În interviul acordat Evenimentului zilei, diplomatul subliniază și că e o greșeală să considerăm că, prin admiterea noastră în NATO și UE, ne-am atins toate obiectivele și ne putem lăsa pe tânjală.

EvZ: Având în vedere experiența diplomatică pe care o aveți, cum se face că nu sunteți, în prezent, cel puţin ambasador?

Cristian Diaconescu: Nu mi-a propus nimeni. Din 2014 până astăzi nu am primit nicio solicitare în acest sens.

EvZ: Dar v-ați dori acest lucru?

Cristian Diaconescu: Ține de esența meseriei. Sigur, e o chesiune de decizie unde și cum, dar îmi doresc să-mi fac meseria. Am gradul diplomatic de ambasador, suntem vreo 60 de ambasadori cu decret prezidențial. Am avut o carieră dublă, în două instituții de castă – cea a magistraților și cea a diplomaților -, și le-am luat pe amandouă de la cel mai mic nivel.

EvZ: Traseul dvs. politic s-a desfășurat în partide de stânga, dar și de dreapta. Sunteți de stânga sau de dreapta?

Cristian Diaconescu: Când ai un anume tip de înțelegere a locului unde se află România la un moment dat – pe care o servești ca politician, diplomat, magistrat etc.- și știi unde ți-ai dori ca țara să ajungă, aspectul ideologic trebuie privit dintro perspectivă pragmatică. După 2010 am înțeles încotro o ia PSD. Vă rog să nu o luați ca un semn de aroganță, dar modul în care a fost atunci eliminat Mircea Geoană, și nu vorbesc de aspectele caracteriale ale unora sau altora, a fost unul deloc tipic unor exerciții politice într-un stat democratic.

Mi-am spus că nu mai am ce să caut în PSD. În momentul în care s-a creat UNPR-ul, ideea era să fie o variantă mult mai normală și echilibrată a PSD-ului. Și dacă astăzi considerăm că Victor Ponta și Pro România ar reprezenta o alternativă, inclusiv la guvernare, ei bine, în mod normal același timp de raționament ar trebui să-l extindem și față de UNPR, în acel moment. După pierderea guvernării din 2012, m-am despărțit de UNPR, pentru că ei s-au întors la PSD.

EvZ: Și ați renunțat la mandatul de senator pentru a fi consilierul prezidențial al lui Traian Băsescu. Practic ați virat la dreapta.

Cristian Diaconescu: În acel moment, după ce am fost ministru de Externe, am acceptat oferta președintelui Băsescu de a deveni șeful cancelariei prezidențiale. Venea 2014, au apărut tot felul de discuții, și atunci ne-am gândit să înființăm un partid, Mișcarea Populară. Noi am înființat de fapt Fundația Mișcarea Populară, care a stat la baza partidului, iar acești ”noi” sunt oameni din lumea liberă, nu politicieni.

Ulterior, s-a politizat acest proiect și colaborarea mea a încetat. În altă ordine de idei, sunt și-și. Poate cine judecă să mă considere versatil, dar haideți să ne uităm în profunzime, efectiv de ce are nevoie România, iar pe de altă parte, dacă vorbim de consecvență ideologică, cred că sunt pe departe cel mai mic exemplu negativ.

EvZ: Ce spuneți despre faptul că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. V-a surprins știrea?

Cristian Diaconescu: Cooperarea cu președintele Traian Băsescu și rezultatele (mai ales) în politica externă și de securitate a României au fost excelente. Din acest punct de vedere vreau să vă spun că se muncea extrem de serios în administrația prezidențială, iar acest lucru se întâmpla chiar în condiții complicate, pentru că, dacă vă amintiți, și în acea perioadă, mai ales în jurul anului 2012, au fost conflicte majore cu Guvernul.

Dar chiar și în tensiune maximă, pe chestiuni de politică externă sau teme fundamentale legate de eventuala insecuritate a României, Guvernul coopera. Deci, Victor Ponta coopera. Pachetul politic confruntațional era de-o parte, iar pentru chestiunile care țineau de interes fundamental, cei doi reușeau să găsească resurse să le discute, cel puțin. Din această perspectivă, nu am realmente nimic de comentat despre ce apare astăzi, pentru că este o chestiune care ține de justiție și legi. Nu mă feresc să vă răspund, dar nu consider normal și corect să mă pronunț pe ceea ce nu știu.

