturghie. Organizăm după slujbă agape, într-o atmosferă de caldă apropiere. Eu mă străduiesc în acele zile să ajung la cât mai mulți români, îndeosebi la cei care sunt mai însingurați, la cei în vârstă, bolnavi, la cei din penitenciare…

EVZ: Unde veti sluji de Crăciun anul acesta ?
PS Macarie: Anul acesta de Crăciun voi sluji la Oslo… Scopul meu este de a ajunge, pe cât posibil, la cât mai multe comunități de români. De aceea petrec foarte mult timp pe drumuri, în pelerinaj, la parohiile românești din țările scandinave, însă merg și la românii de dincolo de Cercul Polar, la cei din Groenlanda, din Svalbard sau din Insulele Feroe, pentru a le împărtăși și lor bucuria marilor praznice ale creștinătății.


EVZ: Care este gândul cu care veți sluji de Crăciun?
PS Macarie: Gândul cu care voi sluji de acest Crăciun este că avem nevoie să (re)devenim buni. Văd cum ura și încrâncenarea ne cuprind tot mai mult, inclusiv pe noi, românii. Nu știu dacă a mai fost o epocă în istorie în care să fim atât de divizați și, aș spune, chiar incitați să ne pornim unii împotriva altora. Ce s-a întâmplat cu prețuirea omeniei, cu îngăduința și cu „ce ție nu-ți place, altuia nu face”? Fără aceste lucruri simple, dar esențiale, noi nu putem funcționa ca țară, comunitate. În aceste vremuri în care se cultivă individualismul și auto-îndreptățirea, în aceste vremuri în care celălalt mai sărac sau mai tradiționalist este găsit țap ispășitor pentru toate neajunsurile și frustările sociale, avem nevoie să revenim la sensibilitate, la respectarea reală al celuilalt, la grija și compasiunea față de cei mai mulți și mai nevoiași dintre noi.

 

Te-ar putea interesa și: