Intervenție dramatică pentru salvarea unui muncitor prins sub un mal de pământ, la Constanța

Intervenție dramatică pentru salvarea unui muncitor prins sub un mal de pământ, la Constanța

Un bărbat, de 55 de ani, care lucra la un șantier de lucrări pentru amplasare rețele de canalizare, a fost prins sub un mal de pământ care s-a prăbușit peste el. Pompierii militari de la ISU Medgidia s-au chinuit aproape două ore pentru a-l salva, victima fiind captivă de la piept in jos, la o adâncime de peste 5 metri.

Polițiștii Secției 2 Rurală Constanța au fost alertați, în această după amiază, cu privire la faptul că, în timp ce un muncitor efectua lucrări de canalizare, în zona localității Dorobanțu, peste bărbatul, de 55 de ani, s-a surpat un mal de pământ. La fața locului au ajuns rapid echipaje de pompieri de la Detașamentul Medgidia, cât si de la Descarcerare, precum și salvatorii de la punctul temporar de lucru Crucea. Au fost direcționate și echipaje medicale cu o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C și una B2 de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Persoana era prinsă în pământ, de la piept in jos, și, în timp ce salvatorii interveneau pentru scoaterea ei, comunicau cu victima, care era cooperantă. După aproape două ore de eforturi contracronometru, muncitorii au reușit să îl extragă pe muncitor. Era conștient, colaborant, dar slăbit. A fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul din Medgidia. La fața locului au fost solicitați și inspectori de la ITM Constanța. Polițiștii Secției 2 Rurală au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului de muncă.