EvZ: Rămânem în actualitate, cum vedeți situația politică internă? Prim-ministrul tot propune miniștri interimari, iar președintele îi tot refuză pe cei care ar trebui să gireze portofoliile rămase vacante după ieșirea ALDE de la guvernare.

Cristian Diaconescu: Am fost și eu în vreo trei Guverne și știu un lucru: că în momentul în care îți pierzi majoritatea, în România sau oriunde în lume, trebuie să regăsești majoritate. Fie printr-o altă coaliție, fie mergând în Parlament, pentru că așa spune Constituția noastră. Câtă vreme nu ai majoritate, nu ai Guvern. Dacă nu ai Guvern, ai o poziție foarte slabă dacă vrei să te adresezi populației cu niște măsuri economice mai serioase, sau să te duci la Washington și să semnezi acorduri și memorandumuri, încercând să creezi senzația că este un fel de business as usual și că nu s-a întâmplat nimic.

EvZ: Altfel spus, sunt numărate zilele Vioricăi Dăncilă în fruntea Guvernului?

Cristian Diaconescu: Cred că cei din opoziție vor găsi o majoritate de a schimba Guvernul. Mi-e foarte greu să vă pot spune ce se va întâmpla după. Mi se par șanse minime spre inexistente de a organiza alegeri anticipate.

Gândul că nu avem nicio grijă, putem face orice, că o să vină NATO să ne apere la București ar trebui să dispară, nu este așa”

EvZ: În câteva zile începe campania electorală pentru prezidențiale. Ce teme de dezbatere credeți că ar trebui să prevaleze în discursul public al candidaților?

Cristian Diaconescu: Autonomia strategică a României, situația și modul în care va lucra președintele – deși nu are competențe directe – în prezumata recesiune economică, modul în care se raportează la partenerii noștri europeni și euroatlantici.

Știu, s-a spus de nenumărate ori, dar nu prea mai merge pe încredere, pentru că s-a cam schimbat dialogul. SUA, Rusia, China au un anumit tip de politică, ce poate să afecteze decizia la nivelul organizațiilor multilaterale. Gândul că nu avem nicio grijă, putem face orice, că o să vină NATO să ne apere la București ar trebui să dispară, nu este așa. Eu vreau să aflu de la viitorul președinte de cine este cazul să ne apărăm. Să aibă curajul să iasă în fața opiniei publice și să spună cine sunt prietenii și cine sunt neprietenii României? Vreau să-l văd, pe politică externă și în legătură cu sistemul judiciar, ce-și asumă?

Cum va face din România un proiect proactiv în regiune? Pentru că astăzi se fac alianțe, unele dintre ele aproape de negândit și neacceptat în urmă cu ceva vreme, precum Turcia-Rusia, Turcia-Israel. E de interes și modul în care va conduce un proces de revigorare a parteneriatelor strategice, pentru că avem vreo 12, iar dintre ele funcționează unul singur, cel cu SUA. Și din tot ce se întâmplă în lumea de azi, din zecile de căi de urmat, îmi doresc un președinte informat, care face o opțiune.

EvZ: Ca o paranteză, PSD chiar a ajutat-o pe Kovesi să devină procuror şef european.

Cristian Diaconescu: Principala problemă legată de candidați pentru procurorul european a fost aceea de a nu avea o atitudine partizană față de statul din care provin. Ei bine, Bucureștiul, prin tot desfășurătorul atitudinii față de acest candidat, a scăpat-o pe Kovesi de această percepție. Altfel spus, au ajutat-o din plin. Așteptarea celorlalți era ca România să tacă, nu să fie împotriva ei.

Revenind la întrebare, președinția este o instituție, prin natura ei piramidală, dar extrem de importantă, nu numai pentru aspectale care țin de confirmarea legislației ce se adoptă în Parlament, dar și pentru contactele externe, păstrarea României conectată la dialogul internațional, atribuțiile constituțioanle ale președintelui fiind acelea de a conduce politica externă. Guvernul execută politica externă.

EvZ: Care dintre președinții din ultimii 30 de ani credeți că a respectat întocmai fișa postului?

Cristian Diaconescu: În funcție de momentul istoric în care s-au aflat, toți s-au apropiat de fișa postului. Practic, președintele Iliescu a fost cel care din punct de vedere al politicii externe, după anul 2.000, a susținut cu toate puterile procesul de integrare în UE și Alianţa Nord-Atlantică. Ăsta e adevărul, cu toată istoria comentabilă de dinainte!

Emil Constantinescu a avut o atitudine excepțională în deschiderea parteneriatului strategic cu SUA, în 1997, în parcursul european și euroatlantic, dar mai ales în poziționarea României în criza din Balcani. Traian Băsescu a fost foarte ferm pe direcțiile de cooperare internațională pe care și le-a anunțat. A cooperat foarte bine cu SUA, cu Marea Britanie, dar și cu Germania din multe puncte de vedere. Iohannis în egală măsură.

În acest moment, dintre candidații la președinție, Iohannis are acel nivel esențial de conectivitate externă. Adevărul este că nu mai avem timp, în lumea de azi, să venim cu un om nou, pe care noi să-l considerăm excepțional, dar care are nevoie de timp până reușește să dovedească asta și la nivel internațional și să creeze conexiunile necesare. Din păcate astăzi, dintre cei care au acel număr de telefon, vorba lui Henry Kissinger, prin care pot suna în Europa sau în SUA, doar doi-trei mai sunt în funcții de decizie.

„Dosarul energiei e foarte important. Trebuie totuși ca cineva să se uite și să vadă de ce plătim energie mai mult decât Germania și Franța? Nu cumva se ascunde ceva acolo?”

EvZ: Klaus Iohannis s-a întâlnit din nou, în august, cu Donald Trump. E o confirmare a importanței pe care Washingtonul o acordă parteneriatului strategic dintre România și SUA?

Cristian Diaconescu: Vizitele la Casa Albă, de la un ministru în sus, cu atât mai mult la nivelul președintelui, se organizează la solicitarea părții americane. Aceste vizite sunt bune, sunt semnificative, sunt utile, chiar dacă până la urmă se abordează și teme polemice, în care pozițiile diferă. De aceea este foarte bine, având în vedere că discuți cu o superputere, să vii cu o poziție conturată deja. Și o poziție omologată intern. Un gest aproape inadmisibil în lumea politico-diplomatică de astăzi este să vii să promiți, tu știind că la tine acasă nu vei putea aplica.

EvZ: Președintele a plasat clar România alături de nucleul dur al UE, dar și ca cel mai fiabil aliat al americanilor în regiune. Poate rezista pe termen lung politica externă ambivalentă a României?

Cristian Diaconescu: Nimeni, nici UE, nici Washingtonul, nu au cerut României să aleagă. Nu a existat și nici nu cred că va exista vreun demers, fie al americanilor, fie al europenilor, să spună „alegeți-ne pe noi, pentru că suntem într-un moment conflictual cu ceilalți”.

Ce se așteaptă de la România, și la nivel european și la nivel american, este ca un stat mediu-spre mare, la frontiera NATO și UE, aflat în a doua regiune tensionată de pe glob după Orientul Mijlociu, să aibă un proiect de țară. Înainte de a alege între diversele cercuri de putere, România trebuie să aibe cât mai mulți aliați, dar aliați constructivi, practici, nu declarativi. Și să iasă cu un proiect proactiv din regiune.

Haideți să mergem mai mult, cu ministrul de externe, cu ministrul apărării, la Sofia, la Budapesta. După care să reușim, sub managementul României, să ieșim cu un proiect din regiune, în care să discutăm despre instrumentul de securitate numit energie, să discutăm și despre echivalențele în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră și Marea Baltică. Interacțiunea americană cu partea română se face cu o Românie din regiune, adică nu e o bilaterală standard, ci o Românie în context regional.

EvZ: Care sunt principalele dosare sensibile ale diplomației noastre?

Cristian Diaconescu: Pe scurt, noi și Republica Moldova împărțim un spațiu identitar comun, de acest aspect fundamental, istoric, cultural, lingvistic, religios, strategic din multe puncte de vedere, niciun decident al României nu va scăpa. Și dacă trebuie să te pronunți vino cu un proiect care să vizeze perspective pe termen scurt, mediu și lung, pe care să le negociezi cu Republica Moldova, pe care să le discuți cu partenerii tăi occidentali, și care, întradevăr, să reprezinte un proiect național ce poate fi preluat în diverse intervale de timp, pentru că este oricum mai lung decât un mandat.

Doi: reașezările din punct de vedere strategic la nivel european. Brexitul nu ne interesează numai dintr-o perspectivă de discuție publică. Tradițional, Marea Britanie s-a implicat educațional și are o foarte mare acceptanță în zona politico-militară și a instituțiilor de forță în România. Iar din punct de vedere al politicii externe, la Răsărit, Marea Britanie a împărtășit aproape 90% din preocupările României. Pentru că în ziua de astăzi, nu automat ce ne îngrijorează pe noi îi îngrijorează și pe ceilalți.

De exemplu, dacă luați din Centrul spre Vestul Europei, veți vedea că migrația, terorismul, virusul Ebola sunt în primele cinci riscuri pe care cetățenii din acea parte de Europă le consideră a fi semnificative. Ceea ce noi, polonezii, balticii considerăm pe primul loc este amenințarea dinspre Est, insecuritatea.

EvZ: A fost un sondaj recent în Germania, iar la intrebarea: ați dori să interveniți în Estul Europei dacă la un moment dat apare un atac dinspre Răsărit? 63% dintre respondenți au spus NU.

Cristian Diaconescu: Aici e dosarul în care supercapabilii și bine informații și profesioniștii României ar trebui să acționeze imediat. Ce au nevoie acasă, pentru că politica internă a devenit politică externă. Ne place, or ba…. asta e! Acasă ar trebui să avem o anume stabilitate, asta nu înseamnă să nu ai luptă politică, dar să reușești, prin înțelepciunea și maturitatea celor care conduc, să disociezi acest tip de subiecte.

Și dosarul energiei e foarte important. Cred că trebuie totuși ca cineva să se uite și să vadă de ce plătim energie mai mult decât Germania și Franța? Chiar nu se uită nimeni la acest subiect, poate nu are nu știu ce impact, dar nu cumva se ascunde ceva acolo? Pentru că da, se ascunde. Eu aș vedea și o regândire a participării militarilor români în teatrele de operațiuni. În sensul de a vedea utilitatea, de a vedea dacă mai este cazul în anumite zone, poate este cazul să fim în alte zone, cu forțe mult mai semnificative.

EvZ: Dar până la integrarea în Zona Euro sau aderarea la Acordul Schengen mai e mult?

Cristian Diaconescu: Din 2011 îndeplinim toate condițiile acordului Schengen. Ce nu se știe public este că cei din Comisia Europeană nu au nicio competență din acest punct de vedere, ci statele membre, care invocă fel de fel de argumente, spunând suveran că noi așa vedem lucrurile.

Intrarea în zona Schengen are două componente importante: cea comercială, mai ales legată de transportul rutier de marfă, iar a două componentă, care astăzi dramatic ne face mult mai interesanți, este cooperarea aprofundată polițienescă, inclusiv în lupta antiteroristă. Din aceest punct de vedere, un argument în plus de integrare este cât se poate de necesar. În legătură cu intrarea în zona euro, pot să vă spun că, în 2012, numai un criteriu de îndeplinit ne mai lipsea, astăzi înțeleg că numai unul mai împărtășim.

EvZ: Cine ne sunt prietenii? Dar dușmanii?

Cristian Diaconescu: România nu are dușmani. Are prieteni și are neprieteni. În acest moment noi nu avem state care în mod ofensiv să dorească să vulnerabilizeze România. Cel mai mare dușman al României este auto-vulnerabilizarea. Iar consecința a unei asemenea situații este izolarea.

EvZ: Adică?

Cristian Diaconescu: Păi partenerii vor spune: au probleme interne, noi nu ne amestecăm în treburile lor. Trebuie să așteptăm înainte de a le propune o serie de proiecte, ca aceste probleme să și le rezolve singuri. Dar lumea merge rapid înainte…

De partea cealaltă, a neprietenilor, ei spun: avem o politică strategică de un anume fel, nu dorim să fim înconjurați de statele NATO – mă refer la Federația Rusă -, pentru asta trebuie să luptăm cu toate mijloacele. Cum cele militare nu sunt foarte interesante acum, luptăm cu mijloace politico-diplomatice. Statul acesta NATO de frontieră și-a creat o vulnerabilitate. E de înțeles ca această vulnerabilitate să poată fi speculată. Ideea de a crea linii de diviziune în Alianța NordAtlantică și UE nu e un secret pentru nimeni, nici nu a fost ascunsă de Moscova.

Te-ar putea interesa și: